Ion Chiriac s-a născut la 20 februarie 1963, în satul Ghermănești, comuna Drânceni, raionul Huși, regiunea Iași (astăzi, în județul Vaslui) și a murit la 20 februarie 2021, în satul natal, fiind înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Vaslui. A fost căsătorit de trei ori și a avut două fiice. Împreună cu fratele său, Gelu, în anul 1973 a urcat pentru prima oară pe o scenă într-o formație de mandoline din satul natal. În anul 1974, au înfiinţat grupul care le va purta numele, îndrumați de regretaţii lor profesori Teodor Lemnaru şi Anton Gheorghe Ieremia, care le-au remarcat talentul artistic și le-au compus primele cântece. În anul 1976, au fost descoperiţi de Adrian Păunescu prin intermediul emisiunii televizate „Antena vă aparține” şi invitaţi în Cenaclul „Flacăra”, unde, până în anul 1985, au apărut în sute de reprezentații, continuate, din anul 1990, în Cenaclul „Totuși, iubirea”. În paralel, au creat zeci de piese de succes și au luat parte la emisiuni de radio şi televiziune, ca şi la sute de turnee şi spectacole pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Viața i-a purtat, însă, pe căi diferite, grupul destrămându-se în anul 1990, pentru a se reuni într-un concert aniversar la Vaslui, la 15 iunie 2014. Ion Chiriac a editat cinci compact-discuri și figurează pe trei compilații. Satul său natal găzduiește, anual, în memoria lui, festivalul național de muzică folk care îi poartă numele, ajuns la cea de-a treia ediție.

Ion Chiriac (compoziții, texte, voce și chitară) s-a impus în lumea muzicii folk prin melodicitatea compozițiilor și sensibilitatea interpretării. Despre Cenaclul Flacăra și prezența grupului Frații Chiriac pe scena acestuia, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 5 octombrie 2005, de la domiciliul său din Iași.

– Te salut, Ion Chiriac!
– Te salut și eu!

– Când a intrat grupul fraților Ion și Gelu Chiriac în Cenaclul „Flacăra”?
– Am debutat în 1976, după ce Adrian Păunescu ne-a descoperit, în același an, la Vaslui, prin intermediul emisiunii de televiziune Antena vă aparține.

– Cât a durat prestația voastră acolo?
– Am cântat până la desființarea cenaclului, în 1985 [la 15 iunie], dar am reluat colaborarea cu Adrian Păunescu în cadrul Cenaclului Totuși, iubirea, din 1990 până în 1998, când fratele meu a plecat la Târgoviște și, de atunci, ne-am reunit mai rar.

– Cum ai reținut în memorie spectacolele de atunci?
– Emoțiile acelea extraordinare le resimt și acum, pentru că totul a fost de o rară frumusețe. În momentul în care ieșeam în scenă și în fața noastră vedeam mii, chiar zeci de mii de oameni, ni se tăia respirația.

– Ce făcea ca ambianța aceea să fie astfel?
– Atmosfera era atât de electrizantă în primul rând datorită lui Adrian Păunescu și, apoi, echipei sale, alcătuită din cei mai importanți folkiști ai vremii, care au scris, cu litere de aur, istoria acestui gen muzical atât de iubit de la noi.

– Ce a reprezentat cenaclul în devenirea voastră artistică?
– Pentru noi, importanța lui a fost esențială, decisivă chiar. Înainte de debutul pe scena acestuia, eram cunoscuți numai în satul nostru; după aceea, în numai câțiva ani, ne știa toată țara. Iar tot ceea ce suntem astăzi datorăm cenaclului și poetului Adrian Păunescu.

– Îți mulțumesc pentru aceste amintiri și îți doresc mult succes și în continuare!
– Mulțumesc și eu pentru această oportunitate.

Florin Bălănescu