ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 14 Apr. 2018
Tableta de Marin IFRIM
Publicat: 14 Apr. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Consumatori de succes din resturi. Hiene știrbe

O țară obișnuită, una precum America lui Carl Sandburg, nu poate avea mai mult de 4-5 ”mari poeți”. Nici Anglia nu stă mai bine, nici culturnica Franță, nici țara lui Goethe. Ne tot amăgim că suntem săraci, chinuiți de istorie, dar că, în ciuda tuturor vicisitudinilor, suntem mai deștepți decât toți la un loc. Mai ales în literatură, unde e greu să privești prin gaura cheii, cum literele se împreunează, precum șerpii, una peste cealaltă, dând câte un poet autentic la un milion de impostori. Încă nu am ieșit din tunelul luminos al ”Cântării României”. Încă ne cântăm unii pe ceilalți. Ne-am împotmolit acolo unde au început crimele unui sistem oligofren și facem toate eforturile posibile, gură la gură, să-i ținem, în formol, drept emblemă eternă, pe Cioran, Eliade, Ionesco, Brâncuși și alte astfel de yale, ca să putem intra în lume. De câteva decenii, multe decenii, aproape de un secol, cultura română e frigidizată, nu de la natură, ci de la beliturile care vor cu orice preț să fie deasupra hăului. Cultura română nu-și mai poate iubi cititorii, nu-și mai poate onora trecutul.  Ea care, totuși, e familia minților noastre leneșe, nu se scrie singură; biata cultură, oricât de nemțește i-ar da Pleșu cu polonicul între pulpe cu miros de usturoi chinezesc, miroase a vid. Și, totuși, suntem o țară plină de filozofi pe metrul pătrat, având în vedere dimensiunea terestră și densitatea nației. Despre poeți, ce să zicem, e mult mai roză treaba decât pe vremea ”Cântării…” Orașele sunt pline de versificatori. Literatură simulată. Mie, cei de după Adrian Păunescu – pe care nu l-am putut agrea, din motive morale de circumstanță, există și așa ceva -, tinerii de peste 40 de ani, care vor să cucerească lumea literară țâșnind direct din tufișuri cu miros de urină de câini, nu-mi dau liniște. Consumatori de succes din resturi. În schimb, există și o mică și consistentă literatură de perspectivă. Sunt optimist. Răul va învinge, căci răul asta își dorește, să nu fie nimic în jurul său. Și nu va fi decât speranța asta, ireversibilă, cea care va duce răul în anonimat și invers. E trist, în clipa de față, această țară nu are decât ceea ce merită: o cultură falsificată, e economie falsificată, un învățământ falsificat etc. De câteva decenii, mă tot frământ să înțeleg de ce Mircea Cărtărescu e mai interesant, nu mai bun, decât Ion Gheorghe, Șerban Codrin sau Liviu Ioan Stoiciu. Știu, dar nu mă pot exprima pentru că nu am cuvinte. Impostorii ne-au luat până și cuvintele, ne-au lăsat, de ochii lumii, doar cu călimara și cu pana în pană.