Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Conferinţa Naţională de Istoria Artei ITAmix, ediţia a VI-a

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 15 Mai 2018
Text și foto: Cosmina Marcela OLTEAN, redactor șef adj. Rev. Luceafărul
Foto: UNArte Bucureşti
Publicat: 16 Mai 2018
Editor: Ion ISTRATE
©Cosmina Marcela Oltean, ©Rev. Luceafărul, ©UNArte Bucureşti

 

 

Conferinţa Naţională de Istoria Artei ITAmix, ediţia a VI-a

 

În perioada 11-12 mai, la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti a avut loc Conferinţa naţională de istoria artei ITAmix #6. Evenimentul a reunit 29 de studenţi de la departamente de istoria artei din 4 universităţi: Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca şi Universitatea din București. Cele două zile au fost pline de prezentări pe teme diverse, astfel că evenimentul a fost structurat pe categorii în care au fost incluse prezentări pe diferite perioade din istoria artei. Aş caracteriza întregul eveniment ca pe o bogată lecţie de istoria artei din care, cu siguranţă, am avut fiecare lucruri noi de învăţat.

În cadrul conferinţei am susţinut prezentarea Educație prin restaurare și restaurare prin educație. Atelier de cercetare arheologică și de istoria artei la castelul Bánffy din Bonțida, în care am vorbit despre programul de cercetare la care am luat parte vara trecută, despre istoricul ansamblului şi despre viaţa contemporană a castelului. Aproape un deceniu, castelul și domeniul familiei Bánffy au fost complet abandonate și neprotejate, astfel că oricine avea acces liber pentru orice în incintă. În această perioadă toate obiectele cu oarecare valoare au dispărut, nu s-a păstrat niciun obiect care a aparținut familiei. Restaurarea castelului se realizează parțial prin programe de specializare pentru studenți, pe diferite domenii – zidărie, tâmplărie, arheologie, istoria artei, artă decorativă etc. Fundația Transylvania Trust a înființat la Bonțida Centrul Internațional de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit, care organizează pe timpul verii module de specializare pentru arhitecți peisagiști, istorici de artă și arheologi. Astfel, castelul oferă posibilități de practică pentru universități din România și Ungaria și a stabilit legături cu universități din Suedia, Norvegia și Marea Britanie. Peste 800 de studenți din România, Ungaria, SUA, Marea Britanie, Franța, Slovenia, Slovacia, Elveția, Belgia, Cehia, Croația, Estonia au fost incluși în proiectele desfășurate la castel. În august 2017 am participat la Atelierul de cercetare arheologică și de istoria artei, în cadrul căruia am avut bucuria de a învăța lucrând alături de colegi de la universități din România și Ungaria.

În continuare voi prezenta câteva lucrări susţinute de colegi în cadrul conferinţei, rezumate chiar de aceştia.

Miruna Moraru, de la Universitatea Națională de Arte din București, a prezentat lucrarea Biserica Neagră, sculptură și portaluri: context european, legături cu familia Parler. Biserica Neagră din Brașov, cea mai vastă construcție gotică din Transilvania, păstrează un interesant ansamblu sculptural format din douăsprezece piese datate în secolul al XV-lea, din păcate prea puțin cercetate până în prezent. Am prezentat succint informații despre aceste statui, dar și despre cele cinci portaluri ale edificiului, adesea puse în legătură cu șantierul de la biserica Sf. Elisabeta din Košice, Slovacia. Am prezentat în linii mari arhitectura produsă de membri ai familiei Parler, biserici hală cu portaluri complexe și decorate cu sculpturi plasate în baldachine, încercând să încadrez Biserica Neagră în acest context european, căutând similarități între ea și construcțiile parleriene precum Sf. Vit din Praga sau Sf. Cruce din Schwäbisch Gmünd, spunea Miruna Moraru despre lucrarea ei.

Sara-Alexandra Gharazeddine, de la UNArte, București, a vorbit despre Desenele lui Rafael pentru Stanza della Segnatura. Lucrarea de față își propune o analiză a desenelor lui Rafael, în special cele realizate pentru frescele din Stanza della Segnatura, urmărind modul în care acestea evoluează din punct de vedere compozițional, stilistic și tehnic. Judecând după vasta cantitate de schițe făcute de Rafael care se păstrează, desenul a reprezentat un aspect important în creația sa și un instrument vital în rezolvarea problemelor artistice. Desenele sale sunt gândite cu foarte mare atenție și analizând producția sa grafică în raport cu cartonul final al lucrărilor putem observa că există o corelare între tehnică și scop.

Florentina Aron, de la Universitatea Națională de Arte din București, a prezentat o lucrare intitulată Atlasul lui Vincent Van Gogh. Tema lucrării mele pornește de la o publicație editată de Muzeul Van Gogh din Amsterdam în anul 2015, ce dorește să spună povestea artistului ca un călător european și îl urmărește pe parcursul călătoriilor sale în cele peste douăzeci de locuri unde a trăit, de la Zundert, din sudul olandez, locul nașterii lui, până în Provence și apoi în nordul Franței, la Auvers-sur-Oise. Fiecare destinație a însemnat o schimbare în viața și activitatea creatoare a pictorului, marcându-i personalitatea.

Silvia Costiuc, de la UNArte, București, a prezentat Stilul florentin-maur în București ca cerință a beneficiarilor. În perioada interbelică s-a definit în spațiul românesc stilul arhitectural florentin-maur, printr-o arhitectură civilă cu aspect compact, cu volumetrie cubică brută, învelită cu tencuială de culoarea nisipului, calcio-vecchio, pe care sunt colate elemente arhitecturale ce conțin trimiteri istorice comparabile cu figurile de stil din literatură: arce frânte, turnuri, capiteluri istoriate, coloane filiforme și traforuri à laarabesque. Construcțiile în stil florentin-maur au un aspect romantic și constituie o combinație eclectică originală de elemente de arhitectură islamică, romanică, gotică, grefate pe un fond modernist-liric. Acest stil s-ar putea considera o categorie a arhitecturilor revival regionale de inspirație islamică și europeană, cu particularitatea că depășește temporal perioada stilurilor revival, atingând apogeul în interbelic.

Mădălina Manolache, de la UNArte, București, a vorbit despre Modă și Suprarealism. Contribuția mea constă în aducerea la suprafață a creațiilor vestimentare ale Elsei Schiaparelli din a doua jumătate a anilor 1930, în special cele considerate șocante, inovative, cele care au fost deseori rezultatul unor colaborări cu artiști. Consider că există o calitate artistică inerentă în creația sa și voi încerca să aflu care sunt mesajele pe care designerul voia să le transmită și strategiile folosite în acest scop. Rezumându-mă la alegerea câtorva creațiirelevante pentru studiul meu, e important să urmăresc atât modul în care au fost receptate în epocă, cât și ideile istoricilor de artă care le analizează de pepoziții psihanalitice și feministe.

Sarah-Daria Muscalu, de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, a vorbit despre Spațialitate ca subiect al cercetării artistice. Spațiul operei de artă devine un spațiu originar care propune o altă lume, o altă formă a existenței. În ceea ce privește filozofia contemporană referitoare la spațiu, aceasta se detașează de gândirea kantiană, însă păstrează idea geometriei abstracte ca model spațial. În această nouă conjunctură este necesară relaționarea dintre subiectiv și obiectiv pentru a se delimita perceptivul și experiența umană în organizarea geometrică a spațiului. Conștiința devine elementul esențial a spațializării.

Alexandra Micu, de la UNArte, București, a prezentat lucrarea Fotografia și arta. În prezentarea mea îmi propun să definesc fotografia de stradă. Imaginile fotografice se deosebesc de toate celelalte prin faptul că poartă în structura lor garanția adevărului: ceea ce se vede într-o fotografie trebuie să fi existat, fiindcă, în mod necesar, una dintre condițiile de bază ale fotografiei este prezența fotografului cu aparatul în fața unui obiectiv concret, participarea lui în cotidian. Fotografia de stradă se bazează pe „acum”. Ea include în mod obligatoriu strada sau un spațiu public populat sau în care prezența umană este sugerată.

Ana Crețiu, de la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, a ales să vorbeascădespre lucrarea Neo. Noutate?. De regulă, utilizarea prefixului „neo” semnalizează instaurarea unei formule noi, revizuite. Când vine vorba de artă însă, rămâne valabilă regula? Analizând trei instanțe, voi încerca să stabilesc ce desemnează „neo”-ul în arta contemporană: simpla trecere a timpului și instaurarea unei noi generații, sau presupune aspecte mai profunde, precum asumarea unui nou Zeitgeist, îmbunătățiri aduse stilului, diversificarea mediilor, noi tehnici sau noi concepte? Prin ce diferă neo-dada, neo-expresionismul și neo-pop-ul de predecesoarele lor și cum își justifică utilizarea prefixului „neo”?

Iar acestea sunt doar câteva dintre temele discutate în cadrul conferinţei din acest an. Conferinţa naţională de istoria este un prilej de a aduce laolaltă studenţi şi masteranzi din departamentele de istoria artei ale universităţilor de artă din ţară, ori din domenii conexe, pentru ca aceştia să cunoască alţi colegi cu care să interacţioneze şi să facă schimb de cunoştinţe, păreri şi experienţe personale din domeniul vast al artelor vizuale. După cum spuneam şi la început, cele două zile de conferinţă au fost ca un curs aprofundat de istoria artei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania