Primit pentru publicare: 11 oct.2017
Autor: Cleopatra LUCA
Publicat: 13 oct. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Minut  infinit

de Silvan G. Escu

Am scris, nu cu mult timp în urmă, despre o altă carte semnată de domnul Silvan G. Escu intitulată Necerute justificări. Prolificitatea literară se datorează maturității artistice a poetului și talentului său incontestabil. În volumul (Minut infinit – editura Astralis, București, 2017) de care ne ocupăm acum, autorul păstrează aceeași notă intelectuală, iar tema este una singură – timpul care duce după sine o mulțime de motive întâlnite de-a lungul evoluției omenirii: progresul, regresul, speranța, tristețea, regretul, disoluția vieții, risipirea de sine a omului…

Versurile sunt aproape în întregime ample și pline de idei (de 15, 17, 19 , 21 silabe). Poetul se justifică uneori fără a i se cere, în rest, lasă problemele sub semnul întrebării, pentru că, nu-i așa? de aceea le pune, ca să afle răspunsuri de la cei care-l citesc. Timpul este noțiunea întoarsă pe numeroase fețe (,,Pe toate părțile m-am răsucit”, Dor de adevăr, p. 7, profesiunea de credință a autorului ), de aceea găsim această noțiune sub forma ,,minutului infinit” (p. 8), ,,a timpului hain” (p. 9), ori ,,de la o vreme încoace” (p. 19), ,,tot timpul” (p. 18), ,,urgent” (p. 21), ,,acum… cândva” (p.25), ,,într-o zi de sâmbătă, noaptea” (p. 30) ,,mâine”, ,,miezul nopții” (p. 34), ,,trecut îngheboșat” (p. 37), ,,secundele” (p.38), ,,marginea timpului” (p.46), ,,scara timpului” (p.51), ,,timp implacabil” (p. 118), ,,ochii vremii” (p. 119) și sub câte alte cuvinte ori sintagme care să-l scoată din dilemă pe omul ce-și pune întrebări, găsește răspunsuri și, de fapt, caută în continuare.

Profunzimea, zbaterea fizică, zbuciumul sufletesc, acuitatea reflecției sunt principalele trăsături ale literaturii domnului Silvan G. Escu: ,,Fug bezmetic din spate să m-ajung, / Alergându-mă intens din urmă.” (Amnezie, p. 91), sau: ,,Mi-am culcat obositul somn / Pe-o pernă cu fulgi de vise” (Visare, p. 96 )

Nu lipsește iubirea, ca temă, dar este suficient de timidă. Din ea derivă dorul, tristețea, durerea, regretul trecerii timpului. Ca să nu mă întreacă altcineva, vă spun că din tot ce a formulat mai frumos poetul nostru în volumul Minut infinit – și a formulat, slavă Domnului! ar fi toată poezia Așteptare. Dau însă doar un fragment: ,,Aștept toate acele secunde / Plecate în întâmpinarea minutelor, / Pe care apoi, cernute de vreme, / Să le închiriez cu ora anilor. (…) Nu lăsa pasărea să adaste / La marginea timpului, / Agățată cu fire de dor / De streașina cerului, / Așteptându-mă. / Fii ea!”( p.46).

Și parcă tot aș mai întârzia nițel cerându-vă să aruncați ochii asupra unor enunțuri. Merită! – ,,Ziua se îneacă de întuneric” (Lumină tristă, p. 38) , ,,Îmi faci anii primăveri” (Dor nevindecat, p. 64 ), ,,Sunt grav bolnav de căutare” (Năuc, p. 86) și iată un oximoron: ,,Eu (…) cel care tace și-atuncea când vorbește” (Ce-o fi? , p. 54).

Nu pot să trec cu vederea cuvintele create de poetul însuși: desîmpotmolire (p. 58), dezlumire (p. 122), deschingire (p.73 ), puținora (unora, puțini ) (p. 75), coșmăream (de la ,,coșmar”, p.89)

Aș povesti mai multe, dar vreau să aibă timp să aducă laude toți cititorii volumului despre care m-am străduit să vă determin a-l mângâia cu privirea, cu auzul și cu tot simțul dumneavoastră artistic.