Primit pentru publicare: 2o iul.2017
Autor: Nicolae ȚĂRANU, membru USR
Facilitatea publicării asigurată de Ed. ASTRALIS, editor Camelia PANTAZI TUDOR
Publicat: 20 iul.2017
Editor Ion ISTRATE

Silvan G. Escu

– de la Necerute justificări la Minut infinit –

Autor cu un real potențial creativ, aflat În căutarea timpului pierdut, oscilând între Cer și Pământ ca într-un balansoar cosmic din care nu se poate desprinde, subjugat de amintiri corozive care-i macină sufletul, deși acesta, vindecându-și rănile, arde pentru o permanentă stare poetică cu elan liric care să-l scoată din confortul asumat, poetul surprinde în primul său volum Necerute justificări (editura Amurg sentimental, 2016) cu o frumoasă imagine cosmică, vizionar: „M-aproprii cu teamă de-o rece, / Veșnică stea, / În locul acela ceresc am întâlnire / Cu moartea mea” (Contra timpului).

Dator vocii interioare, ușor ezitantă, dar animată de crezul poetic, pe care și-l dorește ca pe o hrană zilnică, poetul ne tulbură fastuos și pictural: „Această povară cu mine o port permanent și totuși visez că voi fi / Un fluture alb, murind din floare în floare. Cândva într-o zi” (În căutarea timpului pierdut) .

Conștient că poezia înseamnă, în fond, exploatarea unui spațiu aflat dincolo de viață și de moarte, poetul devine aventurierul care se avântă în această imensitate, imun la extaze și dureri, contemplându-și trecerea efemeră prin acesta: „Nisipul albastru îmi curge din capu-mi clepsidră, / Se scurge cu zile cu tot în ochi-mi eternă oglindă, / Apoi, dup-o pală de timp, și gându-mi inundă, / De viu îl îngroapă, dorind în ocean să-l împingă” (Clepsidră).

Tocmai acest risc, această aruncare cu capul înainte îi dă valență și șansă să beneficieze de starea poetică dobândită – depășită ca experiment, poetul exploatează propriul univers liric, devenind ludic și imaginativ, cu astfel de versuri memorabile, aflate de data aceasta în al doilea volum de poezii, Minut infinit, (editura Astralis, 2017): „Mi s-au imprimat pe talpă / Secundele părului nins. // Și de atunci, grijuliu, / Nedorind să le strivesc, / Merg cu tălpile în sus” (Minut infinit).

Aceasta este platforma de la care poetul ar trebui să abordeze și să cucerească „regina fără coroană a literaturii”, poezia, cu versuri de istorie literară: „Am văzut o floare de colț / Crescută întâmplător / În genunchiul julit / Al unei capre negre. (…) // Din ea înflorește o iadă albă, / O albă floare de iris” (Floare de colț).

Cronica din Cârciuma deocheaților semnată de Puiu:
Ascuns într-un Colț de lume precum într-un Cuib fără cuc, fără Întrebări inutile puse de pe Banca amintirilor de Omul ecou, printr-un Ochi de fiord,  SILVAN G. ESCU pleacă Nostalgic, În căutarea timpului pierdut, cu Necerute justificări și se pricopsește cu un Mărțișor unicat, un Miel de piatră și un Debut de rebut, dobândite într-un… Minut infinit.