Primit pentru publicare: 31 aug. 2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 31 aug. 2016
Redactor ediție: Cezara ROMAN
Editor: Ion ISTRATE

De Ziua limbii române-31 august

Între noi cititorii de cărți: „Provocări în zodia cărții’ de Nicoleta Marinescu – un parcurs profesional. Dorințe și realizări scrise…

Nicoleta Marinescu, Provocări în zodia cărții, Editura PIM, Iași, 2016 – cu un motto  de Saint Exupery – constituie o lucrare  despre cărți și munca de bibliotecar, prefațatoare altă specialistă în domeniu, Elena Leonte, expert  și evaluator în infodocumentare, care din capul locului ne asigură: “După un Un parcurs sentimental – BCU Iaşi, tipărit în 2008, iată acum UN  PARCURS  PROFESIONAL,bogat  în realizări, dar şi în zbateri, care  a marcat viaţa Nicoletei Marinescu, de la tinereţea plină de acumulări intelectuale până la vârsta la care amintirile, pline de duioşii la unii, se aşează, la ea, pe liniile ferme ale evoluţiei bibliotecii româneşti în ultimii 40 de ani, văzute, desigur, prin prisma experienţei personale”.
… »Pregătind  lansarea cărţii Biblioteconomie şi ştiinţa informării în întrebări şi răspunsuri, moment important în viaţa mea, am derulat filmul activităţii de aproape 40 de ani petrecuţi şi trăiţi în structuri infodocumentare cu bune şi rele, cu împliniri şi dezamăgiri, după cum veţi vedea parcurgând paginile cărţii”, ne spune Nicoleta Marinescu  într-un supliment de prefață, făcând referiri la cele două volume, aproape 600 de pagini de profesionalism, Editura Pim, Iași, 2012, dar și anticipând interesul nostru pentru noul volum.
« Venea special pentru acest eveniment Elena Tîrziman, director al Bibliotecii Naţionale,  într-un Iaşi încărcat spiritual de sărbătoarea Sf. Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, lansam prima oară într-o locaţie în care s-au derulat pagini importante din cartea de istorie a neamului – Muzeul Unirii.

Gândul a zburat departe, spre micul oraş în care am văzut lumina zilei. Anii petrecuţi la Dorohoi, puţini la număr, dar importanţi pentru formarea mea ca om este perioada în care s-a pus temelia pe care se va construi sistemul meu de valori şi evaluări. Chiar dacă viaţa mi-a demonstrat că a lupta pentru adevăr şi bine, neadmiţând compromisul, nu este, în România, o alegere bună, nu am regretat şi nu voi regreta nici o clipă loviturile primite. Şi au fost multe venite din toate părţile…
Am primit o educaţie în care compromisul nu-şi găsea loc, o educaţie pentru oameni puternici care ştiu să piardă în faţa nedreptăţilor, menţinându-şi întreaga demnitate!
Ori de câte ori îmi reamintesc de Dorohoi, sufletul mi se încarcă de puteri nebănuite. De aceea, poate, în momentele importante ale vieţii, gândul zboară spre acele locuri…
În acest târguşor de provincie moldav, am învăţat ce este o carte, cum se procură, cum circulă, cum se păstrează, cum se formează o bibliotecă personală.
Îmi amintesc de prima carte citită de bunic: Ursul pîcîlit[picilit] de vulpe şi nedumerirea lui în faţa titlului după noua ortografie: î din i!
Tot aici, la Dorohoi, mama m-a dus la Teatrul de păpuşi, unde am plâns de zor la povestea Capra cu trei iezi.
La trei ani eram prezentă în sala Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi unde am frisonat de încântare şi amuzament privind-o pe Cucoana Chiriţa.
De mică am fost învăţată cum să mă comport într-o sală de spectacole şi, firesc, am rămas o mare pasionată de dramaturgie, citind cu mult drag autori români şi cei ai literaturii universale.
O piesă care m-a impresionat foarte mult a fost…Pygmalion, citită, văzută, revăzută, ascultată în diferite interpretări şi viziuni!
La Dorohoi am învăţat să apreciez cartea cu tainele ei nebănuite şi să iubesc spectacolul. Nu îmi amintesc însă primul film vizionat! Cu siguranţă s-a întâmplat mai târziu, la Iaşi.
Anii au trecut, dar apropierea mea de bibliotecă se făcea încet, dar sigur. Mama, fiind profesoară, mă lăsa în vacanţe, pe vremea când nu eram încă elevă, în biblioteca şcolii.
Aici, bibliotecara Ioana Stoicescu îmi cerea să dau câte o mână de ajutor la aşezatul cărţilor pe raft, aici vedeam profesoarele de limba română  Maria Lăudat şi Maria Creangă venind şi interesându-se de numărul exemplarelor existente în bibliotecă şi de necesarul de cărţi pentru noul an şcolar.
Pe atunci nu se punea problema financiară când era vorba de achiziţii de carte!”…
Parcurg prefața și pătrund în relatările autoarei, de la început și pe parcurs străbat cinematografic cunoașterea unui om- bibliotecara în devenire și în prea plinul ei profesional, activitatea cu cartea în anii în care și eu am deschis ușa multor biblioteci și am stat mult timp pe scaun ca cititor, constatând, ceea ce argumentează și Nicoleta Marinescu, memorialista volumelor și a vieții muncii cu cartea, că în anii aceea, cu 40-50 în urmă cum afirmă și Elena Leonte, a existat, orice s-ar spune,  o susținută și fructuoasă muncă cu cartea. Nu numai la nivelul instituțiilor mari, ci și la biblioteca căminului cultural comunal, a satului, la casa de citit din cătun sau din cartierele mărginașe ale orașelor mari sau mici, la sindicate sau cooperativele meșteșugărești, asupra cărora insistă Nicoleta, la biblioteca ARLUS, ale ateneelor, caselor de cultură, școlilor, grădinițelor, la casele unor gospodine, banii investiți în cărți nu erau socotiți o risipă.
Prima dată autoarea a lucrat la Biblioteca UJCM, 1977-1990, unde, însoțită de Ion Savin, președintele, a avut un șoc, a făcut cunoștință cu bibliotecara-Frida, o doamnă cu studii medii, „nu tocmai amabilă cu o tânără începătoare”.
              Pe parcurs, cunoaște și prezintă cu simpatie activitatea de interior cu amănunte de care ar fi bine dacă bibliotecarii de astăzi ar avea aminte și le-ar aplica în practica zilnică, numai că tot mai des aflăm, de la persoane importante, nu sunt bani pentru cărți, la ce mai folosește și biblioteca!? În carte suntem informați și  despre colaborarea cu Grigore Botez, directorul Bibliotecii Universitare Iași, despre colaboratori și cititori de la Teatrul Național, dintre care enumeră familiile Mihaela Arsenescu Werner și Dan Werner, Cornelia Gheorghiu, Monica Bordeianu, Dionisie Vitcu, Teofil Vâlcu, Doina Deleanu,Adi Cărăuleanu, Antoaneta Glodeanu, Tanța Lercă, Florin Mircea, Virgil Costin, – recomandați și statorniciți și prin prezența unor Val Condurachi și Mariana Codruț, lucrători la secretariatul literar al Teatrului -, despre Cursurile de inițiere și profesionalizare de la Bușteni, – unde l-a cunoscut și i-a rămas recunoscătoare, făcându-i o frumoasă prezentare profesorului  Gheorghe Popescu, coordonatorul programului, unui George Pruteanu, librar și el atunci, apoi parlamentar și mare literat, Ion Mitican, pasionat povestitor despre monumentele Iașului, Liviu Moscovici, șeful Serviciului bibliografie de la Biblioteca județeană „Gheorghe Asachi”, căruia și lui îi realizează o documentată și sentimentală schiță portretistică.

         …” Organizată în 1949 pentru membrii cooperatori şi familiile lor, având un caracter enciclopedic de cultură generală dar şi un fond de bibliotecă specializată, tehnico-documentară, Biblioteca Cooperaţiei Meşteşugăreşti, cu colecţii ce depăşeau 50.000 volume la sfârşitul anului 1989, se bucura de o activitate bogată, recunoscută de specialişti, pentru rezultate performanțe obţinând aproape anual Diploma de Bibliotecă evidenţiată pe ţară. Organizată pe puncte de împrumut la sediile cooperativelor, dar şi în centrele de producţie/lucru (aproape 300 de puncte de împrumut), biblioteca practica împrumutul la domiciliu; fiecare secţie avea desemnată o persoană (bibliotecar voluntar)  care ridica de la biblioteca centrală pe borderou un anumit număr de cărţi, în funcţie de numărul cooperatorilor secţiei, dar şi de solicitări, iar acolo, la locul de muncă, bibliotecarul voluntar dădea pe fişe de cititor, sub semnătură, titlurile solicitate de colegi. Bibliotecarul voluntar trebuia să fie nu numai corect, dar şi un cititor avizat, bine informat, dublat de un animator. Era îndrumat, orientat să fie un lider de lectură, să poată recomanda. Raporturile dintre bibliotecarul retribuit şi cel voluntar erau  foarte apropiate, eu am văzut în ele un aspect profesional inedit şi putea fi înscris printre avantajele acestui sistem infodocumentar pe care încerc să le descriu fără prea multe comentarii. Pentru tinerii  proveniţi din mediul rural, primii paşi în bibliotecă erau foarte importanţi, era uneori prima întâlnire cu lumea cărţilor. Intrat în bibliotecă, bibliotecarul-cititor era iniţiat în sistemul de organizare, în utilizarea instrumentelor de informare catalografică şi bibliografică, în tehnicile de împrumut şi evidenţă a activităţii. Cultivându-i independenţa în selectarea cărţilor, bibliotecarul retribuit avea nevoie de mult tact pentru îndrumare, influenţându-l pozitiv în opţiunile formulate, încercând, în formule elegante, să-i protejeze orgoliile provocate, de cele mai multe ori, de diferenţele culturale. Împrumutând conform sugestiilor sau din curiozitate cărţi dintr-un anumit domeniu, el devenea un asiduu cititor, descoperind alte diferite domenii. Schimbul de cărţi se făcea la o lună, uneori mai repede, alteori mai târziu în funcţie de cititori şi de timpul lor liber. Biblioteca avea în medie peste 8.000 de cititori cu peste 60.000 de împrumuturi.O medie generală. Erau ani cu cifre foarte bune! Am oferit câteva detalii din activitatea acestei structuri infodocumentare care a dispărut după 1990, pentru că am avut prilejul să constat cât de benefică era influenţa acestei biblioteci asupra celor la care ajungeau cărţile. Poate au fost locuri în care se mima activitatea, dar la Iaşi, am putut să observ evoluţii spectaculoase ale comportării celor care intrau în contact, cu cărţile, cu bibliotecarii… Dealtfel, nimeni nu mai este dispus astăzi să recunoască disponibilitatea sistemului de a oferi şanse de ridicare a nivelului profesional sau cultural. În ciuda îngrădirilor reale de ordin politic şi ideologic, exista un soi de libertate „permisă”: aceea de a te cultiva, de a învăţa, ceea ce funcţiona ca o supapă a revoltelor adunate, dar şi ca un mijloc de a înţelege complexitatea vieţii, de a obţine noi competenţe profesionale, şi alte atuuri ale personalităţii.  Cititoare mai erau – după mărturisiri – şi prietenele sau vecinele persoanei care ridica de la unitatea centrală cărţi pentru secţie. În afară de unitatea centrală din Iaşi, mai existau două biblioteci mai mici, pe aceeaşi structură de organizare la Paşcani (înfiinţată înainte de 1970 cu peste 10.000 volume  şi Hârlău (înfiinţată în 1970 cu peste 6000 volume), unde activitatea bibliotecarului era ţinută de îndrumătorul cultural, existând o bogată şi fructuoasă colaborare cu bibliotecile orăşeneşti. Biblioteca din Iaşi avea şi misiune de coordonare şi control asupra acestor două biblioteci ale cooperaţiei orăşeneşti”.

Îndrăgostită de meseria aleasă, autoarea insistă asupra prezentării muncii bibliotecarului: “Bibliotecarul Cooperaţiei Meşteşugăreşti nu era doar un custode, o persoană care recomanda şi oferea cărţi pentru lectură, un gestionar al fondului de carte. Era şi persoana cu care cititorul se sfătuia. Nu o dată au venit cititoarele cu viitorii soţi să-i cunoaştem. Şi copiii deveneau cititorii bibliotecii. Cu acordul părinţilor, de multe ori de la şcoală treceau direct pe la bibliotecă pentru a-şi procura bibliografia indicată de cadru didactic : învăţător sau profesor. Eram de foarte multe ori întrebate şi consultate şi în educarea copiilor, şi în amenajări interioare şi investiţii, se crease o încredere şi o apropiere deosebite care ne permitea nouă, celor trei colege care ne desfăşuram activitatea în această structură infodocumentară să oferim consiliere bazându-ne, evident pe acumulările noastre intelectuale. Ne străduiam să păstrăm o atmosferă veselă, deschisă; culegeam şi multe perle din partea acelora care doreau să folosească anumite cuvinte fără a le cunoaşte exact sensul, dar…doreau să impresioneze ! Sau când doreau anumite lecturi: « Vicontele de Bragelor ! »

În activitatea mea de bibliotecar în Cooperaţie m-am confruntat cu diferite situaţii, din care am învăţat mult, am comunicat cu oameni deosebiţi, am aplicat în organizare tot ceea ce mi s-a părut adecvat şi interesant şi am primit recunoaşteri ale muncii mele entuziaste.

…După evenimentele din decembrie am mai rămas câtva timp în bibliotecă toate trei, fiecare dintre noi propunându-şi un alt drum în viaţă.

Mirela – cu toate că era profesoară de franceză cu gradul II – şi cu mine – pasionată de profesie – am decis să ne prezentăm la concursul organizat de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi şi ne-am pus pe învăţat, Dorina Tomşa, colega noastră cea tânără, profesoară de engleză şi-a manifestat dorinţa de a se îndrepta spre învăţământul superior.

Mergeam la bibliotecă pentru a avea de unde să venim acasă, rafturile nu au mai apărut, cititorii erau tot mai rari, iar după plecarea noastră,  a început inventar după inventar, venind şi plecând bibliotecare noi, până ce biblioteca s-a desfiinţat. Numai cine nu a dorit nu şi-a îmbogăţit biblioteca personală cu lucrări de acolo, anticariatul de la Casa Cărţii umplându-se cu cărţi din fondul acestei biblioteci în care am muncit cu atâta entuziasm. Ţinând cont că biblioteca achiziţiona cărţi din banii cooperatorilor, poate desfiinţarea acesteia ar fi trebui să se facă într-un alt mod.

Noi, gestionarele, am plătit pentru „lipsurile” în gestiune, contabilul şef Radu Isachi mărturisind că sumele de plată erau derizorii, dar…trebuiau plătite! Ciudat mod de gândire al unui contabil şef  în tranziţie! Trebuie menţionat că bibliotecarele, conform legislaţiei existente atunci, erau precum gestionarii din magazine, aveau obligaţia să achite preţul cărţilor pierdute.

Şi iată cum o bibliotecă de peste 50 de ani a fost distrusă, aşa cum, încet, dar sigur, s-a distrus economia naţională.

Nu mi-a fost niciodată jenă să spun că începuturile ca bibliotecar le datorez acestei instituţii, în care dacă doreai cu adevărat să fii bibliotecar puteai fi, tot aşa cum puteai fi doar un funcţionar făcând cafele, culegând informaţii şi folclor .

…Odată cu dispariţia meşteşugarilor a dispărut şi biblioteca împreună cu arhiva ei cu tot. O arhivă ce conţinea: Registrele inventar(RI), Registrul de mişcare al fondului (RMF) Registre de manifestări, Cartea de onoare a bibliotecii, album cu fotografii de la diferite manifestări culturale, diplome şi multe înscrisuri ce ar fi utile în alcătuirea unui istoric al structurilor documentare în România. Păcat!

Bibliotecarul era un formator, o persoană care îi forma cu mult tact…era un sfătuitor, de care mulţi aveau nevoie, sau, mai exact, aveau nevoie de a li se confirma că hotărârile lor sunt corecte. Este o experienţă trăită care îţi marchează existenţa! Iţi aduci bile albe fără să conştientizezi…doar timpul îţi arată în ce măsură ai contribuit la formarea unor oameni! Peste mulţi, foarte mulţi ani!  

…   Existau în colecţiile bibliotecii şi lucrări în Braille, se deteriorau foarte repede, ocupau mult spaţiu. De cele mai multe ori viitorii concurenţi erau ajutaţi în pregătirea concursurilor de familie : copii, soţ/soţie, rude.

Nu ştiu astăzi ce se mai întâmplă cu acest segment de populaţie, în ce măsură noua societate are grijă de ei, nu numai social, ci şi pentru o integrare în societate. Am înţeles că în 2007, Asociaţia Nevăzătorilor a intrat în Programul IREX, prin proiectul pilot al Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”, sub directa îndrumare a directorului de atunci, Elena Leonte, înfiinţând un Centru infodocumentar”.

După 1989, încadrată la BCU prin concurs, cu o experiență de aproape 13 ani de la Biblioteca județeană a cooperației meșteșugărești, în mod nefiresc a fost nevoită să muncească precum un începător, inclusiv salarizarea. În continuare, autoarea descrie, cu sinceritate activitatea depusă, relațiile colegiale și mai puțin amicale, inițiativele personale și ale colectivului în munca depusă cu cartea, specializările, schimburile de experiență cu unitățile similare din țară și străinătate,- din Republica Moldova, Franța, Spania sau Ungaria, dar și amărăciunile vieții, pentru care las cititorii să citească și să înțeleagă ce este viața unui profesionist, adesea subapreciat. De aici, și cuvintele ei, scrise atunci când a fost nevoită să intre în “vacanța mare” – pensionarea –  începând nu de la 1 februarie 2009, ci de la 1 decembrie 20o8, păstrînd în gând ceeace spusese N. Iorga: „Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță”:  „Nu am putut pleca oricum din bibliotecă, până nu mi-am luat rămas bun de la colegi-pe 1 decembrie-, pe lista de discuţii Biblos:

Dragii mei,

Internetul ne-a permis să  comunicăm, să  formăm o mare familie fiind colegi mai apropiați sau mai îndepartați ! Am împărțit cu mulți dintre dumnevoastră și bune și  rele, am participat la cursuri, am fost pionierii informatizării, am  scris articole și cărți, am făcut proiecte, le-am pus pe hârtie, unele au prins viată, altele au rămas în sertar sau se materializează acum în ultimii ani, am colaborat , am discutat, am participat la conferințe, seminarii , întâlniri profesionale, am băut câte o cafea.

Cu unii, pe terasele cafenelelor din țară, cu alții în Montpellier, Barcelona, Nimes sau Caen, pe malurile Mediteranei , sau ale Senei …stând la discuții, mai aprinse, mai normale, tot despre bibliotecă până in miez de noapte în camerele de hotel, ascultând povestea unor experiențe, am vizitat muzee, am admirat bijuteriile lui Gaudi, picturile lui Picasso din perioada de început, am vizitat muzeele Chișinăului, dar si bibliotecile sale, sau ale orașului Bălți.

Am reprezentat conducerea bibliotecii ieșene la Cluj-Napoca  sau Bălți în momente aniversare,  m-am implicat în activitațile de zi cu zi din biblioteci, am citit , discutat,  am recomandat articole profesionale şi nu numai, am lucrat voluntar pentru profesie, peste 10 ani, pentru ca România să devină membră  a Consortiului CERTIDOC prin ABIDOR, am făcut aprecieri, propuneri, pe marginea unor proiecte europene (Leonardo da Vinci : Decidoc, Certidoc), am participat direct(Tempus) sau indirect, am văzut statuia lui Fremiet de pe Mont Saint Michel, același sculptor care ne-a dăruit un Ștefan cel Mare (sau Charlemagne, după unii !) în fața Palatului Culturii din Iași, am colaborat cu profesioniștii francezi, cu unii scriind cărți, cu alții  am colaborat fără  să-i cunosc, doar prin intermediul Internetului contribuind la dezvoltarea mea profesională, la schimbarea mentalității și concepției despre biblioteca mileniului nostru, despre profesia într-o continuă  transformare, am conferenţiat alături de delegatul Canadei, dar şi al Senegalului, despre BCU Iași, arătând evoluția sa după  informatizare (ca model de dezvoltare al unei biblioteci pentru Europa de Est), în cadrul seminarului Bibliotheques sans frontieres (Caen-Franța, aprilie 1998)

http://bibliofr.info.unicaen.fr/rencontres98/minutes/bibsansfront /

Am încercat să cunosc cât mai bine sistemul info-documentar din România, dar și din R. Moldova, Franța și Spania, Canada, pentru a înțelege evoluția profesiei pentru a putea să-mi aduc contribuția  și să  simt pulsul nevoilor!

Am scris 6 cărți de specialitate, am publicat 22 articole în presa de specialitate din țară și străinătate, am  ținut 41 comunicări în țară  și străinătate în sistemul info-documentar, am participat la 10 seminarii și conferințe internaționale, 3 proiecte comunitare (Tempus și Leonardo da Vinci), 6 proiecte, sunt formator, am participat ca evaluator la concursurile de intrare in biblioteca universitară și publică, am dat un sfat tuturor colegilor care mi l-au cerut , iar din octombrie 2007 am devenit manager și evaluator european în I&D( http://www.certidoc.net/fr1/tout.php).

Am fost întotdeauna alături de colegii din bibliotecile publice și din învățământul preuniversitar, convinsă  fiind că  formăm cu toții o mare familie ! Nu putem să ne desfășurăm activitatea fără  o solidă colaborare ! De aceea am fost coorganizator al seminarului național « Bibliotheques sans frontiers » la Iași, seminar organizat de catre Biblioteca Judeteană ! Lucrările mele sunt citate în articole, monografii, cursuri universitare, teze de doctorat!

Am înființat într-un sat Gârbești (județul Iași), o bibliotecă  cu  424 cărți, 193 discuri (piese de teatru,  povești, recitaluri de poezie, muzică populară și ușoară, 40 jocuri, 2 antene parabolice, 3 televizoare (donația unei foste bibliotecare din BCU), bibliotecă utilă cadrelor didactice, elevilor școlii generale dar și copiilor de la grădinița din sat, am pus bazele unei biblioteci în primul centru social « Sf. Parascheva » de pe langă biserica satului Parpanița-Negrești din județul Vaslui, încercând să-i ajut pe toți cei care doresc să  știe mai mult decât este scris în manuale, impresionată fiind de un politician care acordă  o atenție deosebită  bibliotecii, recunoscând că dacă în satul său nu ar fi existat o bibliotecă, nu ar fi ajuns ce a ajuns ! Nu mică  imi este bucuria, când  aflu că elevii și cadrele didactice întreabă de mine  …

Am învățat câte ceva nou mereu, chiar și din eșecuri! Mi-a plăcut să discut cu tinerii cu verticalitate care se implică în viața bibliotecii și nu sunt simpli funcționari! Am fost deschisă, sinceră, atentă la detalii, necruțătoare în aprecieri (o critică corectă poate ajuta mai mult decât o laudă gratuită !!),  apropiată (repet !) de cei tineri (în care am mare încredere fiind tachinată de colege), de la care am învațat mult, cărora le-am împărtășit  din experienţa mea de peste 31 de ani în biblioteca (publică și BCU), dar și din viața personală, i-am respectat pe formatorii mei, bibliotecarii care au contribuit la evoluția profesiei și dezvoltarea mea profesională ! Am avut modele și nu i-am dezamăgit ! Am disprețuit falsele valori, minciuna, ipocrizia !  Nu am fost o persoană  comodă ! Stejarul Bucovinei nu se rupe ușor, oricât de aprige sunt furtunile ! Dimpotrivă, devine mai puternic !

Voi păstra cu drag amintirea unor momente colegiale în birou și nu numai (florile aduse  de o colegă  din propria gradină,  sau primele fructe pârguite culese de aceeași  persoană din livada casei sale,  pregatirile pentru Craciun și Paște, în birou dar și acasă, etc.), telefoanele primite de la unele colege în momentele mele de cumpănă, organizarea unor întâlniri profesionale, în mod special a conferinţei ABIR din 1993 de la Iași (păstrez caietul acelei intâlniri cu chitanțe și bonuri, cu nume și sume..)…  bucuria unor reușite, dar nu voi uita dezamăgirile profesionale avute, pe drept sau nedrept!
Fiecare comunitate profesională își pune amprenta în viața unui om, iar cu voi, cei abonați la Biblos,  și nu numai, am petrecut ceva timp, aş putea spune ! Intenționez să scot și un volum de corespondență  profesională  pe care am avut-o cu specialiștii români și francezi din 1995, (???) dar și un volum de portrete, eseuri, întâmplări din bibliotecile în care am activat !
De o mână de oameni o să îmi fie tare dor, și  voi dori să îi revăd :  pe aceia care nu au fost întotdeauna pe aceeași lungime de undă cu mine, persoane  de la care in urma dialogului am avut de învățat ! Imi va fi dor de oamenii curajoși, demni, de persoanele «incomode» dar cu verticalitate!
În viaţa fiecăruia dintre noi vine și momentul bilanțului profesional, momentului în care se închide o ușă  și se deschide poate o fereastră !
De la 1 decembrie îmi voi  încheia activitatea în BCU Iași (voi mai rămâne în instituție până la primirea deciziei de pensionare, având aceleași coordonate), urmând să mă ocup în continuare de consiliere profesională îin calitate de persoană  fizică  autorizată.
O colegă  mi-a reamintit astă-vară  cuvintele lui Iorga…„Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță”. Avea  mare dreptate …
Vă  las coordonatele mele, dacă  vă  voi putea ajuta cândva…nu ezitați!  In speranța că  veți reuși  să  contribuiți mai mult decât am făcut eu la dezvoltarea profesiei, la dezvoltarea dumneavoastră profesională, la construirea unor cariere, nu uitați: cea mai sigură  investiție este în formare! Iți deschide porți  nebănuite!
La revedere!
Nicoleta Marinescu”
Și își scria datele identitare și adresa personală…
Scrisorii ei i-au răspuns mulți colegi și cunoscuți, iată răspunsul încurajator de la una dintre colegele și prietenele de profesie:
“Dragă  Nicole,
             Multe aspecte dintre cele amintite de tine au făcut obiectul discuțiilor dintre noi, dar tot vreau să te felicit pentru acuratețea și realismul cu care ți-ai etalat viața profesională. Ai avut parte de o bună educație și ți-ai dedicat forțele unei pasiuni nobile: cartea. Pot să înțeleg foarte bine toate astea pentru că de 35 de ani tot pe acest teren lucrez. Cred că  acest moment este numai un popas. Drumurile viitoare rămân la latitudinea lui Dumnezeu și a forțelor tale. Eu îți urez să ai numai bucurii, să uiți și să dai la o parte relele și necazurile, și să te concentrezi cu pasiunea și puterea ta conceptuală asupra nevoilor din educație, informație și cultură, pentru că  aici e nevoie de susținerea specialiștilor de marcă. Sunt sigură că orice structură  de formare are nevoie de îndelunga ta experiență. Iți urez să  rămâi la fel de atașată tagmei noastre ca  în anii din urmă.
La mulți și activi ani !
  Elena Leonte

Nicoleta Marinescu a continuat să lucreze. Dintre cărțile ei folositoare nouă cititorilor dar mai cu seamă bibliotecarilor citez : Biblioteca de la tradiție la modernitate, în colaborare cu Mariana Ianuș și Anca Alexandrescu, Iași, 1999 ; Formarea  în societatea informației, societate în formare, în colaborare cu Jean Michel și Mariana ianuș, accesibil și pe Internet, 2000 ; Aleph : ghid de utilizare a modului de catalogare pentru  monografii, în calitate de coautoare, 2004 ; Euroreferențial la două volume, București, 2006 ; Dezvoltarea profesională biblioteconomică : culegere de articole, interviuri, proiecte privind formarea continuă, Iași, 2007 ; BCU Iași – popas sentimental.  Iași, 2008 ; alte volume în 2009,2010, 2011, 2012…

… »Cartea pe care Nicoleta Marinescu ne-o propune azi este bine centrată pe proiectul « formativ »pe și în jurul informației.

Stabilind de mult timp contacte cu prieteni și specialiști din diferite țări, făcând posibil schimbul de cunoștințe și experiențe pe de o parte între cei care participă activ la specializări interesante la  nivel înalt și, pe de altă parte, persoane în căutarea soluțiilor la probleme concrete, Nicoleta Marinescu demonstrează  o reală înțelegere a mecanismelor subtile de transfer de cunoștințe și competențe, așa cum o atestă implicarea sa remarcabilă în proiecte de formare și certificare », scrie în 2012, la apariția volumelor sale  « Știința informării în întrebări și răspunsuri », Jean Michel, colaborator la realizarea altor proiecte.

…”Profesia de bibliotecar făcută cu pasiune devine o dependenţă frumoasă care înnobilează, îţi deschide mereu noi orizonturi, te face să relaţionezi şi să comunici mereu, scrie autoarea.

Când m-am decis să pun pe hârtie aceste rânduri am fost întrebată de ce o fac. Anii trec, sunt foarte multe de scris şi de spus. Şi sper ca tânăra generaţie să înveţe din greşeli sau din ideile înaintaşilor.

Am făcut parte din generaţia care a făcut trecerea de la biblioteca tradiţională la cea informatizată. Nu a fost uşor, aşa după cum se observă din paginile cărţii.

De multe ori îmi amintesc de un citat, se pare că aparţine lui Einstein: „ce faci pentru tine piere odată cu tine, ce faci pentru alţii, va dăinui”. Mult adevăr cuprind aceste vorbe. Va conta numele echipei care a informatizat bibliotecile din România sau al celor care şi-au adus contribuţia la modernizarea activităţii şi îmbunătăţirea circuitului informaţional, la dezvoltarea profesională biblioteconomică şi alinierea competenţelor la standarde  europene, internaţionale, la inaugurarea clădirii Bibliotecii Naţionale? Se va şti că aceste evenimente au avut loc!

Am scris această carte din dorinţa de a împărtăşi din experienţa mea şi de a demonstra că pasiunea şi tenacitatea într-un anumit domeniu nu pot fi sufocate de dorinţele meschine ale unora. Am început să depun la Arhivele Statului Iaşi documente de familie şi din activitatea mea profesională.

Dacă ar fi să o iau de la început, aceeaşi profesie mi-aş alege, chiar dacă nu am avut o recunoaştere în timp real. Aceasta vine târziu, uneori prea târziu, dar contează mulţumirea pentru cărămida pusă în edificarea unei clădiri vechi, frumoase şi de mare viitor, cum îmi place să definesc profesia căreia i-am dăruit tot ce am putut de-a lungul a peste trei decenii; profesie care stă la baza dezvoltării unei societăţi. Este o frază pe care o repet des, ori de câte ori mi se pune  întrebarea care indică, de obicei, un parcurs greu de suportat. Eu am dus la bun sfârşit acest parcurs profesional plin de piedici sedusă fiind de frumuseţea şi utilitatea lui”.  

Am reprodus o serie de secvențe derulate în conținutul cărții -Provocări în zodia cărții-considerabile evocări care vor fi păstrate dealungul timpurilor. Munca depusă în realizarea acestui volum eseu-fluviu reflectă abordarea profesiei de bibliotecar într-o explozie de probleme profesionale,sociale,politice,într-o etapă istorică dificilă care ne-a erodat viața tuturor.

       In semn de prietenească apreciere,
               deosebite felicitări cu prețuire și
                    drum bun mai departe,
                                Ion N.Oprea

18 august 2016