Cristian Alexandru Minculescu s-a născut la 9 ianuarie 1959, la Pitești, raionul cu același nume, regiunea Argeș (astăzi, în județul Argeș). Este un cunoscut și îndrăgit solist, compozitor și textier de muzică rock. Este căsătorit și are un fiu și o fiică – adoptați. A frecventat, timp de un an, cursurile Facultății de Hidrotehnică a Universității Tehnice de Construcții din București. A făcut parte din formațiile Harap Alb (1978-1979), Iris (1980-în prezent), Voltaj (1982-1983), Totuși (1984-1985) și Lotus (2012-2015). A fost membru al Cenaclului „Flacăra” (1982-1985). A susținut mai mult de 5.000 de recitaluri și a efectuat sute de turnee în țară și în străinătate. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. Împreună cu formațiile în care a activat, a editat peste 30 de materiale discografice, fiind prezent pe mai multe compilații. Lui și grupului Iris, i-a fost dedicat volumul „Iris. Spectacolul abia începe”, de Miron Ghiu-Caia (2003). A primit zeci de premii, diplome și distincții, între care Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler (2007) și titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Craiova (2009).

Cristian Minculescu (voce, compoziții, versuri) este un apreciat solist de muzică rock, care a cunoscut consacrarea în special prin calitățile vocale distincte și maniera interpretativă dinamică. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 17 octombrie 2005, de la domiciliul său din București.

– Te salut, Cristian Minculescu!
– Salutare și din partea mea!

– Când ai evoluat în Cenaclul „Flacăra”?
– Pentru prima oară, noi [formația Iris] am apărut la Medgidia, pe 20 iulie 1982, când Adrian Păunescu împlinea 39 de ani, și am rămas până la desființare, în 1985 [la 15 iunie]. Am fost primiți foarte bine – atât de dânsul, cât și de public. Acolo, ne-am născut a doua oară, pentru că ne aflam după prima suspendare, și, grație dumnealui, am avut o revenire care, cred eu, a bucurat o țară întreagă, mai ales că, pe vremea aceea, nu aveam voie să cântăm în București, iar, în țară, evoluasem foarte puțin.

– Cum a apărut grupul Totuși, din care ai făcut parte?
– La vremea respectivă, oboseala acumulată de ceilalți membri ai formației Iris a condus la indisponibilitatea lor și, atunci, a venit propunerea de a înființa această trupă, care s-a legat cu dorința mea de a cânta. Am acceptat cu bucurie și, după nici o oră de repetiții, la Breaza, acolo am și debutat. Pe parcurs, ne-am mai pus la punct, însă, la un moment dat, m-a ajuns și pe mine oboseala și a trebuit să renunț, cu mare părere de rău, pentru că nu mai făceam față ritmului infernal din turnee. Chiar mă miram cum putea rezista, în condițiile acelea, conducătorul cenaclului.

– Cum erau spectacolele în anii aceia?
– Având în vedere rolul de catalizator al lui Adrian Păunescu și prestațiile membrilor de atunci ai cenaclului, toate reprezentațiile erau extraordinare. Uitam și de oboseală, și de frig, când pe stadioane erau și -10º; dădeam totul din noi, eram fericiți și la fel erau și cei din fața noastră.

– Cum ai putea caracteriza, acum, Cenaclul „Flacăra”?
– Având în vedere atmosfera de acolo, ca și implicarea și devotamentul lui Adrian Păunescu, a fost o mișcare ce, cu siguranță, nu se va mai repeta vreodată. Practic, acele spectacole erau singura oază de libertate a românilor, care au depins mult și de climatul social-politic de atunci. A fost cel mai mare fenomen de acest gen din sud-estul Europei și, poate, chiar din lume. Alții au protestat sub alte forme și au suferit mai mult în țările democrate, dar noi, ca formație, am renăscut sub cupola cenaclului.

– Ai și regrete din perioada aceea?
– Nu am nicio părere de rău; am regretat doar seara aceea nefastă de la Ploiești, când cenaclul a fost interzis, fără de care, cu certitudine, și noi am fi continuat.

– Îți mulțumesc și îți doresc numai bine!
– La fel și pentru tine!

Florin Bălănescu