Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

De la pelerinajul prin librăriile lumii, iată-ne și la partenerii de viață

Primit pentru publicare: 08 febr. 2017
Autor: Ion N. OPREA,  Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 08 febr. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

De la pelerinajul prin librăriile lumii, iată-ne și la partenerii de viață

 

Dacă Jorge Carrion, scriitorul spaniol, – recomandat mai ieri de profesorul dr. Alexandru Călinescu de  la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, critic literar și scriitor, – autorul cărții “Librării: Itinerariile unei pasiuni” (trad. fr. Seuil, 2016)  pe care “demonul călătoriei îl duce din Franța în Statele Unite, din Argentina în Australia, din Africa  de Sud în Canada, din Turcia în Patagonia”, și, “pretutindeni pe unde ajunge, principalul lui obiectiv îl reprezintă librăriile” – despre care eu am vorbit cititorilor – iată că Peggy Guggenhein, în “Confesiunile unei dependente de artă”, altă carte, 2016,  168 p.,  traducere din engleză  de Ciprian Șiulea, cuvânt înainte de Gore Vidal, introducere de Alfred H. Barr Jr.(istoric de artă și director al  Muzeului de Artă Modernă din New York), Editura Pandora M,  devine nu doar o colecționeră de opera de artă, ci și o scriitoare care, folosindu-se de libertatea de sine, face pelerinaje cu pasune, prezentându-ne soții și amanții pe care i-a avut.

Peggy Guggenheim în Veneția.

Dacă numele  Guggenheim este celebru și astăzi, ne spun cunoscătorii în domeniu, e pentru că volumul la care ne referim ne poară pe la câteva mari muzee de artă – cel de la New York, datorat lui Solomon G.,  cel de la Bilbao, cel de la  Berlin, cel de la Veneția, din palatul Venier de pe canal Grande, înființat de Peggy – toate  foarte vizitate de milioanele de turiști.

Oamenii care au vizitat și merg încă la asemenea monumente de artă au constatat și reținut că înșăși familia Guggenheim a devenit nemuritoare pentru că întreaga ei avere și-a folosit-o pentru aceasta, devenind în totul dependentă de artă.

Cel care-i citește “Confesiunile” află că Peggy Guggenheim, 1898-1979, este o personalitate de care merită să ne interesăm. Tânăra, provenind dintr-o familie americană, bogată, a cărei tată a murit în 1912 pe “Titanic”, unde era împreună cu amanta, când a ajuns la majorat, excentrică, și-a luat în primire averea și, stabilindu-se la Paris, – capitala artistică a lumii-lumi –  fără să fi avut talent în domeniu, ci doar o flămândă curiozitate intelectuală și atracție către Viața boemă, a sfidat deplin rigorile timpului parcurs.

“…O narcisistă; un copil tenbel; o nimfomană; o amatoare; o femeie labilă, dar emancipată; timidă; o fetiță; și un lup singuratic”, se autocaracterizează.

Ea și-a început pașii prin a colecționa nu doar opera de artă care au făcut-o o novatoare, ci și bărbații din mediul pe care l-a frecventat, afirmă cartea.

…”Vitalitatea ei frenetică, extravaganța, rafinamentul, libertatea oferită de avere, stârnesc pasuni printre plasticienii și scriitorii dintre care își alege soți și amanți după capriciile unor atracții trecătoare”, o caracterizează într-o cronică a sa Adriana Bittel, de unde m-am inspiat și eu când am cugetat pentru titlul pe care-l are articolul. Mai spune doamna Adriana Bittel și o reproduc, “excepție făcând cu primul soț, sculptorul și scriitorul Laurence  Vail, cu care a avut doi copii și cu care a rămas prietenă pe viață, ceilalți parteneri i s-au părut mai plăcuți după ruperea  relației decât în timpul ei”.

Editura, prin însăși cartea, își propune și reușește “să-și familiarizeze cititorii cu cartea  modernă a secolului XX și cu fabuloasa lume din spatele cortinelor  care ascund de multe ori povești extraordinare și viziuni inedite”. …”Însăși colecția în care apare  este un loc de întâlnire între cei care au curiozitatea de a citi Viața prin alt fel de lentile decât cele obișnuite și cei mai importanți actori ai scenei de artă, fie că este vorba despre artiști, curatori, galeriști, colecționari, critici sau istorici”, spun alți critici de artă.

Și, revenind  la  Jorge Carrion care ne-a purtat atât de util din librărie în librărie, recomandându-ne cărțile cele bune, cam așa procedează și Peggy Guggenheim  trecând în revistă cuceririle ei, de care “nu se îndrăgostea ușor”, că “nu era omul legăturilor statornice”, dar, ca literată, a realizat niște portrete convingătoare bărbaților de care s-a simțit intim apropiată, printre ei, Max Ernest, cu care a fost și căsătorită timp de cinci ani, Samuel Beckett, și chiar Constantin Brâncuși, de care s-a despărțit  fiindcă era prea… posesiv.

…”Îl cunoșteam de 16 ani, dar nici nu visasem  că aveam să intru în așa complicații cu el. Era foarte dificil să discuți despre preț cu Brâncuși, iar dacă aveai cumva curajul, să faci asta,  trebuia să te aștepți să-ți ceară  o sumă monstruoasă. Eram conștientă de asta și speram că marea noastră prietenie să ușureze lucrurile. Dar, în ciuda tuturor acestora, am ajuns să ne certăm  groaznic când el mi-a cerut 4000 de dolari pentru “Pasărea în spațiu”.

Cu toate acestea, la un moment dat, Peggy a fost chiar pe punctul de a se căsători cu Brâncuși…

Dar șirul fericiților, din carte,  continuă, fiecare cu medalionul său, demn de cunoscut: criticul de artă Herbert Reed, Jean Cocteau, Yves Tanguy, Giaccometti, Moore, Victor Brauner, Jackson Pollock, fiindu-i apreciate nu numai pasiunea și generozitatea în mărturisiri, dar și sinceritatea redării cuceririlor sale din timpul celor vreo 81 de ani de viață, trăiți.

O carte cuceritoare, cu un personaj pentru posteritate – însăși Peggy Guggenheim.

“Cartea, ca și  Viața lui Peggy, seamănă cu o cursă, totul se petrece foarte repede, de parcă s-ar fi grăbit să bifeze tot, mai multe evenimente, să trăiască la maxim cât mai multe emoții, de la fericire extremă, la disperare, la neputință, apoi din nou la speranță, la fericire, la iubire…”

                                                                          

7 ianuarie 2017



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5