Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.8 (152), August 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 10 Aug. 2021
Autor: Ionuț ȚENE, scriitor, poet, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Publicat: 10 Aug. 2021
© Ionuț Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Ar trebui rescrisă istoria bisericii ortodoxe române de la începuturile instaurării comunismului din țara noastră. În urma recentelor cercetări iese tot mai mult la iveală puternica rezistență anticomunistă a Bisericii Ortodoxe, a clerului și credincioșilor creștin-ortodocși. Mii de preoți și călugări, precum și zeci de mii de credincioși au fost uciși de comuniști în primii ani ai regimului instaurat de tancurile sovietice, iar sute de mii de români aruncați în lagăre, închisori, domicilii forțate sau puși la muncă grea. Dovezile istorice arată că românii s-au opus cu obstinație împotriva instaurării comunismului, iar Biserica Ortodoxă a dat martirii ei, cunoscuți azi ca Sfinții Închisorilor. Un nou caz depre măsurile ucigașe ale comuniștilor a ieșit la iveală în urma cercetărilor istoricilor de la IICCMER: asasinarea prin otrăvire a Episcopului de Huși, Grigore Leu. Ierarhul s-a născut la Țuțcani, Județul Covurlui astăzi în județul Vaslui, pe 2 mai 1881 și a murit asasinat în data de 1 martie 1949, la Huși, unde era intronizat episcop ortodox român. Grigore Leu a ocupat mai întâi scaunul episcopal al Argeșului (1936-1940), apoi pe cel al Hușilor (1940-1949). A fost unul din numeroșii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române care a intrat în conflict cu regimul comunist, fapt ce i-a adus asasinarea prin otrăvire. După ce a urmat cursurile Seminariilor din Roman și Iași, a fost hirotonit preot pentru comuna Oancea, Galați, urmând în paralel cursurile Facultății de Teologie din București. În 1924 a devenit vicar al Mitropoliei Iașilor, fiind sfințit arhiereu în același an. La vecernia din ziua de 27 decembrie 1924, s-a fâcut ceremonia ipopsifierii. 28 decembrie 1924 a fost hirotonit arhiereu de Mitropolie a Moldovei, find de față Mitropolit Pimen al Moldovei, Nicodem, Starețul Mănăstirii Neamțului, episcopul Iacov Hușilor și episcopul Cozma de Dunării de Jos. Pentru punerea în valoare a personalității acestui episcop mărturisitor, precum și pentru a readuce în memoria generațiilor actuale jertfa mărturisitoare a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române în timpul regimului comunist, pe nedrept minimalizată în anumite cercuri ale opiniei publice, Episcopia Hușilor a încheiat, în anul 2018, la inițiativa Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, un parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), pentru investigarea modului în care a trecut la cele veșnice Episcopul Grigorie, existând suspiciunea rezonabilă a otrăvirii sale de către reprezentanții regimului comunist. În acest sens, IICCMER a inițiat un demers legal privind reconstituirea împrejurărilor care au dus la decesul ierarhului, în conlucrare cu Parchetul Militar, care a fost sesizat în privința acestui caz. Astfel, prin ordonanța din 21.09.2018 s-a dispus începerea urmăririi penale în această cauză, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439, alin. 1, lit. a din Codul penal. În zilele de 25-26 septembrie 2018, a fost demarată, la sediul Episcopiei Hușilor, acțiunea de deshumare a rămășițelor pământești ale Episcopului Grigorie Leu, prelevându-se probele necesare efectuării unei expertize medico-legale toxicologice. Comisia a fost alcătuită din arheologi ai IICCMER, procurori ai Parchetului Militar și reprezentanți ai Serviciului Criminalistică, un rol deosebit revenind directorului executiv al IICCMER din acea perioadă, preotul Radu Preda, domnului general de brigadă magistrat Gheorghe Cosneanu, procuror militar, la acea vreme şef al secţiei Parchetelor Militare, și domnului arheolog Gheorghe Petrov, expert IICCMER. Raportul de expertiză medico-legală nr. 16932/c/24.02.2019, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, a concluzionat că moartea Episcopului Grigorie Leu s-a datorat unei „intoxicații cu o substanță ce conține ioni de cupru”, „care nu puteau ajunge în organism decât prin ingestie”. În data de 28.07.2021 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, a emis o Ordonanță care confirmă otrăvirea Episcopului Grigorie Leu de către reprezentanții regimului comunist. Astfel, potrivit Ordonanței de clasare în dosarul penal nr. 24/P/2018, „expertiza toxicologică face dovada faptului că moartea Episcopului Grigorie Leu a fost consecința inhalării ionilor de cupru, care, prin caracteristicile chimice și prin cantitatea mare îngurgitată, a acționat ca o substanță otrăvitoare, suprimând viața înaltului prelat la scurt timp după întâlnirea avută de acesta cu Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri ai proaspăt proclamatei Republici Populare Române, întâlnire după care acesta a acuzat imediat o stare de rău, iar simptomele sunt și ele unele specifice unei intoxicații cu substanțe otrăvitoare, fiind întrunite elementele de tipicitate ale unei omucideri”.
Tot în Ordonanța amintită se precizează că, în urma analizei documentelor existente în dosarul de urmărire informativă aflat în arhiva CNSAS, se dovedește opoziția constantă a Episcopului Grigorie Leu față de regimul comunist, caracterizând drept „execuție” acțiunea soldată cu moartea acestuia. Dat fiind faptul că în această speță au intervenit factori care împiedică exercitarea acțiunii penale, respectiv decesul suspectului sau al inculpatului, respectiv Petru Groza (decedat la 07.01.1958), a persoanelor din cadrul trupelor de securitate care și-au dat concursul în această acțiune, precum și timpul îndelungat scurs de la data faptelor, Ordonanța menționează imposibilitatea obiectivă de a mai putea stabili alți eventuali participanți la comiterea acestei omucideri, dispunându-se clasarea cauzei având ca obiect „săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 439 alin 1 lit. a (uciderea unei persoane) din Codul penal de către Petru Groza, la data faptelor președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române”. Episcopul Grigore Leu a fost asasinat pentru că se opunea regimului comunist ateu cu toată ardoarea sa. El a fost ucis prin otrăvire în sediul Guvernului comunist. Grigorie Leu s-a împotrivit din toata ființa sa politicii de distrugere a neamului românesc și a credinței, pusă la cale de sovietici. În data de 25 februarie 1949, episcopul Grigore merge la Guvern, în urma unei invitații, spre a da seama despre unele dintre demersurile sale, care incriminau noua conducere politica a statului comunist. Întâlnindu-se cu premierul Petru Groza și stând la masă, episcopul și-a aratat fățis întreaga nemulțumire față de „noul” Statul de Organizare al Bisericii Ortodoxe Române. Imediat ce a plecat spre casa, pe drum, episcopul a început sa se simtă rău, drept pentru care a înțeles imediat faptul că fusese otrăvit în sediul puterii comuniste recent instalate. În data de 1 martie 1949, episcopul martir Grigorie Leu va adormi în Domnul, înconjurat de rudele sale îndurerate. Referindu-se la moartea martirică a episcopului Grigorie Leu, patriarhul Nicodim Munteanu, spunea: „Episcopia din Tara de Jos a Moldovei a fost pastorita, pana in anul 1949, când vlădica Grigorie a fost martirizat pentru ca s-a împotrivit comunismului.” După moartea episcopului martir, în urma hotărârii Marii Adunări Naționale, Episcopia Hușilor a fost desființată. Prin asasinarea Episcopului Leu de către comuniști s-a dorit să se dea un exemplu negativ celorlalți ierarhi, că dacă se vor opune vor fi uciși la fel ca chiriarhul de la Huși. Încă odată se dovedește că regimul comunist a ucis, că ideologia marxistă ucide, dar noi, azi, nu am făcut, încă, un real proces al comunismului, ba, mai mult, sistemul juridic de acum ia de bune și corecte sentințele tribunalelor sovietice ale poporului din anii `50, formate din securiști care ucideau la comandă. Episcopul Grigore Leu a fost otrăvit cu ioni de cupru, iar episcopia Hușilor desființată. Noua religie era marxismul care se așternea ca un cavou de plumb peste România.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania