Primit pentru publicare: 02 febr. 2017
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
,,[…] în viitorul nu prea îndepărtat va dispărea cartea tipărită pe hârtia Gutenberg […]”
Publicat: 02 febr. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Cartea, librăria, biblioteca și publicistica, surse de reverie intelectuală

Mai ales în ultima vreme, citesc, sub nume diverse, opinii care de care mai alarmante, că în viitorul nu prea îndepărtat va dispărea cartea tipărită pe hârtia Gutenberg, librăriile, bibliotecile de tipul actual, publicistica, că nici sfârșitul lumii nu-i prea îndepărtat. Cât  privește cutremurele, să fim atenți, oricând putem fi balansați mai ceva decât în Italia, iar televiziunea comercială, prin reporterii ei, ne spun lucruri să fugă somnul bătrânilor, că și așa somniferele și ceaiurile ajutătoare nu le mai sunt de folos. Pe aceeași linie s-au înscris   numeroasele    comentarii despre demitizarea celor care ne-au făcut copilăria frumoasă, Moș Nicolae  și Moș Crăciun, deși mai toți iscălitorii au proprii copii sau nepoți, dornici de revederi cu daruri neașteptate…

Cât mă privește, m-a liniștit profesorul Alexandru Călinescu, critic literar, scriitor și domnia sa, care, succesiv, în acest timp, la 23  și 30 decembrie 2016, în Ziarul de Iași, vorbindu-ne condensat despre cartea  Librării. Itinerariile unei pasiuni (trad. fr. Seuil, 2016), autor Jorge Carrion, scriitor spaniol, nu numai că ne poartă prin țările lumii – din Franța în Statele Unite, din Argentina în Australia, din Africa de Sud în Canada, din Turcia în Panama -, dar, urmărind activitatea de librărie, mi-a adus aminte de ceea ce făceam personal, pe spații mici, cândva, scriind despre forme de activitate cu cartea despre care mi-i  dor,  mai ales pentru că în România nu se mai folosesc…

Urmărind farmecul discret  al librăriilor – care ar putea fi și al bibliotecilor – despre care scrie profesorul, le reamintesc în ideea că și noi avem interesul îmbogățirii cu ele: librăria sau biblioteca drept “loc erotic”, cum îl botează domnul Călinescu care ne recomandă locul întâlnirilor și al experiențelor împărtășite cu ocazia prezentării de cărți, al vizionărilor unor filme, cum se făceau și la noi până prin 1989. Domnia-sa vede asemenea locuri ca pe niște temple de practicare a unei religii ciudate, dar  eu care, precum dânsul, am participat la atâtea discuții literar-științifice, cu autori și titluri diverse, mă aștept la asemenea ințiative nu numai în locuri închise, ci și în spații libere, deschise, pe trotuare, că, la drept vorbind, demult  n-am mai întâlnit standul de carte sub pergolele aglomerate, în piața publică, chiar în cele agro-alimentare.  Sunt bune, utile, îmbietoare, vitrinele librăriilor,  dar unde-i cartea din tramvaiul, autobuzul sau trenul promis, cartea și revista, jurnalul din bar, din expozițiile artiștilor plastici ori populari, din cafenele, cofetării, restaurante, galerii de artă, de la frizeria sau salonul de coafură din colț? Din stațiile de tramvai sau autobus și așa foarte înguste, grozav de aglomerate, că stai cu ochii în soare ori în bătaia vântului, uneori, așteptând și câte o oră, consumând ceea ce unii zic “Fumatul și aruncatul  resturilor- interzis!”

Recent, Nichita Danilov critica, pe bună dreptate, apariția unui volum pirat, subțire în pagini, dar foarte scump, dar tare aș mai critica și eu Poliromul care editează tot felul de literatură  autohtonă și traduceri diverse, dar nu s-a gândit, încă, la o ediție-două de titluri-temă cu preț până în 5 lei, fie și un ban că banu-i mare, pentru copii, cu care să iasă la stradă, folosind în difuzare însăși copiii străzii, piticii din clasa I-a, viitorii librari și bibliotecari. În ce privește profesorul  Alexandru Călinescu, criticul literar și scriitorul, membru al multor jurii, care citește cărți și dă verdicte  la premiere, popularizând ce a aflat  din lectura cărții lui Jorge Carrion, amintește, ca forme de difuzare a cuvântului scris și despre niște chioșcuri amplasate în gări, noi le-am vrea și la aeroportul din Iași, în auto-gări, în piețele și magazinele mari ca pe un fel de tonete. De la un asemenea chioșc- din cele foarte multe, din Londra, un întreg lanț, a cumpărat Carrion o carte a unui autor pe care nici nu-l cunoștea, cu care a dat naștere unui procedeu “revoluționar  narativ”, în sensul mobilității și realizarea vitezei cititului în tren, deprinzând clipa “când să ridice ochii de pe carte să contemple peisajul, dozându-și lectura în funcție  de durata călătoriei și de frecvența opririi vehiculului”. Pentru români îndemnul este incintator, spune domnul profesor, mai ales că la noi, tot mai rar vezi pe cineva citind o carte în tren sau autobus, timpul e folosit mai mult folosind mobilul, butonând calculatorul sau mai cu seamă tableta, majoritatea privind cu dezinteres în gol.

Jorge Carrion prin  naratorul despre care tot amintesc se referă și la librăriile care s-au născut în multe locuri din alte spații care au fost cu alte destinații, teatre,  cinematografe,restaurante, bănci, tot felul de magazine, biserici, spații de cazare, în acest sens fiind evidențiat și ce este la noi în București  librăria  Cărturești Carusel situat într-un fost sediu al băncii Chrissoveloni, ca un merit al descendentului proprietar cu asemenea nume, crede domnul Călinescu. Mie  numele fostului bancher  îmi amintește  nu doar de această calitate a familiei, ci și de marele moșier și proprietar a  drumurilor pe care mergeam cu carul cu boi încărcat cu prășitorii către  ogorul nostru  situat la punctul “Valea Nucului”, “La Poștă” sau “Pe Valea Țapului”. De vechilii lui care cu niște ghioage mânau boii costelivi ai boierului și când treceau prin dreptul nostru  ne arătau amenințător ghinturile lor. La Chrissoveloni, ogor a uneia din surorile mele, văduvă de război la “Cotul Donului”, după ce moșia expropiată a devenit în 1945 proprietatea celor din Priponești cu asemenea calitate. Chrissoveloni- proprietarul nu numai a punctului bancar, ci și a fabricii de spirt din Ghidigeni, a fabricii de oțet din gara Nichișeni, gară care purtând numele lui Nichi Chrissoveloni, ca să-i fie șters a devenit în anii preadolescenței mele “Gara Iacomi”, noul titular de meserie cizmar dar cu simpatii social-comuniste, cu cavoul familiei din pădurea Ghidigeni devastat, ca și conacul din același loc, cu pistă de aterizare a boierului când sosea la proprietate cu avionul personal și era mare sărbătoare.

Pe lângă bogăția de informații pe care o dă cartea lui Jorge Carrion  despre farmecul discret al librăriilor, naratorul rămâne uimit nu numai de minunatele povești din volum, ci și de faptul, cum am spus în titlu, că nu doar cărțile, librăriile, bibliotecile, dar și publicistica, este și rămâne sursă de reverie a noastră. Și pe bună dreptate, n-am scris și publicat, noi, membrii Cenaclului literar la distanță, antologia, proză scurtă, nu știu dacă domnul profesor universitar Alexandru Călinescu știe, cartea de  interes “Revistele? Luminoase, instructive și educative…”, Editura PIM, Iași, 2015, 394 p. ?! O reverie, au  calificat-o cititorii.