Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Cu seniorii ieşeni într-o mini-tabără la C.I.R. Borsec

Primit pentru publicare: 24 dec. 2016
Autor: Marta EȘANU
Publicat: 24 dec. 2016
Redactor ediție: Ion N. OPREA
Actualizat: 25 dec. 2016
Editor: Ion ISTRATE

 

Cu seniorii ieşeni într-o mini-tabără la C.I.R. Borsec

 

Dornici de drumeţii prin locuri deja văzute sau încă necunoscute nouă, am pornit-o la drum, într-o frumoasă şi liniştită dimineaţă de septembrie, spre C.I.R. Borsec, unde Activitatea de Cult din cadrul Comunităţii Evreilor din Iaşi a organizat pentru seniori o mini-tabără pe durata a patru zile, între 15 şi 18 septembrie 2016.
În periplul nostru bucovinean, un prim popas a fost la Gura Humorului (cunoscută în trecut şi ca Gura Homorului), localitate situată în Bucovina de Sud, în partea centrală a judeţului Suceava, în limita estică a Obcinelor Bucovinei, la confluenţa râurilor Humor şi Moldova.
Căutată ca staţiune climaterică încă din a doua jumătate a sec.XIX, localitatea, situată la o altitudine de 470 m, beneficiază de un climat cu proprietăţi sedative. Din anul 2005 a fost declarată staţiune turistică de interes naţional şi include în cuprinsul ei şi cunoscuta Mănăstire Voroneţ, ctitorită în anul 1488.
În drum, am trecut prin faţa Sinagogii Mari, construită în anul 1871, şi a Cimitirului evreiesc ce datează din secolul XVII, ambele fiind declarate monumente istorice.
Ne-am plimbat minute în şir prin Parcul dendrologic şi zona de agrement Ariniş, admirând frumuseţile naturii şi amenajările realizate pentru practicarea diverselor sporturi (piscină, patinoar, bazin de înot, etc.)
Următorul popas l-am făcut la Câmpulung Moldovenesc la Muzeul Etnografic “Ioan Grămadă”, un “muzeu al satului… de la Capu`satului”după cum este el denumit în broşura de prezentare. Tot în această broşură citim şi cuvintele scrise chiar de ctitorul muzeului, domnul Ioan Grămadă: „Raţiunea care ne-a condus la înfiinţarea acestei colecţii, în prezent muzeu etnografic a fost şi este de a păstra şi conserva o adevărată zestre a artei populare a înaintaşilor, având şi rol educativ, patriotic, civic, estetic.(..) O etapă importantă în devenirea sa a fost marcată în aprilie 1999, momentul inaugurării oficiale a colecţiei etnografice şi integrării sale în circuitul turistic;în prezent, pregătim condiţiile organizării şi inaugurării unui muzeu al satului”.
Soţii Didina şi Ioan Grămadă, îmbrăcaţi în tradiţionale costume populare bucoviniene, ne-au întâmpinat în prag, cu pâine şi sare, simbolurile ospitalităţii, şi ne-au „omenit”cu-n păhărel de afinată, gest de tandreţe, însoţit de emoţionante cuvinte prieteneşti de „Bun venit”.
Aşa cum scria Otilia Bălinişteanu, în ziarul „Lumina”: „În muzeul de la Capu`Satului câmpulungean şi-a găsit adăpost veşnicia artei populare bucoviniene”.
Familia Grămadă a pus pe picioare un muzeu cu peste 9000 de piese,expuse în 14 încăperi şi şapte mici expoziţii amenajate în aer liber, care dovedesc ce însemna odinioară o gospodărie bucoviniană şi pun în valoare toate aspectele vieţii tradiţionale a câmpulungenilor. Aranjate cu multă îndemânare, dragoste de frumos şi temeinice cunoştinţe etnografice învăţate din cărţi şi de la pasionata etnografă Emilia Pavel, din Iaşi, exponatele bucură ochiul şi încălzesc sufletul celor ce trec pragul muzeului şi care admiră îndelung obiectele cu sentimentul de înaltă preţuire a eforturilor şi strădaniilor depuse de gazde.
„Ioan şi Didina Grămadă fac parte din acei oameni conştienţi că nu piere ceea ce este clădit pe credinţă, pe valoare şi pe tradiţie; că lumea de mâine, aşa cum spunea M.S. Regele Mihai, nu poate exista fără morală, fără credinţă şi memorie” notează profesoara Doina Dobreanu în Cuvânt Înainte la cartea „Pe meandrele vieţii” scrisă de Ioan Grămadă pentru a marca aniversarea a 70 de ani de viaţă şi împlinirea a 40 de ani de când a pus bazele Muzeului Etnografic ce-i poartă numele.
Muzeul, prin care soţii Grămadă ne-au însoţit pas cu pas, ghidându-ne cu frumoase vorbe şi poveşti despre oameni şi locuri, despre o lume complexă cu vechi îndeletniciri şi cu o istorie bogată, este „un adevărat muzeu de suflet pentru suflet” unde, de peste tot răsună parcă o cunoscută melodie, melodia obârşiei, ce îngână legătura cu glia strămoşească, cu bunii şi străbunii neamului.
Ne-am oprit îndelung în camera unde sunt expuse nenumărate costume populare din zona Câmpulung, cu bundiţe cu blană de miel sau de dihor şi chimire cu mărgele, lucrate cu multă măiestrie. Un regal de frumuseţe şi autenticitate, de migală şi bun gust.
Pentru a vizita în tihnă muzeul şi a asculta interesantele povestiri ale ghizilor noştri am fi avut nevoie de vreo săptămână măcar… Dar timpul avut la dispoziţie a fost doar de două ore, aşa că ne-am luat rămas bun de la minunatele noastre gazde cu promisiunea să mai revenim, cu bine şi cu sănătate, şi-n anii viitori…
Apoi, din Pojorâta, am urcat cu autocarul, spre vârful Rarău pe un drum ce ajunge la o altitudine de 1400 de metri, înlesnind accesul spre Cabana şi Schitul Rarău precum şi spre vestitele monumente naturale numite Pietrele Doamnei. Acestea sunt unele dintre cele mai interesante forme geologice din Masivul Rarău, alcătuite din calcare mezozoice. Situate la o altitudine de 1634m, ele sunt denumite popular şi Turnurile Gotice fiind constituite din 3 turnuri cu o înălţime de aprox. 70m. În zonă există o rezervaţie naturală complexă unde se găsesc numeroase specii de plante ocrotite de lege dintre care amintim Floarea de colţ şi Papucul Doamnei.
Transrarăul, drumul ce face legătura între valea Bistriţei şi valea Moldovei,cunoscut ca al treilea traseu montan spectaculos din România după Transfăgărăşan şi Transalpina, este numit de localnici şi Drumul Comorilor. Se spune că aici, în anul 1541, domnitorul Petru Rareş a găsit un loc ferit unde şi-a pus la adăpost familia şi averea, ascunzându-le de hoardele de tătari ce năvăliseră în Moldova.
După ce am admirat locuri şi privelişti de poveste, am coborât în satul Chiril, din comuna Crucea, şi ne-am continuat drumul spre Borsec.
Spre seară, la C.I.R. Borsec am fost întâmpinaţi cu prietenie şi ospitalitate de către Sorin Pop, administratorul centrului şi de către destoinicele sale colaboratoare.. Împreună s-au străduit să ne asigure confortul unor plăcute zile de recreere.
Vila Bagolyvar, parţial refăcută şi reamenajată prin grija Departamentului de resort din cadrul F.C.E.R., păstrează atmosfera primitoare şi spiritul de bună gospodărire create de regretatul prof. I. Iancu (z.l.), cel ce a administrat-o ani la rând şi care întotdeauna ne-a primit, cu bucurie şi cu drag, să-i fim oaspeţi.
Borsec, cel mai nordic oraş din judeţul Harghita, înconjurat de munţii Bistriţei, Călimani, Giurgeu şi Ceahlău, este situat la o altitudine de cca. 900 m şi beneficiază de un bioclimat montan, tonic, cu aeroionizare preponderent negativă, puternic sedativă.
Ne-am plimbat pe Bulevardul 7 Izvoare, am poposit în Poiana Zânelor şi am ajuns la Izvorul Străvechi (Mofeta), unul dintre cele mai vechi izvoare de cură din staţiune. Unii s-au îndreptat spre Grota Urşilor, formată prin fenomene carstice de eroziune naturală a rocilor sub acţiunea apelor de infiltraţie. Locul impresionează prin frumuseţea, datorată alăturării pădurilor de brazi falnici cu roci vechi de multe secole.
Cunoscătorii au cules din zonă ciuperci de pădure, baza pentru prepararea viitoarelor tocăniţe şi zacuşti.
Excursioniştii cei mai „temerari” din grup s-au „aventurat” pe drumul spre Cetatea Bufniţelor. Drumul acesta, situat la 2500m de centrul staţiunii, pe o pantă abruptă şi înaltă, trece şi pe la Izvorul Pierre Curie, izvorul cu apa cea mai radioactivă din staţiune.
Vineri, 16 septembrie a. c., am vizitat municipiul Topliţa, situat în nordul Depresiunii Giurgeu din Carpaţii răsăriteni, pe cursul superior al Mureşului. În această zonă ar fi existat, conform primelor însemnări documentare, cetatea dacică Sangidava.
În centrul oraşului, în parcul din apropierea Primăriei, am admirat monumentul Lupa Capitolina, pe a cărui soclu este gravat: „În perpetuarea memoriei originii latine” şi sunt fixate efigiile lui Traian şi Decebal.
Am vizitat baza de echitaţie de la Pensiunea Baciu, pensiune situată la 2,5 km de centrul municipiului, într-un decor mirific. Deasemenea am fost la Cascada din Topliţa. Situată în apropierea Luncii Mureşului, cascada cu ape termale ce îşi schimbă permanent aspectul datorită depunerilor de travertin rezultat al conţinutului ridicat de carbonat de calciu din apă.
După amiază am vizitat Sinagoga din Borsec şi mikva amenajată aici şi apoi am fost invitaţi la o frumoasă masă de Oneg Shabat, pregătită după tradiţie, la cantina de la C.I.R. Borsec.
Duminică dimineaţă, după micul dejun, ne-am luat rămas bun de la gazde mulţumindu-le pentru ospeţie, amabilitate, prietenie, şi am pornit spre Iaşi. Ne-am oprit la Lacul Roşu şi apoi la Bicaz unde am făcut o frumoasă plimbare cu vaporaşul pe lacul de acumulare.
Au fost patru zile minunate, de odihnă activă, recreere şi totodată de instruire prin minunatele locuri vizitate.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 37 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5