ZIDUL PLÂNGERII

Între a fi sau a nu fi
de ce mereu
ne-oprim la-ntrebare
și nu-ncercăm ca să-i sărim
și peste?
Doar numai Dumnezeu își spune
că este
Cel ce este,
dar noi suntem ce nu suntem,
că devenind ce nu suntem –
când am ajuns acolo,
e loc destul,
mereu pentru dincolo,
când neființa prinde gustul de a fi.

A fi sau a nu fi?
Cuvântul e șubred la coajă.
Același val nisipul ni-l frământă,
doar scrisu-i diferit pe plajă.
Si totuși… și totuși… și totuși…
De unde se-aude strigarea:
”Thalassa, thalassa!
Unde ni-i steaua, unde ni-i casa?”
Ispitiți de a fi, pofticioși de-a nu fi –
nu-i să te iei la trântă
ca Iacob cu îngerii,
sau în negoț cu valul,
ci să ajungi la cel ce ești,
mai real ca realul –
Zidul Plângerii!
Si dincolo? Pe-acolo erau îngerii,
dar azi e Marea Moartă.
***
”Domnilor, ne spune ghidul, așteptați!
Acolo este Grădina,
dar Cineva încă se roagă!”
Un singur Om a mai rămas în noapte.
Ce-o fi spunând? Și de ce
în șoapte,
de după Zidul Plângerii?
Oare nu cumva și Lui
îi tremură lumina?

Sursa: http://dumitruichim.com/