Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

COMUNA VLĂSINEŞTI (VLĂSINEŞTI – SÂRBI – MIRON COSTIN).

COMUNA VLĂSINEŞTI
(VLĂSINEŞTI – SÂRBI – MIRON COSTIN).
DĂINUIRI ETNO – FOLCLORICE

Ioana Repciuc muzeograf la Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi
folclorice, a Monografiei comunei Vlăsineşti, apărută în 2005 la aceeaşi editură, rod al strădaniei unor intelectuali ai comunei şi coordonată de acelaşi Gheorghe Burac – susţinut în demersul său, de academicianul Alexandru Zub şi de profesorul Ion H. Ciubotaru – studiul de faţă se constituie ca o cercetare etnologică intensivă, cu accente de istorie socială şi cu deschideri spre creionarea atmosferei natale, amplu evocată de autor. Două sunt direcţiile sistematice pe care se sprijină cercetarea profesorului Burac: în planul secund, ni se oferă o schiţă a „dăinuirilor etno-folclorice” din comuna prezentată, realităţi ale prezentului, culese din viaţa satelor, realităţi surclasate de materialul teoretic consultat de autor, reprezentativ pentru ţinutul Botoşanilor. De aceea, inspirata folosire a termenului „dăinuire” caracterizează pertinent intenţia autorului, care ne convinge să devenim martori la procesul evoluţiei faptelor de viaţă tradiţională din locurile sale de baştină.
Lucrarea respectă toate rigorile unei monografii etnologice, urmărind aspectele dominante ale culturii materiale şi spirituale din spaţiul cercetat. În capitolul etnografic, autorul îşi revendică buna cunoaştere a trecerii de la tipul de locuinţă arhaic, format dintr-o singură cameră şi tindă, la casa cu mai multe camere. Casa nouă este dotată cu mobilier modern, în locul vechiului sistem de încălzit plasat în colţul camerei şi a obiectelor confecţionate din lemn, atmosferă încălzită, în trecut, de bogăţia cromatică a lăicerelor, păretarului, ştergarelor şi macaturilor, prin munca femeilor satului, care exercitau arta ţesutului din 1860, când a fost atestat acest meşteşug în zonă de către cunoscutul cercetător Ion Ionescu de la Brad (p. 33).
Caracterizat de acea discreţie clasică a gustului moldovenilor de nord, portul popular din Vlăsineşti – făcând încă parte din comorile uitate ale lăzilor de zestre care mai supravieţuiesc pe la bătrânii satului, vizitaţi cu multă dăruire de Gheorghe Burac – a fost „revitalizat”, într-un context istoric defavorabil, marcat naţionalist, de costumele bucovinene, sosite aici odată cu afilierea administrativă a comunei la regiunea Suceava (p. 49).
Obiceiurile familiale şi calendaristice ocupă cea mai mare parte a lucrării, de unde remarcăm bogata colecţie de texte ritualice din zona cercetată, încă păstrate în secolul XXI, cărora li se alătură piese preţioase din Arhiva de Folclor a Moldovei şi Bucovinei, culese în 1981. Ceremonialul nupţial este unul dintre compartimentele cu certe mărturii ale supravieţuirii, fapt datorat caracterului spectacular al evenimentului. Astfel, se mai păstrează textele rostite de staroste sau vornicei, scurtate şi insuficient motivate de secvenţele ritualice, dar mai ales cântecele şi jocurile apreciate în zonă (Sârba, Hora, Ruseasca, Galopul, Mărunţica ş.a.), păstrate din vremuri străvechi prin aportul lăutarilor vestiţi în aceste locuri, cărora încă li se mai recunoaşte valoarea şi le este cinstită amintirea. Cu toate acestea, accentele nostalgice ale unei actualizate „vieţi a lumii”, modalizează discursul vlăsineşteanului – iubitor al trecutului: „Dar nu mai sunt demult druştele care croiau cămăşile pentru mire şi socri, din vălătucul de pânză lucrată de mama miresei; (…) a dispărut şi portul popular cu care se găteau mirii în ziua nunţii…” (p. 85).
Profitând de interesul pe care l-au manifestat cunoscuţi folclorişti de la începutul secolului trecut pentru creaţiile populare ale acestei zone, autorul ne oferă o antologie de astfel de texte arhaice (colinde, pluguşoare, cântece, poveşti, strigături, credinţe şi practici rituale), culese de Mihai Eminescu, Elena Sevastos, Elena Niculiţă – Voronca, Dumitru Furtună, legaţi spiritual, în diferite moduri, de vechiul ţinut al Dorohoiului.
Lucrarea lui Gheorghe Burac reuşeşte să ofere cititorului contemporan un tablou al relaţiilor intratextuale dintre variantele culese în diferite epoci traversate de satele văii Başeului. Astfel, poveştile şi snoavele din Sârbi şi Vlăsineşti (Merele de aur, Împărăteasa ielelor, Povestea porcului ş.a.), unele publicate de folcloristul D. Furtună la începutul secolului al XX-lea, se întâlnesc, într-un mod firesc, cu cele identificate, la sfârşitul acestui secol, de către cercetătorii de la Institutul de Filologie Română din Iaşi, dar şi cu cele din urmă nuclee epice care supravieţuiesc în amintirea bătrânilor din satele comunei, toate demonstrând apetenţa moldovenilor pentru nesfârşitele digresiuni epice, plăcerea lor de „a sta la poveşti”. Baladele (Manea, Corbea, Vălean), alte „izvodiri din bătrâni”, sunt relaţionate cu variantele corespunzătoare identificate de Al. Vasiliu, G. Dem. Teodorescu sau T. Pamfile, iar cântecele şi strigăturile din Vlăsineşti sunt preluate din reprezentativa antologie de folclor poetic din Judeţul Botoşani, alcătuită de profesorul Ion H. Ciubotaru şi publicată în 1980.
Spre finalul monografiei, autorul face operă de recuperare şi, implicit, oferă viabilitate istorică, unei serii de documente cu rolul de a asigura „dăinuirea” memoriei colective; de exemplu, el introduce aici „răspunsul” unui intelectual al comunei la „chestionarul lui Hasdeu”, consemnat în anul 1885. Fidel deontologiei de colecţionar, Gheorghe Burac surprinde, în fotografiile care ilustrează diferite aspecte ale vieţii satelor cercetate, un prezent dinamic al acestor ţinuturi şi, atent la specificul lingvistic al consătenilor săi, adaugă un glosar de termeni dialectali. Indicele de informatori şi bogata bibliografie din final confirmă ţinuta ştiinţifică a acestei lucrări.
Reafirmând colaborarea dintre procesul evolutiv şi stabilitatea principiilor tradiţionale, în cadrul comunei din vechiul judeţ Dorohoiu, monografia alcătuită de Gheorghe Burac este, aşa cum observa autorul „Cuvântului înainte”, profesorul Ion. H. Ciubotaru, „o carte despre trecutul şi prezentul acestor aşezări, aşa cum şi-l amintesc bătrânii, ori cum îl edifică cei de astăzi” (p. 9).



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 27 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5