D. M. GAFTONEANU – un poet al universului baladesc și al epopeii-parodie
Autor, Ion IONESCU-BUCOVU

Când l-am ascultat prima dată la telefon pe domnul Gaftoneanu, m-a impresionat vocea lui sadoveniană cu accent dulce, moldovenesc. Nu-mi dădeam seama că sub acel glas al lui se ascundea un poet de o factură mai aparte, cu un real talent în arta versificației.
Născut în anul 1960 la Verești, lângă Suceava, domiciliat în târgul Botoșanilor, unde s-a născut Eminescu (și unde și-a petrecut un crâmpei din viața lui, alături de sora sa, Henrieta), domnul Gaftoneanu, neavând nimic în comun cu literatura (el este inginer, absolvent al facultății de mecanică), pare a-și fi descoperit talentul de poet singur pe la vârsta de 45 de ani, când, în joacă, a început să versifice. Apoi a participat la vreo zece concursuri literare în anul 2011, concursuri care i-au adus tot atâtea recunoaşteri. Și deodată s-a pomenit cu aceste premii care i-au consacrat talentul de poet.
Dacă lua numai un premiu, era poate o întâmplare, dar dacă le-a cucerit pe toate, putem vorbi de un real talent.
Curiozitatea m-a făcut să-i citesc o parte din creația lui și să rămân impresionat de ușurința cu care versifică, de inteligența condeiului care se răsfață în registre largi panoramice asupra unor subiecte alese la întâmplare.
M-a uimit cultura lui literară de la clasicii antici greci la scriitorii contemporani, cunoștințele istorice și filozofice cu care jonglează în poemele lui.
Universul lui poetic este baladesc, are dimensiuni cosmice, unic poate în panorama poeziei postmoderne contemporane. Dacă ar fi să-i fac o caracterizare, mai degrabă aș spune ce-l deosebește de alți poeți decât ce-l apropie. Mai întâi este lipsa lirismului, lipsa eului implicat în actul de creație. El își numește creațiile cu un termen interesant, prozopoeme, adică niște proze versificate cu ritm și rimă, un fel de flash-uri fotografice, deosebit de sugestive, telegrafice, formate din cuvinte sau frânturi de propoziții care sugerează ideea pe care vrea s-o transmită. Are ceva din balada cultă, începând cu Iancu Văcărescu, trecând prin Coșbuc, Macedonski și terminând cu Leonid Dimov sau Ion Gheorghe, fără a atinge înălțimile lor. Creațiile lui sunt mai de grabă niște parodii-pamflet, invocând clasici ai literaturii noastre, epopei ce evocă existența noastră pământeană de la «big-bengul» original la ziua de astăzi, micul univers de la țară, tip parodiile lui Topârceanu „Viața la țară” după Alexandru Depărățeanu, formarea și dezvoltarea „imperiilor”, etc.
Pentru a înţelege însă mesajul lor, e nevoie, ca la rândul tău, să posezi cunoştinţe vaste din cele mai diverse domenii. Pentru a-şi ajuta cititorii, poetul face uz de mici explicaţii, adiacente, menite să limpezească intenţiile sale, unele cu iz rebusistic.
Într-o parodie-pamflet intitulată „Un turist în spaţiul cosmic”, am descoperit o evocare ingenioasă a clasicilor literaturii române (Ion Creangă, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Ion Slavici, Lucian Blaga, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, I.L.Caragiale, V. Alecsandri, Mihai Eminescu, George Topârceanu) dar şi a contemporanilor Adrian Păunescu şi Marin Preda. Cu o ironie specifică pamfletarilor, după ce cataloghează prezentul în care „ca gunoaiele de apă, sunt aduse mai în faţă, non-valori, modele false, promovate zi de zi”, şi autocaracterizarea, cu un umor fin , „viaţa mea- o aventură, poezia- un protest… Aripi largi de înălţime, bard în zbor neo-romantic, nu pot coborî ştacheta, să urăsc sau să detest, sunt… pierdut de multă vreme, în „formatul” meu de clasic.”
Iată, printre altele, cum îl caracterizează pe Blaga:
„Candidat. La Premiul Nobel. Spirit grav. Universal.
Cu profil. Distinct. Aparte. Academic. Genial.
Un martir. Pentru idee… Nelipsiţii detractori.
Bunul… obicei. Al nostru. («Centrifuga» de… valori!)”
Sau pe Eminescu:
„… Scrieri ample. Cât un munte. Poezii nemuritoare.
Consacrat. Posterităţii. O legendă. Nume mare.
… Totuşi, de vor trece anii şi voi adormi odată,
Mi-aş dori măcar aceasta. O imagine curată.
Doar un dor mai am. Doar unul. Aparent neînsemnat.
Când voi fi pământ, vreau lacrimi. Nu voiesc mormânt bogat.
Daţi-mi freamătul de codru printre frunzele uscate.
Florile recunoştinţei. Rouă de eternitate.
Nici statui şi nici coroane. Nici reclame în vitrine.
Un regret le depăşeşte! Dacă m-aţi iubit pe mine!”

În legătură cu anul Caragiale, îi ridică dramaturgului un prozopoem cât o statuie:
„… Este anul Caragiale. Două mii şi o duzină!
Unică aniversare! Nu e una… de rutină.
… Iarăşi vom avea alegeri. Cam la fel ca altădată.
S-au schimbat doar candidaţii. Cu imaginea curată!
Urne, voturi, artificii, salve, focuri de Bengal…
(Mai lipseşte… nenea Iancu! Ca patron… electoral!)
… A trecut un veac. În capăt. De tăceri. Şi de regrete.
Îi privesc atent portretul. O icoană pe perete.
Unii… “dedicat, sensibil”. Alţii… “hâtru, pus pe harţă”…
Mi-a marcat copilăria. L-am citit din scoarţă-n scoarţă.
Cu prefix… de prin Elada! Vorbim despre (Cara)giale.
… Cerul şi lumina zilei. Dâmboviţa. Haimanale.
Descendent al unui…Ştefan. (În Moldova, nume mare.)
Strâns legat de Eminescu. Două genii exemplare!
… Dramaturg. Poet. Director. Pamfletar şi nuvelist.
Unul dintre “greii” noştri. Scriitor şi jurnalist .
Teatru. (Comedie. Dramă). Povestiri şi poezii.
Jurnalism. Momente. Schiţe. Şi nuvele. Parodii.
“Biciul” multelor moravuri. Pomenit pe mărci poştale.
Car şi Policar. Un… ghimpe. Pe frontoane de jurnale.
Fondator. Modernei scene. Distins critic…realist.”

Despre Rebreanu poetul își amintește încă de pe timpul când era elev:

„L-am citit îndeaproape. (Aveau farmec ardelenii!)
Un parcurs… Să-i spun… «de mijloc». Nici măcar şase decenii.
Regretat. O somitate. Un «plecat» cam prea devreme.
Aspră rută. Condensată. Dusă bine… la extreme!
Plină de copii. O… c(l)asă! Grea familie. Şi vremuri!
“Perlă” zdravăn şlefuită. Ce periplu! Te cutremuri!
…Comitat Solnoc Dăbâca. Târlişiua. Năsăud.
Cu sfârşit. La Valea Mare. Argeş. Undeva, prin sud.
A fost răsfăţat al sorţii. Aferim, mărinimie!
Un «recunoscut». În viaţă. Titluri şi academie.
Situaţie, onoruri? Ce puţini au fost ca dânsul!
Unu, doi… Te umflă râsul! De cei mulţi, te umflă plânsul!
…Tatăl. Dascăl. Mama. Teatru. Primadonă…diletantă!
Un C.V.- legendă vie. O poveste fascinantă.
Cariera militară? Demnitatea, un delict!
Lung calvar. De conştiinţă. Psihologicul conflict.
La tot pasul, noi rateuri! De altfel, de aşteptat!
Nu era la fel ca altii. Un (reb)el! Neadaptat!
…Nume unor şcoli. Muzee. Străzi. Statui. Cununi de laur.
Opera. Ce Colosseum! Cu colecţii de tezaur.
Gânduri-ape… taine-dealuri… vise-flori… iubiri-livezi…
Cărţi. Scrisori. Şi manuscrise. Premii. Poze. Şi “monezi”.
… Inspirat. Capacitate. Inedit. Original.
Literat. Celebritate. Adulat către final.”

„File de jurnal abstract” sau „Odiseea omenirii”- este o adevărată epopee, alcătuită, incredibil, din 154 de strofe, care evocă existenţa noastră pământeană, din momentul zero, cu întrebările-cheie, „cine suntem?” şi „ce vrem?”, căutând răspunsuri în teoria paleoastronautică, în spusele marilor filosofi Kant, Pascal, Descartes, sau pendulându-se în istorie, de la Arhimede la Newton, Einstein, etc.
În „File de jurnal abstracte sau Odiseea omenirii”, poetul începe cu grecul Homer:
„Odiseea omenirii, drumul vieţii şi al morţii…
O misivă pe formatul unui antic mesager-
Un “mamut” printre creaţii, epopee de proporţii-
Lung traseu prin era veche, Odiseea lui Homer.”
Trece prin toate civilizațiile și termină cu Eclesiastul:
„…Solomon, Eclesiastul: suntem de la Cel de Sus,
Tot ce Mâna Sa zideşte, dăinuieşte pe vecie,
Nu-i nimic de scos acolo şi nimic nu e de pus,
Ziua Lui e necuprinsă- pe pământ, în ani- o mie.”
„Micul univers de ţară”- o parodie inedită cu accente din creaţiile literare consacrate, te cucereşte (şi aici i-aş recomanda lui Dorel Mihai Gaftoneanu să persevereze) prin măiestria cu care crează imaginea actuală a satului românesc unde autorul s-a născut , „o lume scumpă, fără preţ, care nu-i de vândut”. Are adesea accente din parodia lui Topârceanu ,,Viața la țară”, parodiată după ,,Viața la țară” a lui Alexandru Depărățeanu:
„Case. Garduri. Curţi. Pământuri. Mirişti, arături şi haturi.
Pomi, livezi şi animale. Flori. Grădini. Legume. Straturi.
Vară. Soare. Colb. Căldură. Cuiburi. Nelipsite ciori.
Briza, ce abia adie. Rare, lungi, scame de nori.

Praful suveran domneşte ca un rege peste tot.
Pe acoperiş, cât palma, iar pe drumuri, de un cot!
Tartor, legea el o face… şters, revine iar la loc…
Şi pe rufele pe sârmă şi în oalele pe foc.

(Iarna. Frig, omăt şi crivăţ. Şase luni, sezonul rece.
Chiciură, polei şi ceaţă. Greu de tot, încet mai trece.
Nu mai sunt acele timpuri cu nămeţii mari cât casa,
Harcea-parcea, anotimpuri… toate sunt tabula rasa!).”

„Lung traseu printre imperii”, o altă parodie-pamflet, epopee satirică, te supune, în calitate de cititor, la efortul de a identifica marile construcţii statale de-a lungul timpului, cu aprecieri ironice, vis-a-vis de un clasament al întrecerii socialiste. Faptul că poetul pamfletar şi enciclopedist Dorel Mihai Gaftoneanu participă la concursurile literare de anvergură din ţară şi culege lauri peste lauri, este dovada clară a talentului său, unanim recunoscut.
Desigur că despre creația lui am văzut și niște răutăți scrise într-o foaie de provincie. Aș aminti cititorului despre Galaxia Grama, faimosul ,,critic” care zicea despre ,,Luceafărul” lui Eminescu că ,,poezia acesta are atâtea imagini și tablouri absurde și urâte…” Dar faimosul Grama a intrat în uitare și Eminescu în nemurire. Criticul în general, adevăratul critic, nu trebuie să descurajeze un talent, mai degrabă ar trebui să-l încurajeze și să-l îndrume. Domnul Gaftoneanu are multe de învățat, este un spirit perfecționist. I-aș recomanda să încerce și alte registre ale poeziei lirice, să nu se închidă în manierism, să deschidă fereastra larg către eul liric, să lase fraza să curgă fără opreliști, fără puncte și virgule, într-un delir somnambulesc plin de metafore. Poezia de astăzi are valențe nebănuite care nu trebuie încorsetate în tipare.
Acesta e drumul pe care trebuie să-l continue. Poemele astfel adunate vor alcătui poate un volum a cărui valoare va fi dată de suma aprecierilor cititorului, el este suveran peste scriitor și numai el poate să-i măsoare talentul.

Prof. ION IONESCU-BUCOVU, 8 martie 2012