Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

CODEXUL BRATUL.MUZEUL “CASA DOSOFTEI” DIN IAŞI ŞI PROFESORUL GRIGORE CREŢU DE LA SEMINARUL DIN HUŞI

Oprea,I-NPublicat de Ion N. Oprea, 15 febr.2014

CODEXUL BRATUL

MUZEUL “CASA DOSOFTEI” DIN IAŞI ŞI PROFESORUL GRIGORE CREŢU DE LA SEMINARUL DIN HUŞI

   Despre profesorul, latinistul, paleograful, bibliograful, filologul, folcloristul, autorul de opere  şi istoricul literar Grigore Creţu am scris în mai multe rânduri. Profesor de limba română şi de latină la Seminarul din Huşi prin anii 1876 dar şi mai târziu, despre el am scris în 2008 când am realizat volumul „Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene”, referindu-mă şi la lucrarea „Tipografiile, xilografiile, librăriile şi legătoriile de cărţi din Bârlad” – 1909, autori I. Antonovici şi Grigore Creţu. Ulterior, cercetând documentaţia depusă de Ioan Antonovici la Arhivele Statului Iaşi cu titlul „Notiţe istorice despre bisericile din judeţul Tutova”, în baza cărora, împreună cu alte manuscrise, am realizat şi publicat cele două volume Opere, „Ioan Antonovici – Depozitarul”, Editura Pim, Iaşi, 2011, fiecare de cam 500 de pagini, am făcut iarăşi trimiteri la profesorul Grigore Creţu. Un documentar consistent este cel intitulat „Profesorul Grigore Creţu – un generos ?”, publicat în revista cultural ştiinţifică LOHANUL nr. 19 din septembrie 2011.

De la ultima lucrare publicată despre profesorul Creţu, iată au trecut mai bine de jumătate de an, fără ca autorul – Grigore Creţu – să fie mai profund cunoscut. Un interviu incognito printre studenţii de la filologie şi de la teologie  din localitate m-a întristat. Nu se cunoaşte nimic în plus despre profesor şi operă faţă de când era cantonat total în anonimat.

Arhivist împătimit, deosebit de Codicele Voroneţean, descoperit de el în podul mânăstirii Voroneţ, lui Grigore Creţu îi aparţine şi descoperirea la mânăstirea Suceviţa a Codicelui Bratul, scriam, detailând situaţia operei depozitată la Muzeul “Casa Dosoftei” Iaşi fără a fi identificată şi folosită complet lucrarea din vitrina expoziţională cuprinzând doar spusele: „Cel mai vechi manuscris românesc – Apostolul, copiat de Popa Bratu din Braşov în anul 1559”. Ce să reţină vizitatorul, fie el şi student la teologie ? De regulă, în asemenea cazuri lucrătorii muzeului oferă nişte broşuri – pliante despre piesele cu un istoric deosebit, ceea ce nu s-a realizat în cazul de faţă, deşi sugestia rezultă chiar din anonimatul operei despre care nici astăzi lucrătorii muzeului nu prea ştiu ce să spună. Însăşi ieşenii, autori ai investigaţiilor despre lucrarea adăpostită nu s-au interesat de materializarea spuselor lor din cercetările publicate. Revenim noi cu noi date despre Codicele Bratul, un manuscris miscelaneu din secolul al XVI-lea, primul manuscris românesc a unei traduceri de text religios, care este semnat şi datat. A fost descoperit, după cum am spus, de către profesorul Grigore Creţu la mânăstirea Suceviţa, el fiind şi descoperitorul Codicelui Voroneţean la mânăstirea Voroneţ. Codicele Bratul, în original, se află într-o stare foarte bună în urma recondiţionării,  la  Muzeul “Casa  Dosoftei” a Complexului Muzeului Literaturii Române din Iaşi.

Scrierea având 474 de pagini este un miscelaneu, intercalat, scris cu caractere chirilice semiunciale, în limbile română şi slavă. Textul slavon este scris cu cerneală neagră iar cel românesc cu cerneală roşie.

 Codicele Bratu conţine: 1. textul Faptele Apostolilor, aproape integral; 2. Epistola lui Iacob – integrală; 3. Epistolele lui Petru; 4. primele două epistole  ale lui Ioan, aproape integrale; 5. Epistola lui Iuda, integrală; 6. fragmente scurte din: Epistola a doua către corinteni, Evanghelia după Matei, Evanghelia după Ioan; 6. Psalmul, necanonic 151; 7. Omilia pentru Paşti; 8. fragmente din alte texte religioase.

Deosebit, manuscrisul mai cuprinde două reţete populare şi o formulă magică. La pagina 426 se află o însemnare în slavonă care arată că textul a fost scris de un popă cu numele Bratul în anul 1560.

După punerea în circulaţie a textului, începând cu P.P. Panaitescu, în 1960, textul a fost cercetat de G. Mihăilă, I. Gheţic, Al. Mareş, M. Costinescu, C. Dimtriu, Al. Gafton, dar vizitatorul la muzeu nu are de unde afla.

Iată lucrările care îl evidenţiază: Panaitescu P.P. – Începuturile şi biruinţa scrisului în limba română, Editura Academiei, Bucureşti, 1965; G. Mihăilă – Contribuţii la istoria culturii şi literaturii române vechi, Editura Minerva, Bucureşti, 1972; G. Mihăilă – Observaţii asupra manuscrisului slavă-român al popii Bratul (1559-1560), în SLLT,  II (1972), p. 301-345; G. Mihăilă – Problemele editării şi studierii textelor bilingve  slavo-române  din veacul al XVI-lea, în Actele celui de al XII-lea Congres internaţional de Lingvistică şi Filologie romanică (Bucureşti, 15-20 aprilie), vol. II, Editura Academiei Bucureşti, 1971, p. 93-99;  I. Gheţic – Cu privire la textul slavo-român în traducerea interliniară din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, în LR, XVII (1968), p. 75-78; Al. Gafton – Evoluţia limbii române prin traduceri biblice. Studiul lingvistic asupra Codicelui Bratul în comparaţie cu Codicele Voroneţean, Praxiul Coresian şi Apostolul Iorga, Iaşi, 2001; Codicele Bratul, Ediţie Universitatea Al. I. Cuza de Al. Gafton, Iaşi, 2003 (cuprinde şi Apostolul Iorga); Costinescu Mariana – Versiunile din secolul al XVI-lea al Apostolului. Probleme de filiaţie şi localizare, în I. Gheţic (coord.), Cele mai vechi texte româneşti. Contribuţii filologice şi lingvistice, Bucureşti, 1982, p. 93-145; Rosetti Al. – Lexicul Apostolului lui Coresi în raport cu  cel al CodiceluiVoroneţean, în GS, I, 1923, p. 103-106; Codicele Bratul, Ediţie de text şi studiu filologic de Alexandru Gafton.

În 2005, apare sub forma unei ediţii bibliofile, Codicele popii Bratul (1559-1560), Grafie şi fonetică, morfologia, vocabularul, textul facsimilat, indice de cuvinte şi forme româneşti,  de C. Dimitriu; Codicele popii Bratul (1559-1560) de C. Dimitriu, Editura Demiurg şi în 2012.

Înţelegerea deplină a Codexului Bratul cere şi consultarea Codexului Voroneţean, Codex Dimonie, Codex Negoeanus, Codex Sturdzanus.

Textul la care ne referim este important prin două elemente care îl identifică: limba traducerii şi textul slavon. Ultimul face posibilă urmărirea în detaliu a modalităţilor în care autorul român a înţeles să procedeze în actul de traducere. Indiferent că este chiar traducerea sau o copie revizuită, Codicele Bratul oferă informaţii preţioase asupra căilor pe care autorul le-a urmat în procesul de realizare a traducerii, în special a felului în care a considerat că trebuie redat, în limba română, un text sacru scris în limba de cultură a epocii. În ansamblu dar şi în mic textul indică modalităţile prin care astfel de înscrisuri  contribuiau la edificarea a ceea ce era atunci norma literară română.

Cercetându-l, lingviştii pot găsi noi piste de corelări şi interpretări.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5