Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Cu Ioan Slavici şi Caragiale în proximitatea hyperionică a lui Eminescu

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.1 (145), Ianuarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Cu Ioan Slavici şi Caragiale în proximitatea hyperionică a lui Eminescu

Primit pentru publicare: 12 Ian. 2021
Autor: Prof. Vasile GĂUREAN, Bistrița
Publicat: 13 Ian. 2021
© Vasile Găurean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

 

Cu Ioan Slavici şi Caragiale în proximitatea hyperionică a lui Eminescu

  Era în toamna anului 1877, când Mihai Eminescu lua hotărârea de a se despărţi de Iaşi, capitala moldavă. Titu Maiorescu îl solicita sa vină  la Bucureşti, în redacţia ziarului  conservator ,,Timpul”.

    Foaia pe care trebuia să o scoată, trebuia să fie expresia politicilor conservatoare, antiliberale, însă celor din redacţie nu li se va impune niciodată vreo stavilă libertăţii de expresie şi de selecţie, decât foarte târziu. Ziar cotidian, ,,Timpul” avea ca giranţi-fondatori pe Lascăr Catargiu, Al. Lahovary, Titu Maiorescu, Petre Carp, fruntaşi ai conservatorismului.

 Cea dintâi grijă a lui Eminescu aflat la ,,Timpul” a fost de a aduce la redacţie pe  mai vechiul său prieten, Caragiale, pe care-l urmărise, ca de altfel toată mişcarea ce se făcea în publicistica şi literele române ale vremii. Cu  prodigioasa activitate la ,,Ghimpele” , apoi cu ,,Claponul” şi almanahul ,,Calendarul Claponului”, Caragiale dovedise o uluitoare putere de muncă şi un talent incisiv, ce nu trecuse  neobservat de Eminescu. La revista ,,Claponul”, Caragiale dovedise o putere de muncă herculeană, fiind în acelaşi timp director, redactor, corector-secretar, editor, distribuitor.  (Unde este deci …,,lenevosul” despre care aveau să facă vorbire pe nedrept unii critici de mai târziu?)

   Colaborator îl aflăm pe Caragiale în redacţia ziarului ,,Timpul” doar în primăvara lui 1878, unde formează o mică ,,Junime”, alături de  Eminescu, Gr. Paucescu, Scipione Bădescu şi Ioan Slavici.

  Următoarea mişcare a lui Eminescu, îndată ce şi l-a asociat pe Caragiale, a fost să i-l prezinte lui Maiorescu, precum făcuse şi cu Ioan Slavici.

   Tuturor le spune superlativ: ,,Nu este la Bucureşti altul ca şi Caragiale. Eu cel puţin, nu ştiu altul.”

   La rându său, Titu Maiorescu este de-a dreptul fericit să adune sub acoperişul casei sale atâtea frumoase şi promiţătoare talente. La o serată, tânărul invitat şi-a arătat scânteietoarea vervă, încântându-i pe toţi. Succedant, amfitrionul i-a invitat la o cină prietenească. În Jurnalul său, Maiorescu menţionează pe,,…Caragiale, bun traducător al ,,Romei învinse” de Parodi.”

   Rolul pe care şi-l asumă viitorul deamaturg la ,,Timpul” este mai ales cel de corector, având vechime, pregătire şi înclinaţie. Îndrepta, superviza, discuta cu spiritul său de contrazicere şi iscodire neîncetată. Din primele zile ale apariţiei ziarului ,,Timpul”, publicaţia cunoaşte o bună apreciere din partea cititorilor. Iacob Negruzzi notează: ,,S-a recunoscut la ,,Junimea” de îndată pana lui Eminescu”.

  Lui Eminescu îi revin sarcini generale editoriale şi de fond, referiri la problemele acute ale societăţii de atunci. Ziarul dezvoltă o adevărată doctrină naţional-conservatoare, pe care Caragiale o va propaga după 1900. Deocamdată, el dă reportaje scânteietoare, de la manifestările parlamentare, fără a renunţa la ţepii cu care era obişnuit şi care făceau deliciul cititorilor. In redacţie se manifesta mereu  un sceptism iremediabil, funciar, considerând că,,barca e pe dric, şubredă”, iar ei se  zbat pentru o cauză istoriceşte pierdută, Eminesu însuşi spunea că meseria lor este,,negustorie de cuvinte”. Toate articolele le citea Caragiale, cu vocea lui cu inflexiuni grave, garnisită cu gesturi, mimică şi rostire de actor. Urmau apoi discuţii lungi de formă şi fond, care îl delectau pe Ioan Slavici şi-i foloseau pentru lecţiile ce avea să le  predea la Şcoala Normală din Bucureşti. Eminescu era pentru Caragiale o comoară nesecată de cunoştinţe filosofice care, altfel i-ar fi fost inaccesibile, neavând nici răbdarea şi nici puterea intelectuală de a-l citi pe Kant sau pe Schopenhauer. ,,Grecul” cum îi spunea amical Mihai lui Caragiale, îl zădărea pe marele poet:

 ,,-Măi, drept să-ţi spun, mie, Kant al tău mi se pare un moftangiu!”, afirmaţie la care poetul, indignat că vorbeşte astfel despre  marele filosof de la Konigsberg fără să-l cunoască, îi arăta amănunţit, vreme de un ceas-două farmecul şi esenţa filosofiei lui Kant, dar şi despre mersul ideilor filosofice. Astfel, spune Ioan Slavici, ,,trecea ştiinţa de carte de la Eminescu la Caragiale şi se apropiau  tot mai mult unul de altul.

   Pe drept cuvânt, Eminescu a fost o adevărată Universitate pentru prietenul său, deşi acesta din urmă avea şi el opiniile lui, dar şi un mod de viaţă hedonic, pe care Eminescu îl dezaproba. Bunăoară, ,,a spune Adevărul în faţa cuiva -o socotea Eminescu –drept cea mai de seamă dovadă de preţuire a cuiva.” Conu Iancu replica, susţinând şi el acest drept, dar nu întocmai, în vreme ce Eminescu îl combătea cu aparentă supărare:

  ,,-Nu dreptul, ci datoria. De drept te foloseşti când îţi vine la socoteală, iar datoria ţi-o faci înfruntând chiar şi cele mai mari primejdii.”
   -Ba bine că nu- întâmpina Caragiale. Dacă e s-o fac, o fac pentru mulţumirea mea. Smintit ar trebui să fiu dacă pe urma faptei mele ar trebui să-mi expun familia la mari neajunsuri şi să am mai multe suferinţe decât mulţumiri.”
   -Aide-deee!! replica Eminescu. Demnitatea prin bărbăţie şi lepădare de sine se susţine…”

  Am extras aceste replici din ,,Amintirile” lui Ioan Slavici, ca cititorul să-şi facă o idee despre maniera incitantă în care se duceau luptele de idei, în ore lungi,  până băiatul de redacţie venea să ceară articolelel. Caragiale îl alunga, grăindu-le  cu supărare  redactorilor:

  ,,-Dă-o dracului de gazetă. Nu merită publicul să ne stricăm cheful de dragul lui.”

                     



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5