Primit pentru publicare: 6 oct. 2017
Autor: Prof. Aurica TANASĂ, Vaslui
Publicat: 8 oct. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Ion N. Oprea – PERSONALITĂŢI…300 LA NUMĂR

Intre document şi  epopee

Am în faţă impresionanta lucrare a scriitorului şi publicistului ieşean ION N. OPREA publicată în Colecţia  OPERA OMNIA. DICTIONAR . O parcurg aproape cu sufletul la gură dar cu pauze de…respiraţie şi reflecţie. Nici nu s-ar putea cuprinde dintrodată, nici cu sufletul, nici cu memoria,  nici cu gândirea, imensa întindere în timp şi spaţiu din care vin spre cititor nu numai cele 300 de personalităţi, ci, odată cu ele, o întreagă şi extrem de diversă lume într-o gamă de culori de epocă de o bogăţie,  un pitoresc şi o vivacitate uluitoare.

Criteriul ordonator este cel alphabetic în clasica manieră a unui dicţionar enciclopedic. Prima dimensiune a cărţii este deci cea informativă. Lucrarea fructifică,  în acest sens materiale din multitudinea operelor publicate de prolificul “patriarh al scrisului românesc” de-a lungul anilor: “Vaslui-capitala “Tării de Jos” în presa vremii”, Ed. TipoMoldova, 2005, “Bucovina – pământ românesc”, Ed. Edict production, 2005, “ Cu capul pe umărul meu, jurnalistică împreună cu cititorii”- Ed. TipoMoldova, Iaşi, 2005, “Dorohoi- capitala “Tării de sus” în presa vremii” Ed. Edict production, Iaşi, 2007, “Huşul în presa vremii” Ed. Edict production, Iaşi, 2007, “Personalităţi moldave” Ed.PIM,Iaşi, 2008, “ Bucovina în presa vremii” Ed. PIM, Iaşi, 2008, “Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene”- Ed. PIM, Iaşi, 2008, “Scurte medalioane”, Ed.PIM,Iaşi.2010, “Vaslui.Itinerarii. I,II,III– Ed. PIM, Iaşi 2010, “Bârlad.Istorie, cultură, întâmplări”- Ed. PIM, Iaşi, 2010, “Bârlad.Istorie, cultură, amintiri”- Ed. PIM, Iaşi, 2010, “Scurte medalioane”-Ed. PIM,Iaşi, 2010, “Strămoşii noştri din arhive-Restituiri”- Ed. PIM, Iaşi, 2011, “Prietenie”-Ed. PIM, Iaşi, 2012, “ Cu prieteni, despre prieteni, poezie şi proza scurtă a Cenacluluide  la distanţă”, coordonator  Ion N. Oprea, Ed. PIM, Iaşi, 2012, “Oameni şi Opera. Eseuri”- Ed. PIM, Iaşi, 2013, “ Borna sufletului”-Ed.PIM, Iaşi, 2015,  “Astea-mi rămân. Referinţe, referinţe”-Ed. –Ed. PIM, Iaşi, 2014, “Eternitatea sufletului în cărţile noastre, reflecţii, reflecţii”-Ed. PIM,Iaşi, 2015, “Dacia preistorică N. Densuşianu prezentată de C. I. Istrati”- Ed. Armonii culturale, 2016, “Decaniada antologiilor- vis împlinit”-Ed. PIM,  Iaşi, 2016, “Ecouri”, Ed. PIM, Iaşi, 2016  şi încă altele. Acestora li se adaugă  articole sau completări inedite; Constantin Brâncuşi, Dimitrie Castroian, Calimah Al. Papadopol,  Constantin Ciopraga, regina Maria- Balcic, reşedinţa Reginei Maria a României…

        Este de-a dreptul impresionantă bogaţia de informaţii, cantitatea de documente cercetate, scoase la iveală din cele mai ascunse locuri, documente  pe care autorul le aduce la lumină pentru a creiona multidirecţional personalităţile prezentate. Acestea, fie că aparţin prezentului, fie că sunt readuse la viaţă, dintr-un trecut aproape uitat, de pana neobosită a sriitorului, aparţin celor mai diferite domenii de activitate: religie , istorie şi istoriografie, filosofie, literatură cu toate componentele sale ( poezie, proză, dramaturgie, istorie şi critică literară,eseistică),teatru, muzică, pictură, sculptură,arhitectură, ştiinţă, şcoală şi pedagogie,medicină,jurnalistică,                                                                                                                                                                   viaţă socială şi politică…Nimic din ceea ce înseamnă istorie, viaţă spirituală şi culturală pe acest pământ românesc, de la  începuturi şi până  în contemporaneitate, nu a fost neglijat, nu a fost uitat .  Ne întâlnim şi cu Veniamin Costache dar şi cu Mircea Cărtărescu, cu Gheorghe Asaki dar şi cu Neagu Djuvara, cu George Bariţiu dar şi cu N. Steinhardt…

Spaţiu geograpfic predilect este cel moldovenesc dar filiaţiile merg în tot spaţiul cultural şi spiritual românesc şi chiar mult dincolo de hotare. Îl însoţim pe Caragiale la Berlin, pe Enescu, Eliazar Lotar Teodorescu (fiul lui Arghezi)  şi pe  Brâncuşi la Paris, pe Eminescu la Viena, pe Arghezi în Elveţia,  pe muzeograful Ion Grămadă şi strămoşii acestuia, în Canada.Printr-un fel de tehnică a inserării unui tablou în alt tablou, a unei relatări în altă relatare, a alunecării dintr-un document în altul, oameni şi locuri se multiplică, perspectivele se înmulţesc ca într-un joc de oglinzi: de sub pana lui Virgil Caraivan răsare patriarhalul târg al Huşului cu împrejurimile sale şi nostalgia zărilor îndepărtate, capitolul despre N. Iorga reînvie târgul Negrești de altădată, în pagini de “vibrantă şi neîntrecută poezie”, figura monumentalului Bogdan Petriceicu Hașdeu prilejuieşte descrierea straniului Castel de la Câmpina sau a monumentului- poem al Iuliei Hașdeu…

În întregul său, Dicţionarul lui Ion N. Oprea, primordial o lucrare de informare, fără pretenţii artistice, ţese încet-încet o pânză  de mare poveste a neamului ca o mare când liniştită, când tumultoasă ce poartă pe valuri un caleidoscop de culori armonizându-le într-un tablou  de o forţă şi unicitate greu de prins în cuvinte. Detaliile se adună de ici şi colo, aparent rupte unele de altele, figurile umane răsar în prim- plan sau se estompează şi altele le iau locul într-o curgere permanentă, care configurează istoria acestui pământ cu mulţii lui uitaţi, trecuţi, uneori necunoscuţi dar care şi-au scris rolul în cultura şi spiritualitatea neamului. Spiritul enciclopedic al autorului este dublat permanent de patosul unui patriot autentic. Documentaristul Ion N.  Oprea  prilejuieşte cititorului un adevărat plonjon în zona autentică a istoriei, tradiţiilor, culturii acestui neam cu miile lui de lucrători şi păzitori ai adevărurilor, uneori mai puţin cunoscuţi ( v. capitolul despre Antonovici Ioan…)Truditorii acestei limbi mirifice, marea oştire a culturii române atât de anevoios construită şi atât de repede dată uitării de diversele falii ale contemporaneităţii! Cititorul este cucerit nu numai de bogăţia informaţiilor folositoare ci, în mod deosebit, de această subtilă aplecare spre a crea un gen de “istorie” aparte, plină de farmec şi parfum de vechi documente, cu surprize (v.capitolul despre Dimitrie Cantemir) şi “ secrete”, cu oameni vii adevărate “personaje” ale unui “roman-fluviu” istoric şi cultural. Eminescu spunea celor ce voiau “purificarea”limbii române (pe motiv de neromanitate) că “acele vorbe sunt aşa de concrete, aşa de încrescute în ţesătura limbii române încât trebuie să rupi ţesătura toată ca să le scoţi”.  Extrapolând, nu poţi să nu remarci acelaşi efect vorbind despre marile noastre personalităţi: nu poţi să le scoţi din “tesătura”spiritualităţii româneşti decât mutilându-le: figura uneia cheamă pe a alteia într-un tablou uman, ideatic şi artistic fără fisuri. De aici dimensiunea epopeică a lucrării.

Maniera autorului de a-şi construi “medalioanele” nu este cea specifică unui compendiu, care îşi organizează informaţiile esenţiale într-un potret-sinteză. Fiecare capitol din acest Dictionar surprinde prin  modul original în care este creionată, fugar sau complex, personalitatea- ţintă. Articolul dedicat lui I.L. Caragiale este unul relevant în acest sens. Cărţi întregi s-au scris despre personalitatea şi opera marelui dramaturg. Inutil de repetat! INO aduce la lumină ( din neobosita şi extraordinar de prolifica sa activitate de journalist) fapte, evenimente, anecdote mai puţin cunoscute publicului larg, detalii menite să ni-l apropie pe cel prezentat ca om trăitor în locul şi contextul social-istoric dat: procesul intentat lui Caion, pledoaria, bijuterie de artă oratorică  a lui  Barbu Ştefănescu Delavrancea, prietenia cu Cela Delavrancea, scrisoarea lui Caragiale către Vlahuţă- “ Să se piarză neamul românesc!…Auzi dumneata!… , relatări ale celor apropiaţi despre exilul scriitorului sau despre momentul morţii acestuia.

Alteori aricolul debutează cu o întrebare (“ Dar cine a fost Maria Banuş?”) care deschide calea inserţiei documentului, informaţiei venită dintr-o altă sursă sau chiar din mai multe. Ca şi cum autorul ar spune: eu îţi pun în faţă datele, tu trage concluziile, cititorule! Dar nu e numai atât; autorul concluzionează în virtutea unei logici a faptelor insinuând: nu am încotro, ăsta-i firul neîndoios logic. De aici, o modestie a relatării, a prezenţei autorului în text, ascuns în spatele informaţiei ziaristice…, de aici un aer de povestire cu iz de anonimat general; un fluviu care curge ireversibil  iar cei ce relatează sunt copacii de pe margini care-i marchează trecerea…Implicarea autorului e de adâncime, rar observabilă în mărcile expresiei. Din nou pare a spune ; ţi-am jucat o festă, cititorule! Ai crezut că mie nu-mi pasă, nu mă implic, ci doar relatez sau îi pun pe alţii s-o facă. Efectul e o ambianţă de taifas, de cozerie intelectuală bogată dar lejeră, neconstrânsă, fără pretenţii de erudiţie sau savantlâc.

Când însă faptele aduse la lumină ating aspecte dureroase ale istoriei neamului sau ale degringoladei contemporane, din spatele documentaristului apare un comentator acid, neiertător. Articolul închinat Ninei Casian se constituie într-un rechizitoriu la adresa autorilor proletcultişti ai comunismului care s-au bucurat de onoruri peste măsura meritelor, în timp ce  adevăratele valori culturale româneşti putrezeau în închisori sau erau puse la zidul tăcerii. Articolul despre Nichifor Crainic, unul din cele mai ample din acest Dicționar, înfiorează prin scenele în care prezintă viața acestuia, avatarurile ei cumplite, închisorile în condiţii de o cruzime inimaginabilă. Mărturisirile sale ulterioare, aduse în paginile cărţii, despre tratamentul suportat în detenţie amintesc descrieri asemănătoare din romanul “Aviatorul” al sciitorului rus contemporan Evgheni Vodolazkin, ceea ce probează încă o dată  că sistemul lagărelor şi închisorilor regimului era organizat după acelaşi tipic şi cu aceleaşi ţeluri de exterminare, peste tot. Articolul pune la locul său o personalitate a gândirii şi literaturii româneşti, despre care generaţia noastră a ştiut prea puţine şi oferă generaţiilor actuale şi viitoare informaţii demne de a fi cunoscute pentru a privi istoria şi moştenirea noastră culturală în lumina adevărului. Nu mai puţin caustice sunt paralelele între adevărate fapte de cultură încărcate de iubirea de neam şi lepădarea laşă a unor contemporani: “ când pretendenţi la premiul suedez ignoră sau sfidează în scris România şi valorile ei, deşi se hrănesc din România…doi bucovineni, în 70 de pagini ne oferă o înaltă lecţie de Românism.” La fel de fierbinte este şi pledoaria pentru adevăratele valori românesti, în articolul închinat lui G. Enescu. “ Parisul este patria de suflet a multor români. Nu cerşetorii din metrou, spărgătorii de parcometre, suţii, proxeneţii, infractorii de tot felul pe care ni-i prezintă presa şi mai ales televiziunea, sunt românii care domină Parisul, Franţa. …Astăzi Panait Istrati este un autor francez, tipărit şi citit la Paris mai mult decât la Bucureşti. Brâncuşi îsi doarme somnul de veci tot în Franţa… Hotelul “Dieu” este spitalul unde a profesat românul Nicolae Păulescu, care a descoperit insulina, omul care a lucrat cu Etienne Lancereaux- unde a încercat marile decepţii ale furtului intelectual, locul unde o placă discreată, neinaugurată festiv, îi poartă amintirea, Cioran şi Mircea Elide sunt alte personalităţi române care înnobilează Parisul. La Theatre de Huchette se joacă “Cântăreaţa cheală”a lui Eugen Ionesco. De aproape 50 de ani românul dă lecţii de viaţă francezilor”(pag. 357). Nu rare sunt pasajele în care, din spatele documentaristului scrupulos, atent la detalii, îşi face apariţia pana unui poet sensibil şi înflăcărat care, într-un discurs liric profund, surprinde un fapt de viaţă adânc şi relevant pentru frumuseţea pe care o poate atinge sufletul uman, precum în pagina despre moartea “din prea mare iubire” a balerinei Irinel Liciu, soția lui Ştefan Augustin Doinaş.

Voluminos ca număr de pagini (1149), monumental prin bogăţia de informaţii, fapte, oameni cuprinşi în conţinutul său, impresionant prin tumultul de viaţă autentică pe care-l revarsă, prin alura de construcţie spirituală epopeică, Dicţionarul “ Personalităţi …300 la număr” al domnului Ion N. Oprea este o carte ce n-ar trebui să lipsească din biblioteca oricărui intelectual român spre  consultare, reflecţie şi neuitare.

                               6 octombrie, 2017