Primit pentru publicare: 3 iulie 2016
Autor: Gheorghe MEDIAN, redactor al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 5 iulie 2016
Editor: Ion ISTRATE
În ziua de 2 iulie a anului 1504, înceta din viaţă Domnul Moldovei, Ştefan cel Mare. La 20 iunie 1992, în semn de recunoaştere a ceea ce a însemnat pentru ţară faptele sale de armă, dragostea pe care a arătat-o celor mulţi şi sprijinul acordat ortodoxismului, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea acestuia în rândul sfinţilor, cu numele de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.
S-au împlinit la data de 2 iulie anul acesta 512 ani de la moartea marelui voievod, eveniment pe care colonelul dr.(r) Gică G. D. Mariţanu a ţinut să-l marcheze, într-un mod deosebit : a realizat şi tipărit, la Editura ,,Ria” din Botosani un excepţional documentar ilustrat, intitulat „Domnii şi Conducătorii Moldovei”, format din două mape cu cărţi poştale ilustrate (sepia), redând portretele a 67 de personalităţi, care sub o titulatură sau alta, au ocupat cea mai înaltă demnitate în stat, de la Dragoş Vodă la Alexandru Ioan Cuza.
Realizarea unei asemenea lucrări, prima de acest fel din România într-o astfel de manieră, după ştiinţa noastră, a însemnat pentru autorul ei un imens efort, presupunând cercetarea unui mare număr de izvoare istorice, studierea unui vast material documentar în arhive, biblioteci şi muzee şi nu în ultimul rând, deplasarea în toate localităţile în care există ctitorii domneşti cu portrete votive ale celor care le-au înălţat. În acest fel au putut fi adunate şi verificate toate informaţiile care-i privesc pe conducătorii Moldovei, autorul acordând o maximă atenţie datelor care-i privesc pe fiecare dintre aceştia (anii de domnie, sau în cazul caimacamilor, numărul de perioade în care au ocupat această funcţie).
Ceea ce reţine în mod deosebit atenţia privitorului, sunt, în mod firesc, portretele personalităţilor redate. Pentru unele dintre acestea, autorul a folosit imaginile îndeobşte cunoscute (Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir, Constantin Mavrocordat, Scarlat Callimachi, Grigore Alexandru Ghica etc.), pentru altele imagini foarte puţin ştiute (Alexandru Ioan Cuza), iar pentru foarte multe, imagini necunoscute marelui public, incluse în lucrări de specialitate, pe care le utilizează, cu precădere, doar specialiştii. Din acest motiv, credem că documentarul întocmit de domnul col. dr. (r) Gică G. D. Mariţanu, constituie un material deosebit de util pentru toţi cei interesaţi de istoria Moldovei şi în mod deosebit, pentru profesorii care doresc să amenajeze în şcolile unde predau Cabinete de Istorie.
Meritele autorului documentarului la care ne referim, sunt absolute, domniei sale aparţinându-i concepţia şi aranjamentul grafic al ilustratelor şi a mapelor care le cuprind, adică lucrarea în totalitatea ei. Graţie prelucrării pe calculator, imaginile au o foarte bună claritate, fapt care poate uşura, în mod semnificativ, reproducerea acestora, în cazul în care cineva ar fi interesat de acest lucru, iar calitatea superioară a cartonului pe care sunt reproduse ilustratele, le asigură rezistenţa în timp.
Mapele celor două seturi de ilustraţii au fost minuţios gândite şi deosebit de inspirat realizate grafic, acestea având pe prima copertă o hartă a Moldovei şi a vecinilor săi, stema ţării şi portretele a şase domnitori. În interior sunt inserate numele şi anii de domnie a 34 de conducători în prima mapă şi 33 în cea de a doua. Pe ultima copertă a primei mape sunt reproduse sabia, blazonul şi sigiliul lui Ştefan cel Mare, iar pe a celei de a doua mape steagul liturgic al lui Ştefan cel Mare, blazonul Dragoş – Sas şi blazonul Movileştilor. Trebuie să remarcăm faptul că folosirea unei cromatici bine temperate în realizarea coperţilor, dă un aspect deosebit de atrăgător celor două mape.
Apariţia acestui extrem de valoros documentar sub semnătura col. dr. (r), Gică G. D. Mariţanu, nu este primul fapt de cultură pe care, cu mijloacele specifice filateliei şi cartofiliei, domenii în care se numără printre cei dintâi specialişti din ţară, domnia sa îl face. Cu câţiva ani în urmă, a iniţiat şi pus în practică un proiect vizând marcarea anilor importanţi din viaţa personalităţilor judeţului Botoşani şi a celor mai importante evenimente istorice din judeţul şi oraşul Botoşani, prin realizarea grafică şi punerea în circulaţie a peste 200 de plicuri filatelice „Prima zi”, în serie limitată. În iulie 2014, a publicat o mapă cuprinzând 39 de cărţi poştale ilustrate, cu portretele academicienilor născuţi în judeţul Botoşani, iar pentru viitorul apropiat pregăteşte un album cu toate cărţile poştale ilustrate cunoscute, înfăţişând oraşul Botoşani şi cele mai importante localităţi din judeţ, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor.
Nu putem încheia această succintă cronică, fără a ne exprima convingerea că ceea ce col. dr. (r) Gică G. D. Mariţanu a făcut şi face pentru istoria acestei ţări şi pentru cea a Botoşanilor, al căror fiu este, nu este doar rodul pasiunii pentru filatelie şi cartofilie, ci este dovada, neexprimată în cuvinte, dar recognoscibilă de departe, a dragostei faţă de România. Prin realizările sale, domnia sa dovedeşte că este un adevărat patriot, aşa cum tot mai puţini sunt astăzi, şi sperăm că eforturile pe care le face în sensul inoculării acestui sentiment semenilor săi, maturi şi tineri deopotrivă, va da roadele aşteptate. Pentru toate acestea, domnule colonel, alături de felicitări, şi urări de noi împliniri, primiţi sincerele noastre mulţumiri.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Sincere aprecieri și felicitări pentru articol!