ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 14 Apr. 2018
Autor: Tănase GROSU
Publicat: 14 Apr. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

COSTINEȘTI, MON AMOUR!
(NOTE DE LECTURĂ LA ”FEREASTRĂ SPRE ALTĂDATĂ” DE MIHAI MAXIM)            

  Ca o apreciere generală, cartea analizată reprezintă un roman-hibrid modern, situat la granița dintre romanul-memorialistic, romanul biografic și romanul autobiografic. De altfel, chiar autorul  i-a pus un subtitlu sugestiv în acest sens – Romanul unor aduceri aminte.  ”Fereastră spre altădată” nu poate fi inclusă în nicio categorie de roman ionic, doric sau corinthic după clasificarea fixată de Nicolae Manolescu, nici după criteriile lui Blachellard și Școala Noului Roman francez, T.S. Eliot sau Virginia Woolf și cercul Bloomsburry.                 

              Romanul domnului Maxim este cantonat pe motivul ”irreparabile tempus”, în care este încastrat sentimentul nemuritor și ireversibil al iubirii depline, totale. Stilistic lucrarea domnului Maxim întinde indirect fire narative abia perceptibile la drama erotică a tinereții dintâi țesută înspre acțiunea romanului ”Accidentul” al lui Mihail Sebastian. Cu două excepții și finalități diferite: epica din romanul în discuție este centrată pe acțiunea desfășurată la mare (Costinești, stațiunea-etalon a tineretului român din anii ’60), pe când cea din romanul interbelic menționat se desfășoară într-o regiune montană (stațiune tot a tineretului). La domnul Maxim povestea de viață și de dragoste se termină fericit și apoteotic (deși păstrează ”cicatricea” unei alte iubiri vremelnice); la Mihail Sebastian acțiunea se termină cu două șocuri emoționale care atenuează efectele poveștii de iubire: accidentarea iubitei ce coincide cu inerentele semne ale izbucnirii războiului (acest ultim aspect sugerat metaforic prin tumultul brusc al naturii, zbaterea pădurii sub tunete apocaliptice, precum si cadentele versurilor premonitiale ale poetului Trakl).

              Şi din punctul de vedere al ”teoriei romanului” se pot face o serie de constatări:
              Orice roman autentic debutează cu o frază-cheie și se încheie cu o altă frază-cheie. Recitind cele două fraze din romanul analizat cititorul va desprinde ideea trecerii inexorabile a timpului istoric și biologic, respectiv între optimismul tineresc al Sabinei și pesimismul ponderat și tușat al protagoniștilor romanului, după ce calupul celor 20 de ani se încheie acoperit simbolic de ”cortina”  florilor ofilite (cu toată patina timpului și nostalgia acumulată).
               Se poate observa şi simetria stilistică între motto-ul romanului desprins din opera uriașului poet Nichita Stănescu și ultima frază a romanului analizat: ”copacul/ arborele” timpului trece implacabil din primăvara adolescenței înspre toamna vieții sale.

                Un alt aspect: se pune în evidență capitolul 3 al romanului ca o axă, un echilibru simetic al acțiunii, cum îl arată și titlul (”Între două iubiri”). Asităm la construcția unei structuri romanești gândite atent și aproape în similaritate cu tehnica muzicală.
                 Mai există și o simetrie temporală între conținutul capitolului 1 (”Stațiunea Tineretului”) și capitolul 5, intitulat după inspirație dumasiană, ”După 20 de ani”.
                  Întâlnim un realism transfigurat literar, frust uneori, pe fondul evitării ”bijuteriilor” stilistice. Este uzitat larg dialogul asezonat, bogat cu perioadele monologale, bine gândite și plasate inspirat. Acțiunea romanului e oarecum liniară, neabscunsă sau incifrată, cursivă, fără sincope, ”stil cuminte”, ritm firesc și fraze colocviale, fără ”literaturizare” excesivă, cu un limbaj atent strunit.

                 O altă latură importantă este cea evocatoare in extenso; completată cu reconstituirea atmosferei istorice, social-politice și culturale a celor doi poli temporali ai romanului, respectiv anul 1960 și anul 1980. Sunt evocaţi  Iașiul, Bucureștiul, Constanța, Costineștiul, Moscova, dar şi satul natal al eroului principal al romanului sau localitatea de baștină a iubitei rusoaice Svetlana/ Sveta. Este prezentată și viața studențească din Iași, București, Constanța, Costinești și Moscova. De asemenea, întâlnim incursiuni istorice referitoare la episoade din evoluția românilor și rușilor, a relațiilor bilaterale. Se recurge la dialoguri bilingve în română și rusă, franceză și rusă etc. Se sondează discret și atent mediile politice (UTM, activiști, intelligence). Se plasează chiar excesiv fragmente din textele unor melodii de muzică ușoară și populară la modă în vremurile investigate, poezii folclorice și de periferie (cu nuanță oltenească și antonpannescă). Se recurge la jargonul studențesc și la cel al militarilor în termen.
                Portretistica e sumară, puține se rețin în mod memorabil, laturile psihologice ale personajelor sunt doar schițate (ca într-o acuarelă), fără aprofundare. Întâlnim descrieri vagi, pastelate/ diluate, de natură, precum și ale locurilor pitorești.
                Autorul manifestă reținere exagerată, păstrând discreție și decență, în privința conotațiilor sexuale sau erotice. Relatarea ”se pierde”, se topește rapid în punctele culminante ale apropierii trupești sau sentimentale ale personajelor. Vezi și episoadele de la locurile de nudism din tabăra internațională.
               Surprinzătoare şi interesante sunt episoadele, destul de largi și cu elemente inedite, referitoate la studentul Dan Spătaru, aflat la debutul său ca interpret de muzică ușoară românească și ”jucăuș” cu melodiile rusești tradiționale abordate la ”chermesele” studențești. Impresionează evocarea mediului artistic de masă și profesionist al muzicii românești, precum și a universului universitar (Piru, Crăciun, Călinescu, Cioculescu etc).
               Putem descifra, prin lectura atentă, că personajul principal al romanului, Andrei (Andi) Ionescu este alter ego-ul autorului. Acest aspect întărește o concluzie de la începutul demersului nostru critic: accentul pus de autor pe aspectul memorialistic și autobiografic.
               Nu, în ultimul rând, trebuie evidenţiată  ”mașina” care pune în mișcare resorturile romanului: IUBIREA, urcușurile și coborâșurile sentimentelor de dragoste, fiorul primei iubiri, complicațiile și naivitățile triunghiului amoros Andi-Sabina-Sveta, delicatețea sentimentelor protagoniștilor.
               În concluzie, avem în faţă o lucrare literară ce se reține prin punctele sale forte, agreabilă și reconfortantă, puncte pe care le-am identificat, credem, corect și subliniat cu apăsare colegială și auctorială.