Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Dacă tânărul, cu cartea „Bărbatul din spatele ceții” se întreabă, el pentru cine scrie, ce să mai zicem noi care avem o vârstă?

     

    Primit pentru publicare: 12 Nov. 2021
    Editor: Ion ISTRATE
    © Ion N. Oprea
    , © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)


                         Florin Irimia, profesorul de la Universitatea „Ioan Alex. Cuza”, ieșean, născut în 76, autor a mai multor cărți, din prima un roman, „Defect” se numește, apărut la Editura Brumar, 2011, a fost laureat al Festivalului Român de la Chambery iar între timp încă patru publicate, toate romane – „O fereastră întunecată”, în 2012, „Câteva lucruri despre tine” în 2014, volumele de povestiri „Misterul mașinuților chinezești” în 2017 și acum, în 2021, „Bărbatul din spatele ceții”, publicat la Polirom, l-am găsit, nu din cauza pandemiei  de virus molipsitor Covid-19, ci într-o discuție pe text, cu o doamnă în ceea ce este la editura producătoare de cărți și de traduceri, Suplimentul de cultură, gazeta lor, încercând s-o convingă, cum se întâmplă internațional, că lectura astăzi nu  mai emoționează și este posibil ca în viitor mai nimeni să nu se mai dedice activitții scriitoricești și ca urmare, în context, apare întrebarea dacă mai are vreun sens să scrii, întrebare, cum spuneam, dacă și-o pune un tânăr ca profesorul, atunci ce să mai zicem  de noi care avem, totuși , o vârstă?

               În cazul celor două volume de proză scurtă –volumele de povestiri „ Misterul mașinuților chinezești” – care pot fi privite și ca romane, răspunde la interviu Florin  Irimia, „în cazul meu, ce pot să spun este că nu am timp să scriu cât aș vrea. De fapt am constatat că de la carte la carte am  avut tot mai puțin timp să scriu cât și cum aș fi vrut. Înainte scriam aproape în fiecare zi, acum mă bucur dacă reușesc să scriu în fiecare săptămână. Dar nu asta este cea mai mare problemă. Problema cea mai mare este că publicul căruia te adresezi, pentru că, așa cum spuneam, nimeni nu scrie  doar pentru sine, pare că se împuținează pe zi ce trece”. Când am citit spunându-i Alinei Vîlcan, 6-12 noiembrie 2021, „când vine vorba de literatură la noi (și nu numai de literatură), sunt destul de pesimist, cred că se poate spune că acum zece ani era mai bine decât în prezent, iar peste încă zece ani va fi mai rău decât e acum”, spusele mă îngrijorează. Tinerii au mai întotdeauna dreptate, că și ei simt cum se îmbătrânește  Și, de fapt, în viață sunt și alte probleme la care am să mă raportez și eu ca cel care am scrise, publicate și date la cititori, instituții culturale de tot felul, câteva cărți, printre ele și o trilogie, un roman mai larg.

              Cu aproape 20 de ani în urmă, când la TIPOMOLDOVA,  Iași, 2004,  sub redactarea și cu postfața scriitorului Constantin Hușanu, membru USR, mi s-a tipărit volumul de publicistică  „Mari personalități ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene”, 312 pagini, postfațatorul a și alergat cu un exemplar la criticul Ioan Holban cu rugămintea să o recenzeze, acum îi înțeleg colegului gestul, numai că drumul a fost făcut în zadar, până în ziua de azi, eu ca autor am rămas cu devenita cunoscută întrebare – eu pentru cine am scris cartea?

             Ulterior, după alte volume, în ianuarie 2013,pentru că în revista de mare interes social Formula AS a apărut un articol intitulat „Surpriza lacrimii”, semnat de Adriana Andreiaș Micu, asistată social la Căminul Schitul Darvari, București, referitoare la viața  unei colege a ei cu care a conviețuit, uitată de cei dragi, adică plasată într-un fel de singurătate care însemna părăsire, pe seama Statului, împreună cu colega de Cenaclu prof. Ana Dumitrescu, am identificat corespondenta, o persoană în vârstă de 90 ani care ne-a relatat pentru Antologii și alte întâmplări apreciate de cititori. Puse în volume, relatările Adrianei au devenit trei cărți, „ADRIANA. Cuvinte din iarna vieții. Memorialistică”, 288 pagini, „ADRIANA. O nouă primăvaă”,260 pagini, ambele în 2014, iar în 2015 „ADRIANA. Un vis i-a  fost viața”, 432 pagini, toate tipărite la Editura PIM, Iași.

              Iată un fragment din cel de-al doilea volum: „La 23 aprilie Adriana îmi scria îngrijorată despre Ana care, sublinia ea, bolnavă se lupta cu gospodăria și singurătatea și este păcat că nu găsește un ajutor, pentru că au venit anii când tocmai ei te apasă și-i foarte greu.

              Acum câteva zile, relata ea, i-am dat mai multe telefoane și când am văzut că nu-mi răspunde, sigur că m-am alarmat, m-am gândit la orice, pentru că la o parte dintre noi, la o vârstă, viața devine ca un ou, l-ai scăpat din mână și… gata! S-a spart”, p.130.

              Pentru că cele trei volume înseamnă și popularizarea, în sens de lecție și îndemn pentru MINISTER și unitățile similare din România Căminului care  găzduia pe ADRIANA, am expediat cărțile revistei care ne-a inspirat acțiunea, scrierea lor, bune măcar pentru o recenzie, am zis noi, cheltuitorii de minte și bani, dar deși repetat gestul cu aceleași volume și altele, din viața necuvântătoarelor, nu s-a întâmplat nimic, nici măcar MULȚUMESC, decât am rămas cu ceea ce spune profesorul IRIMIA, eu, noi, pentru cine am scris?

    Mulți primitori de carte, vorbesc de instituții, nu știu ce înseamnă răspunsul cu mulțumesc, a răspunde ce s-a făcut cu cartea primită, nici atât, s-a văzut când am inițiat „Ancheta Cenaclului. Ați primit cărțile? Ce faceți cu ele?”, Ed. Armonii Culturale, 2020, două volume,312 și 412 pagini, când ni s-a răspuns de Bibliotecile județene că metodologic forurile UE pun stavilă destăinuirilor…

    De ani și ani cărțile mele le expediez și la Filiala Iași a USR, personal domnului Cassian Maria Spiridon, președintele, căruia îi tot solicit să fiu acceptat și eu oficial scriitor, exercițiu la care nici nu-mi răspunde, nici nu și-a pus colaboratorii să le recenzeze ori să facă cu ele cum a procedat universitarul Petru Ioan de la Editura „Ștefan Lupașcu” a cărui carte, „Frământări și confruntări pe fundal pandemic”, Iași, 2021,  i-o recomand s-o citească, dânsul și colaboratorii, poate trag o concluzie  folositoare și mie, deprind gustul lecturii, pentru că mai ales pentru scriitori de felul lor fac și eu însăilări  istorico – literare…



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5