Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Debut în Luceafărul. POP STELU: Cine sunt eu?

    Pop SteluPrimit pentru publicare: 04 mart.2015
    Autor: Pop Stelu

    Publicat de redacție: 04 mart.2015

     

     

    POP STELU
    n. 16 oct. 1957, Sântana, jud. Arad.
    Cu traiul în ținutul Clujului, activează la mai multe site-uri literare – Negru pe Alb (http://negrupealb.ning.com/profile/PopStelu), Cititor de proză (http://cititordeproza.ning.com/profile/PopStelu?xg_source=activity), Confluențe lirice, Ars poetica, Casa Gândului –, colaborează la revistele primelor două site-uri, la revista Nomen Artis-Dincolo de tăcere, Spiritualitatea Universală, Armonii culturale.
    Apariții în:
    – două antologii ale site-ului Negru pe Alb;
    – una a site-ului Confluențe lirice;
    – două a Editurii Napoca Nova.

    *

    Motto: Giorgos Seferis -Un bătrân pe malul fluviului

    Nu vreau altceva decât să pot vorbi simplu,
    să mi se acorde această graţie.
    Cântecul ni l-am încărcat de atâtea muzici
    că încetul cu încetul se scufundă
    şi arta ne-am împodobit-o într-atât
    că faţa îi e roasă de zorzoane,
    şi trebuie să spunem puţinele noastre cuvinte
    pentru că mâine sufletul îşi înalţă pânzele.
    Dacă suferinţa este omenească, nu suntem oameni
    doar pentru a suferi,
    de aceea-n aceste zile cuget astfel
    la marele fluviu, acest sens care înaintează printre plante
    şi ierburi,
    animale păscând şi adăpându-se
    oameni care seamănă şi seceră,
    şi printre marile morminte şi micile lăcaşuri
    ale morţilor.”
    acesta sunt eu, un suflet de copil  în zborul lui de fluturi…
    Pop Stelu, un om simplu, frumos pe interior prin frumusețea simplității mele, un făuritor de frumuseți, izvorâte din Suflet…

     

    Cine sunt eu?

    adese ori stau la taifas  cu sufletul
    și… mă întreb (eu și fărâma rămasă din Eu)
    cine sun teu?

    sunt pumnul de lut frământat din propriul Eu,
    rostind în fapt de sară cuvinte
    ce stau să cearnă tristeți și bucurii deopotrivă,
    când luna își caută odihnă pe câte-un crepuscul punct cardinal
    într-un ritm de conjuncție cu statut planetar
    rupt dintr-un indescifrabil  sistem universal,

    sunt o fărâmă de vis ce-alunecă prin univers,
    șoapta oglindită într-o undă de vers,
    o notă rătăcită pe clapele pianului-vreme
    într-un  perpetum concert ancestral
    unde până și visul devine visceral

    sunt aripa frântă a zborului invers
    ce-și caută rost și sens într-o ultimă zvâcnire de vers,
    un zbor de suflet-flutur cu iz de zeu,
    rezultat al unei binecuvântări dumnezeiești cu determinare de Eu…
    acesta să fiu eu?

     

    Renasc

    Renasc odată cu renașterea ta…
    un rod pe ram,
    un fruct în pârgă,
    o sămânță,
    pumnul de cenușă răsădit pe drum,
    atât,  aș vrea să fiu-
    prinos Cunoașterii-Cuvântul,
    cuvântul nerostit în pripă,  Tu, în drumul tău,
    lasă păsările călătoare,
    lasă-le să zboare…
    ți-e Sufletul îmbobocit
    de Soare, Lumină, Iubire și Credință…
    lasă păsările călătoare să zboare…
    lasă-le să zboare, iar, în cele din urmă,
    fi-voi Cuvântul Cunoașterii Tale…
    te rog,
    nu frânge zborul păsărilor călătoare,
    lasă-le să zboare…
    să zboare…
    prima ninsoare

    ninge peste sufletul meu
    ninge cu flori de iubire
    e-atâta liniște
    încât aud sărutul fulgilor de nea
    pe ochii mari de copil neștiutor
    pe buzele-mi arzânde de plăcere
    pe sufletul ce rătăcește în marea de tăcere
    ninge…

     

    iubire ninsă

    e iarnă și ninge’a iubire
    a norilor tăcută privire
    pe sufletul tău se lasă
    când Luna își reclădește casă
    noaptea cerne mătasea de aur și lumină
    totul lucește în alb –
    sfânta mirifică grădină
    e ger
    e frig
    cu flori de iubire ninge
    stele de nea se preling rând pe rând…
    iarna lin plânge…
                                                        

    Povestea Trenului Invizibil

     cum Iarna  încă nu-i trecută,

    și se-arată’n chip de slută,

    ascută’n liniște povestea,

    povestea trenului invizibil… 

    E ger și gara-i plină,

    e plină de călătorii rebegiți de frig,

    flocosul câine stă în jurul cozii făcut covrig,

    norii mai cern prin pleoape argintii

    petale albe petale azurii,

    e ger, e frig,

    trozneste-n gură metalul din proteze,

    iar câte-o babă mai uită,

    în vreme, să ofteze,

    …călătorii așteaptă,

    așteaptă,  așteaptă…

    cătând în zare,

    fantoma unui tren ce nu apare…

    e ger…

    și nimeni,  nimeni nu mai mișcă,

    doar gara se oprește-n loc,

    când cheferistul cere-un foc

    chiștocului găsit pe șine,

    …și Trenul Invizibil nu mai vine,

    nu mai vine,  nu mai vine…

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5