Primit pentru publicare: 15 Nov. 2017
Autor: Traian CHIRICUȚĂ, București
CRONICĂ
Publicat: 15 Nov. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

EXODUL SPRE PĂTIMIRE

Nicolae Vălăreanu Sârbu, În amiaza tăcerii  

                Urmăresc de la un timp cum, prin activitatea sa publicistică, Nicolae Vălăreanu Sârbu ajustează cu migală, tenacitatea și profesionalismul omului de carte autentic, un veritabil corp literar.
                În recentul volum apărut la Editura LifeArt, discursul liric e atrăgător, clar, împlinit, dând sens, realitate și autenticitate poemelor. Autorul aruncă sub ghilotina cernelii strigăte de vis mănos și așterne, ștergare de zbor pe care zveltă, fină, inedită pășește poezia ca o solie de lacrimă fericită spre inimile noastre.
               În acest mod autorul restituie contemplației, intuiției, cu vocație, autoritatea frumosului și profunzimea să conserve natural libertatea, patrimoniul de binecuvântari al acesteia, căile pe care suprema ființă creativă se manifestă și dobândește veșmintele spirituale de trebuință.
                Poetul animă astfel, printr-o procesiune a contactelor lumile, concepțiile, infinitul, miracolele, cotidianul, amănuntul încât versurile apar ca o expresie plastică a unui cultivator de mirodenii emoționale și spirituale și dobândește veșmintele spirituale prin care își trăiește arta.
                La cugetările sale în acest volum adaugă cu măsură și inspirație Viața, străbătută armonios de armoniile a tot ceea ce îi conferă omului suplețe, morală ancestrală, divină, umană și-l preface în destin.
                Astfel, poetul transferă gândurilor un ritm grațios, calm, apt a grava în plasma versurilor forme tinere de conștiință nefragmentate în relieful altor aspirații. Versul este unduios, vertical și ilustrează dezlegat, deslușit prin linii ample înclinația poetului de a dărui lumii istovită, sceptică, însingurată, o noua devenire. În exodul spre pătimire fără excese de pesimism, exaltarea saturată de naivități statice ori misticism desuet poetul stăruie a defini, prin numeroase poeme, dimensiunea și atributele adorației exprimate, fecunde, înrămată, în burguri de singurătăți, judecăți și sentimente distilate să aprindă și să pulverizeze punțile iluziei.
                În temelia versurilor poetul strecoară cu dibăcie boarea neantului care scapără înfloriri viclene, năluci îmbobocite și acceptul că numai în ,,ecuația vântului’’ există ,,anotimpul fără singurătate”, că numai prin ,,odăile timpului” ,,întunericul se depune pe obiecte”, că doar aici oameni nu mai sunt ,,ruginiți de emoții’’ doar aici poetul împlinește tot ce are de împlinit. În limbajul gândurilor adaugă rafinament, calificare, dinamică palierului de registre al accesului la permanență și adevăr, la viul dorinței și voinței de a nu trăi secvențial în constrângerile imaginației, inteligenței, nostalgiei, ci plenar pentru a-și desluși, redobândi definitiv identitatea spirituală, superioară.