Primit pentru publicare: 30 iunie 2016
Autor: Gheorghe A. STROIA, membru al ARA, Adjud, Cireşar – 2016
Publicat: 4 iulie 2016
Editor: Dorina RODU

DARUL ÎNŢELEPCIUNII – STRĂLUCIREA ADEVĂRULUI REVELAT

(Dansezi? – Silvia CINCA, SemnE, Bucureşti, 2016)

Moto: Natura ploii este aceeaşi – şi, totuşi, ea face să apară şi spinii din mlaştină, şi florile din grădină – zicală arabă.

În spectrul literar actual, abundă, din nefericire, mai mult ca niciodată, partea urâtă a vieţii – dezamăgirea, lipsa de speranţă şi încredere, demotivarea, întunericul, necredinţa, frustrarea, deznădejdea, suicidul. Creatorul contemporan, indiferent dacă se exprimă în versuri, ori în proză, indiferent dacă ”se produce” într-o piesă de teatru sau de film, ”trebuie” neapărat să fie posesorul unui limbaj licenţios, să însămânţeze, prin toţi mugurii ”creaţiilor” sale, violenţă ori teroare. Din păcate, nu mai există o poezie a iubirii, a sufletului, o poezie care să ridice moralul, să înalţe, să împlinească visele frumoase ale omenirii, ci doar o ubicuă stare care afundă mai adânc în bezna nefiinţei şi a conflictelor interumane.
În acest calvar contemporan, graţie unor suflete cu adevărat minunate, unor oameni destul de rari, Pământul mai primeşte încă lumina soarelui, mai beneficiază, încă, de clemenţa Divinităţii la nepieire, mai fac să strălucească pe cerul nopţii astrele, a căror lumină trebuie să fie mai mult decât împăciuitoare. Un astfel de Om, de o blândeţe şi înţelepciune demnă de toată admiraţia, se dovedeşte a fi şi SILVIA CINCA, scriitor, prozator, director, critic cinematografic, cu o activitate literară de excepţie – străbătută iremediabil de o lumină rară, nepământeană, s-ar putea spune. Din 1966, când a publicat primul titlu de carte, Silvia Cinca a scos la iveală, cu frecvenţă anuală precisă, noi şi noi apariţii editoriale, în limba română sau engleză, îmbogăţind patrimoniul literar naţional.
Volumul DANSEZI?, apărut într-o prezentare grafică impecabilă la editura bucureşteană SemnE, în anul 2016, reconfirmă că scriitoarea Silvia Cinca este adepta romantismului-meditativ, miniaturile sale literare fiind sclipiri de preţiozitate prinse într-un filigran al gândurilor, rezultând scrieri pline de forţă şi pasiune, scrieri străbătute de filoanele de aur ale simţirii, prin care, dincolo de aspectele pur filosofice ale esenţelor, scriitoarea reuşeşte să se dovedească a fi mesagerul gândurilor frumoase, al stărilor de bine, al descoperirii cheii ce deschide poarta către fericirea şi liniştea multvisată. În ultimă instanţă, acest ”miniaturism” literar este sticluţa în care se ţin esenţele tari, aşa după cum bine spune o zicere. Fiecare piesă din acest puzzle special, pe care autoarea îl dedică sufletului, este o confesiune, în care este revelată modalitatea inedită în care sufletul, doritor de pace lăuntrică şi binecuvântare, întâlneşte lumina divină. O lumină nu neapărat venită din exteriorul său, ci mai curând răbufnind cu putere dinspre interior. Fiecare fiinţă pământeană este, încă de la conceperea sa, atinsă de lumina divină, degetul lui Dumnezeu dăruind viaţa, scânteia care, cu trăirea, se transformă în flacără, apoi în vâlvătaie. Fiecare instanţă meditativă, căreia, prin puterea înţelepciunii, autoarea îi dozează dar îi şi sporeşte frumuseţea, este o poezie în sine. Din punct de vedere stilistic, deşi sunt aşternute în proză, toate aceste miniaturi sunt de fapt poeme în proză, abundenţa de mijloace stilistice, predominant metaforele, hiperbolele, parabolele, multitudinea de epitete, conturează o poezie plină de sentimente înălţătoare, înnobilatoare, care îndeamnă la frumos, la condescendenţă, la o trezire din starea de apatie şi nepăsare ce caracterizează lumea contemporană.
Lumina scrierilor Silviei Cinca este spectaculoasă, formată din mii de nuanţe şi mii de arome, în această minunată alcătuire coexistând… Cerul luminii, Lacrimile trandafirului, Macii, Timpul, Lumina nopţii, Lacrimile planetei, Vorbele izvoarelor, Îngerul păzitor, Toamna rece, Iarna, Copacul, Planeta omului, Împlinirea, Ghiocelul, Speranţa, Dansul nopţii, Ceasul… Îndemnurile autoarei sunt veritabile izvoare aforistice, din care curg, către sufletul cititorului, adevăratele nuanţe ale fericirii. Autoarea ne îndeamnă să visăm, cu o putere şi o forţă irezistibilă, fără să ”conştientizăm” mereu cât de mare sau cât de mic trebuie să fie visul, ci doar să visăm, pentru a căpăta forţa de a-l împlini, să visăm cu bucuria copilului, pentru care nimic nu e imposibil şi TOTUL devine realizabil: [Visurile]… lasă-le să existe. Hrăneşte-le cu gândul dezvoltării. Lasă-le să crească. Visul e copilul care îţi va aduce bucuria fără de care nu poţi trăi … În momentele de nelinişte, când unele realităţi crunte ale vieţii nu pot fi explicate (boala ori decesul cuiva drag), optimismul trebuie să învingă, pentru ca sufletul să poată fi mai uşor alinat, mângâiat de lumina divină a împăcării… Nu disperaţi, suflete ale prietenilor noştri, nu lăsăm răului să aibă firile voastre de îngeri, nu lăsăm durerea să vă domine mintea … În aceste zile negre ale existenţei, valoarea şi instanţa ce trebuie să moralizeze şi să aducă suportul necesar mersului înainte, rămâne indubitabil PRIETENIA: Vezi ce ai pentru astăzi? Şi găseşte liniştea şi dorinţa de a strânge lângă tine sufletele celor pe care-i iubeşti şi-ţi sunt alături. Aduni gândurile bune şi le împarţi cu grijă dorurilor tale … Sprijinul oferit luminii umane trebuie să fie însăşi sursa luminii: Dumnezeu… Nu te lăsa copleşit. Pe scară uneori coborâm. Dar soarele e şi atunci dătător de lumină, sufletul de adevăr şi mintea de înţelepciune. Şi atunci, şi în orice secundă a vieţii iubirea te va călăuzi şi cu ea este Supremul Tată, al tuturor …
Pe lângă minunatele îndemnuri lansate către cititori, Silvia Cinca NU este doar idealistă, ci pe deplin ancorată în realitatea cotidiană, nefiindu-i deloc străine nedreptăţile şi inechităţile sociale, lipsurile şi nevoile omului de rând, minciuna şi ipocrizia celor ”mari” care ”conduc” destinele celor mici: E iarnă. E iarnă grea pentru unele suflete. E iarnă grea aici. Pentru oamenii care cunosc sărăcia. Şi cei mai buni dintre ei cer Domnului sănătate şi nu bani. Deşi n-au cu ce-şi hrăni copiii sau cu ce să le ofere o jucărie de Crăciun. E frig în multe case şi Moş Crăciun nu trece pe acolo. Şi cei săraci sunt mulţi. Îşi drămuiesc câteva sute pentru a avea măcar pâine pe masa copiilor sau… Dar nu! Trebuie să se ştie că toate dorurile noastre sunt spre bine. Şi toate se datorează răului interpus vieţii noastre de duhurile distrugerii, de prădători, de fiare care se mai numesc simplu – HOŢI …
În această penurie generală, ruga îşi întăreşte şi reconfirmă valenţele sale salvatoare, de împăcare cu sinele chinuit, dătătoare de pace şi speranţă. Se strigă puternic, precum biblicul rege David într-unul din psalmii căinţei sale: Dă-mi, Doamne, viaţă să pot întoarce această lume. Pe cealaltă parte. Aşa cum ar trebui să fie! Să-i sugrum răul şi s-o fac victorioasă în lumina razelor de soare… Ia-mi mâna şi du-mă spre izvorul dătător de viaţă, de unde voi da drumul adevărului şi iubirii … Şi pentru ca Omul să-şi găsească un cuib în care să-şi odihnească inima, unde să-şi crească urmaşii, de unde să-şi culeagă seva rădăcinilor, Silvia Cinca rămâne, chiar şi acum, uimită de frumuseţile nepieritoare ale patriei inimii sale – ROMÂNIA… Aveam un gând care mă frământa, acela că peştera nu poate fi decât un mister al acestui pământ. Mister care nu poate fi dezlegat. Un mister al atâtor frumuseţi şi al unei vrăji care te cucereşte de la primul pas …
Întreaga lucrare este străbătută de o încredere extremă în forţa şi puterea omului de a se trezi, iubirea şi respectul pe care autoare i-l poartă în genere fiind pe deplin împărtăşit, o încredere în fiinţa care are înlăuntrul său puterea de a renaşte din propria cenuşă, din propria durere, pentru a putea aduce şi altora veste minunată, nu despre binele pe care-l primeşti în dar ori îl capeţi fără să faci nimic, ci despre cel pe care îl poţi construi, după dorinţa proprie, precum un refugiu al speranţei. Scrierile Silviei Cinca sunt, aşa după cum am spus, romantice, dar şi meditative, în egală măsură. Ele sunt cu adevărat motivaţionale, vorbele înţelept aşternute peste sufletele-poiene, în ploi binecuvântate, conferă cititorului încredere în propria persoană, în prezentul şi, de ce nu, în viitorul său. Dacă am alătura scrierile Silviei într-un curent de sorginte meditativă-motivaţională, atunci l-am menţiona aici pe regretatul Wayne W. Dyer , cu sublimele sale scrieri, un exemplu în acest sens fiind Power of intention . Sau, planurile ideatice din minunatele scrieri ale lui Anthony de Mello . În sfera naţională, scrierile Danaelei Dumitru sunt şi ele purtătoare ale îndemnurilor la trezire şi redobândirea fericirii, împlinirea visurilor, oricât de îndrăzneţe ar fi ele.
Pentru minunatele gânduri aşternute pe hârtie, pentru frumoasele experienţe de viaţă, ce i-au transformat scrierea într-un mijloc plăcut al căutării şi regăsirii de sine, pe care SILVIA CINCA ni le împărtăşeşte cu generozitate, autoarea merită un premiu – pentru calitatea sa de Om şi pentru veleităţile sale de Înger, care doreşte reinstaurarea BUCURIEI TRĂIRII oriunde în lume! Dacă ar fi să aducem un omagiu de suflet IUBIRII izvorâte din cărţile scriitoarei bucureştene, atunci i-am dedica autoarei, ca o sinteză a întregului mesaj al cărţii, următoarele cuvinte: Am primit darul de a fi Oameni, pentru a putea deveni Îngeri ori de câte ori dorim, fără să ne doboare povara aripilor lor .