Constantin DRACSIN – POEZII (ediţie definitivă), Editura AXA, Botoşani

Sâmbătă, 7 ianuarie 2012 s-au împlinit 13 ani de la trecerea în eternitate a poetului şi graficianului Constantin Dracsin. Cei care l-au cunoscut şi l-au preţuit, membri ai familiei şi prieteni, oameni de cultură, scriitori şi artişti, au organizat – pe parcursul zilei – un complex de manifestări comemorative. Una dintre acestea a avut loc la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani şi a constat în lansarea cărţii „Constantin Dracsin – Poezii” (ediţie definitivă). Evenimentul, organizat de către Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Botoşani (manager, prof. Ion Ilie) a fost sprijinit de Consiliul Judeţean Botoşani (preşedinte, Mihai Ţibuleac) şi de Fundaţia „Constantin Dracsin” (coordonator, Gheorghe Iavorenciuc).
Apărută la Editura „AXA” din Botoşani, în cele peste 550 de pagini, ediţia definitivă, „Constantin Dracsin – Poezii”, conţine opera poetică, antume şi postume, fişe bio-bibliografice, referinţe critice, nota editorului – Gellu Dorian şi o postfaţă scrisă şi semnată de Dumitru Ţiganiuc (asupra acestora voi reveni).
Poet şi grafician, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Artiştilor Plastici Amatori din Bucureşti, Constantin Dracsin s-a născut, la 20 iulie 1940, în satul Draxini, comuna Băluşeni, judeţul Botoşani şi a decedat pe 7 ianuarie 1999, la Botoşani.
A avut numeroase expoziţii personale, de grafică, la Botoşani, Iaşi, Bucureşti, Essen (Germania); prezent în colecţii particulare din ţară şi din străinătate. A colaborat cu versuri, recenzii şi grafică la publicaţii periodice/reviste din ţară şi din străinătate. A publicat mai multe cărţi de versuri şi grafică; în 1998, fiind distins cu Premiul „Gulliver”.
Pentru conturarea personalităţii marelui artist dispărut, redau câteva extrase din Postfaţa scrisă de poetul Dumitru Ţiganiuc: „Adesea, trecerea unui autor, dincolo de marginea vieţii, precum în zilele geroase de toamnă, este ca o ceaţă amnezică peste opera sa scrisă cu grijă şi osârdie.
Spre bucuria noastră, acest proces pare a nu se petrece în cazul poeziei lui Constantin Dracsin. Meritul vine din valoarea incontestabilă a versului dracsinian, şi, în aceeaşi măsură, se datorează Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Botoşani, îndeosebi a poetului Gellu Dorian cu o atenţie accentuată faţă de postumitatea acestui talent(…).Gestul tipografic este un semn important de a-i ocroti opera ce ne-a lăsat-o, inclusiv manuscrisele nepublicate în timpul scurtei lui vieţi, umbrite de un destin amar.
Deşi un om cu braţele bolnave, scriindu-şi versurile şi articolele cu un creion ţinut în dinţi, aplecându-se ca-ntr-o rugăciune peste fila caietului, şi peste coala de desen, autorul şi-a conştientizat cu justeţe inefabilul creaţiei lui. Căutare febrilă şi risipire spirituală, poezia lui Dracsin este un veritabil paradox pentru un lector familiarizat cu genul liric; nu ineditul expresiei îi tutelează visul poetic, ci deşi autodidact serios, e preocupat adânc de miezul semantic al textului: „Nu iubesc poezia -/ gândesc în ea” afirmă autorul.
Autodidact disciplinat şi serios, îmboldit (ab initio) de poetul Lucian Valea, cel ce i-a dezvăluit şi sensibilizat scânteia creatoare, Dracsin merge, imprevizibil de cele mai multe ori, ca un bun vânător pe urma unor obsedante viziuni legate de relaţiile trup – suflet, efemeritate – continuitate, percepţie – revelaţie,, livresc – inspiraţie (strălucită!). Paradox adâncit şi de faptul că autorul şi-a intuit raza întinsă a mesajului său, deşi cuvintele versului au trecut poate de puţine ori prin sita neîndurătoare a variantelor(…)”.
Mult mai vaste, consideraţiile domnului Ţiganiuc sunt completate/susţinute şi de referinţele altor confraţi, precum: Alex. Rudeanu, Ioan Alexandru, Virgil Mazilescu, Laurenţiu Ulici, Daniel Dimitriu, Constantin Noica, Florin Cîntec, Traian T. Coşovei, Gellu Dorian, Valentin Tascu, Lucia Olaru Nenati, Radu Negru, Dumitru Ignat, Constantin Pricop, Victoria Milescu, Lucian Alecsa.
Pentru precizări asupra ediţiei, „dăm cuvântul” poetului Gellu Dorian, căruia îi şi revine meritul acestei realizări de excepţie: „Prezenta ediţie definitivă a poeziei lui Constantin Dracsin adună într-un singur volum ediţiile precedente, antume şi postume. Primul volum însumează poezia antumă publicată în cărţi, fără a cuprinde şi poezia din periodice, în mare parte inclusă în cărţile publicate în timpul vieţii, poetul renunţând la unele texte considerându-le mai puţin reuşite, urmând să intervină asupra lor mai târziu. Al doilea volum adună o selecţie din poezia postumă, cea rămasă în manuscrise (peste zece dosare, unele concepute ca adevărate cărţi pregătite pentru tipar, altele doar stocate în vederea unor intervenţii viitoare). Cum pentru primul volum nu au fost probleme, poezia fiind la vedere, dificultăţile n-au fost deloc mari în a le aduna în prezentul volum. S-au avut astfel în vedere următoarele apariţii editoriale ale poetului Constantin Dracsin: Coborîre liberă (grupaj inclus în Caietul debutanţilor, ediţia 1975, Editura Albatros), Voce de flacără (C.G.E.S.J. Botoşani, 1979), Poezii (Editura Albatros, 1981), Singurătatea sîmburelui (Junimea, 1984), Lacul Septentrion (Cartea Românească, 1985), Zborul (Ed. Moldova, 1995), Athosul de sub imaginaţii (Ed.Axa, 1995), poezia din dosarele puse la dispoziţie de familie şi trei texte publicate în pliante ale unor expoziţii de grafică şi pe coperta ediţiei bibliofile Poezii şi desene (Ed.Axa, 2001).(…) În timpul vieţii, poetul Constantin Dracsin a mai publicat o antologie de autor – Ochii şi omătul cerului – în colecţia liliput a Editurii Helicon din Timişoara, ediţie pe care i-am îngrijit-o la sugestiile autorului, care a acceptat observaţiile făcute de editor şi ăngrijitor, precum şi selecţia realizată din cărţile publicate.
(…) Secţiunea Postume conţine 280 de poezii inedite, scrise de-a lungul anilor de Constantin Dracsin, incluse, după câte se pare şi în unele volume propuse editurilor şi înlocuite în cea mai mare parte de către redactorii de carte, dar şi texte rămase în dosare. Nici pe departe aceste poezii, adunate în mape de poetul Constantin Dracsin, nu reprezintă în totalitate postumele acestuia. Alte texte poetice, eboşe în cele mai multe cazuri, stau în manuscrise, aşteptând o clarificare a lor şi o punere în pagină acolo unde este cazul.
(…) Ţinând cont de situaţia specială în care au fost create, de valoarea literară a celor mai multe texte poetice, cât şi de destinul literar al autorului, datoria editorului a fost cu atât mai mare cu cât cerinţa punerii în valoare a unor autori uitaţi se impune cu trecerea timpului. Pentru moment datoria noastră de suflet se împlineşte în această primă ediţie definitivă a poeziei lui Constantin Dracsin”.
Nu-mi rămâne decât să salut gestul de rară şi aleasă nobleţe comis/asumat de scriitorul Gellu Dorian şi… să vă propun spre lectură ultimul poem scris de Constantin Dracsin, datat: 13 decembrie 1998.
„Doamnelor şi domnilor / dacă n-o să vă supere / ce o să spun – / astă noapte l-am visat / pe Nichita, / mi-a vorbit în felul următor: / mă zvîrlugă / de mîine o să te păzească doi îngeri; // eu încerc să „înmîn” / acel mîine / cît mai încolo…” (Ultima)