Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.10 (142), Octombrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Dan C. Mihailescu
Cartea simturilor

Primit pentru publicare: 12 Oct. 2020
Autor: Ion N. OPREA, Iași     
Publicat: 12 Oct.  2020
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Dan C. Mihailescu
Cartea simturilor

A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română (secția română-franceză), Universitatea București (1972-1976). Din 1980 până în 2003 a fost cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, secretar de redacție la Revista de istorie și teorie literară (1983-1986), editorul suplimentului Litere, arte, idei (LAI) al ziarului Cotidianul între (1991-1996) și (2001-2004). În 1999 a devenit consilier pe probleme de comunicare al Președintelui Societății Române de Televiziune.A fost  realizatorul  emisiunii Omul care aduce cartea pe Pro TV, este autor a numeroase cărți, realizate singur ori în colectiv, traduceri, a unor   cronici literare, în revistele Transilvania (1984-1989), 22 (1994-2000), Ziarul de duminică, supliment al Ziarului financiar (2000-2006), Idei în dialog. A debutat publicistic, după mai multe prezențe în reviste liceale și studențești, în 1974, în România literară, noi o să ne ocupăm pe scurt despre Carea simțurilor, 2015. .

           S-a întamplat, a cazut bolnav, cu propriile simtúri grav afectate, total neputincios si atunci, cu o Scrisoare-invitatie, socotita Prefata, Dan C. Mihailescu s-a adresat celor de-o bransa sa-l ajute sa iasa din ce i s-a parut neputinta trupului, cu sfaturi, macar, puse intr-o carte, care citita, sa fie de folos si altora.

                  Si, invitații , au răspuns, după  rețetar propriu, Gabriel Liiceanu despre  Frezii și petrosin, Mihai Maniutiu, N-aș vrea să mă plâng…, Dan C. Mihailescu, Dacă e adevărat că-n japoneză a mirosi e totuna cu a asculta, atunci mă simt nipon,Angelo Mitchievici despre Frimitura de madlenă cu ceai, Horia- Roman Patapievici Cele mai vechi amintiri pe care  le-am sunt pentru mine juste, Tania Radu cu Simțurile din cap,  Antoaneta Ralian – Jocul de-a simțurile, Catalin Stefanescu – Varenichi și pampuște, – puse, toate, sub subtitlul  de prim capitol intitulat Arcanele aducerii aminte, apoi Ana Barton răspunde Cine pe cine mângâie, Adriana Bittel- Concordanța timpului, Ana Blandiana, Ieșirea, poate ieșirea din încurcăturile vieții, Mircea Cartarescu, cu răspunsurile sale Din Floreasca, Ioana Nicolaie vede o A doua umbră, Radu Paraschivescu- simte că-i dotat cu Un nas și o gură, Ioana Parvulescu tratează Efectul T. Bună seara!,- puse într-un al doilea capitol cu numele cam pretențios Senzorium fabulatoriu, ca să facă loc  celui de-al treilea și ultimul cu denumirea Intre „aroma lumii” și simțirea minții, unde semnează Constantin Coman – Despre vederea lui Dumnezeu sau Despre simțirea înțelegătoare, că e scris de un preot, Horea Pastina căruia îi place Coala albă de hârtie, Monica Pillat despre Atingeri, probabil unde-i femeie, Andrei Plesu- despre Ochiul inimii, Mihai Sarbulescu- Portocale de aur, că a aflat, în comerț sunt mai ieftine decât merele românești, Victor Ieronim Stoichita-despre O adiere, o adiere de bine, dar cine știe când și în România,ca Lidia Bodea să încheie ce fusese început, cu Epilog, și a rezultat cartea inițiată, Cartea simțurilor, aproapee 300 de pagini, Ed. Humanitas 2015.

            Că zice în concret Dan C. Mihăilescu, coordonatorul: Care dintre cele cinci (sau poate al șaselea?), simț,  vă definește mai apasat și mai autentic realitatea, așteptările, opțiunile? Ordinea dumneavoastra launtrica pune tot vazul pe locul suprem, urmat de auz, miros, gust si tactil, asa cum ne-a obisnuit traditia? Cu ce simt opereaza, pentru fiecare, aducerile-aminte? Acceptati un cutreier prin labirintul memoriei senzoriale, evocand cele mai intense, mai ravasitoare, initiatice, induiosatoare sau provocatoare senzatii din copilarie, adolescenta, maturitate? Ce pondere credeti ca au simturile in manifestarile profesionale ale vocatiei dumneavoastra? Iata numai cateva intrebari menite sa contureze perspectiva dintru care am gandit cartea de fata.

               Întrebări și păreri care se completează cu cele ale cititorilor ca să ne dăm seama că a ieșit treaba cum a fost proiectată. `Chiar dacă am acordat volumului 3 stele, nu mă pot opri să nu acord 5 stele pentru “povestirile” (situate între “în căutarea timpului pierdut” sau “căderea timpului în senzație”) lui Angelo Mitchievici (“Amintiri din copilărie” la Eforie Sud, la cinematograf – Fellini sic! – sau nostalgia acelui “dolce farniente”), Adrianei Bittel (despre “irosire” prin cultură sau fugit irreparabile tempus), Ioanei Nicolae (despre “umbrele” celor care se duc și durerea noastră, a celor care nu putem să-i ajutăm, s-a exprimat Alex. Roseti inca din ianuarie 2017

            Intr-adevar mi-a luat ceva mai mult timp sa o citesc deoarece aceasta carte necesita a fi trecuta prin toate cele cinci simturi… Dar a fost un adevarat deliciu, si-a spus parerea Madalina  Radet.

             Mi-ar fi plăcut dacă toată cartea era asemeni câtorva dintre povești, as fi citit-o pe nerăsuflate. În schimb, unele povești sunt destul de aride și foarte greu ajungi la esență, crede altcineva care nu-si declina identitatea, nici critica la obiect. Citiți, fraților, citiți și apoi dați importanță fiecărui moment, fiecărei atingeri, fiecărei arome, fiecărui detaliu. Nu veți pierde nimic din viață, se alatura glasului colectiv o cititoare cu numele Ioana Ursache

               Un volum colectiv dedicat simţurilor, scrie Mihaela Pascu-Oglinda, din primele zile ale editarii,  in aprilie 2016, o colecţie care ţinteşte spre „esenţa fiinţei”. Călătoria noastră începe aici, de la o nouă primă pagină. „Bucuria simţurilor” îl are ca maestru de ceremonie pe Dan C. Mihăilescu si alaturi de el alte nume mari pe care le-am citat

             „Exersăm şi mâine”, l-a mângâiat cu milă urâta. Apoi a venit infirmiera, i-a schimbat pampersul şi fără să se spele pe mâini i-a zis „Tătăiţă, guriţa mare”. I-a împins printre buze lingura cu terci. A simţit pe limbă gustul uitat şi a înghiţit. Îi era foame, reda atitudinea unui personaj Adriana Bittel in Concordantá timpurilor din Cartea simturilor.

              Asistam si la ce numeste Tania Radu, Simúrile din cap Decupez totuşi, fără vreo ordine temporală. Clopotul bisericuţei Sfântul Spiridon Nou, în dimineţile de duminică. Trompeta enervantă, apoi, după ce mă trezeam de-a binelea, amuzantă, a nebunului Tudorică, interpretând dis-de-dimineaţă „Linişte”, celebrul şlagăr din anii cincizeci-şaizeci. Ciripitul dement, frenetic, incredibil al păsăretului la ora 4,30 fix, când mă urcam înfrigurată şi somnoroasă în Trabantul ticsit de bagaje, ca să plecăm la mare. Strigătul fonf, matinal şi lipsit de elan al vânzătorului de ziare, un ins mărunt şi uzat, de te mirai că izbuteşte să-şi care tolba: „’Fo’maţia! ’Fo’maţia!!”, adică Informaţia Bucureştiului. „Sticli goali, sticli murdari cumpăăăăăăr!”. Câteodată, aberant (fiindcă eram în plin centrul Bucureştiului, unde şi casele din cartierul Antim erau racordate la gaze): „coadă la topooor”, „coadă la topoooor!”.

              Incitanta este si povestea erotica pentru ca cheama la citit Carta simúrilor>.Frumoasa Leila este casatorita din voia parintilor cu un barbat neindemanatic, care nu reuseste sa faca fata primei nopti si sa o dezvirgineze pe tânara lui soție. Se stârnește o dramă de proporții, Leila este acuzată că nu ar fi virgină și este alungată. Apare Zobida care susține că de fapt, Leila este legată (exista obiceiul ca himenul fetițelor să fie legat prin vrajă, astfel încât ele să nu-și piardă virginitatea înainte de căsătorie). Ii propune Leilei să meargă împreună să o găsească pe femeia care a legat-o în copilărie și să-i ceară dezlegarea vrăjii. Călătoria pe care Zobida o propune Leilei are drept scop emanciparea fetei, care nu este încă pregătită să accepte faptul că în spatele prejudecăților ei stă de fapt o educație represivă, menită să țină o femeie închisă într-un jug al familiei. Romanul se încheie, totuși,  cu o poveste de dragoste din care cu greu reușești să te smulgi.

          Este timpul când oamenii aleargă foarte de tineri să se emancipeze, să probeze eficiența simțurilor lor…

          Ion N. Oprea, Iași, 12 octombrie 2020.