Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Debut în Luceafărul. POP STELU: Cine sunt eu?

Pop SteluPrimit pentru publicare: 04 mart.2015
Autor: Pop Stelu

Publicat de redacție: 04 mart.2015

 

 

POP STELU
n. 16 oct. 1957, Sântana, jud. Arad.
Cu traiul în ținutul Clujului, activează la mai multe site-uri literare – Negru pe Alb (http://negrupealb.ning.com/profile/PopStelu), Cititor de proză (http://cititordeproza.ning.com/profile/PopStelu?xg_source=activity), Confluențe lirice, Ars poetica, Casa Gândului –, colaborează la revistele primelor două site-uri, la revista Nomen Artis-Dincolo de tăcere, Spiritualitatea Universală, Armonii culturale.
Apariții în:
– două antologii ale site-ului Negru pe Alb;
– una a site-ului Confluențe lirice;
– două a Editurii Napoca Nova.

*

Motto: Giorgos Seferis -Un bătrân pe malul fluviului

Nu vreau altceva decât să pot vorbi simplu,
să mi se acorde această graţie.
Cântecul ni l-am încărcat de atâtea muzici
că încetul cu încetul se scufundă
şi arta ne-am împodobit-o într-atât
că faţa îi e roasă de zorzoane,
şi trebuie să spunem puţinele noastre cuvinte
pentru că mâine sufletul îşi înalţă pânzele.
Dacă suferinţa este omenească, nu suntem oameni
doar pentru a suferi,
de aceea-n aceste zile cuget astfel
la marele fluviu, acest sens care înaintează printre plante
şi ierburi,
animale păscând şi adăpându-se
oameni care seamănă şi seceră,
şi printre marile morminte şi micile lăcaşuri
ale morţilor.”
acesta sunt eu, un suflet de copil  în zborul lui de fluturi…
Pop Stelu, un om simplu, frumos pe interior prin frumusețea simplității mele, un făuritor de frumuseți, izvorâte din Suflet…

 

Cine sunt eu?

adese ori stau la taifas  cu sufletul
și… mă întreb (eu și fărâma rămasă din Eu)
cine sun teu?

sunt pumnul de lut frământat din propriul Eu,
rostind în fapt de sară cuvinte
ce stau să cearnă tristeți și bucurii deopotrivă,
când luna își caută odihnă pe câte-un crepuscul punct cardinal
într-un ritm de conjuncție cu statut planetar
rupt dintr-un indescifrabil  sistem universal,

sunt o fărâmă de vis ce-alunecă prin univers,
șoapta oglindită într-o undă de vers,
o notă rătăcită pe clapele pianului-vreme
într-un  perpetum concert ancestral
unde până și visul devine visceral

sunt aripa frântă a zborului invers
ce-și caută rost și sens într-o ultimă zvâcnire de vers,
un zbor de suflet-flutur cu iz de zeu,
rezultat al unei binecuvântări dumnezeiești cu determinare de Eu…
acesta să fiu eu?

 

Renasc

Renasc odată cu renașterea ta…
un rod pe ram,
un fruct în pârgă,
o sămânță,
pumnul de cenușă răsădit pe drum,
atât,  aș vrea să fiu-
prinos Cunoașterii-Cuvântul,
cuvântul nerostit în pripă,  Tu, în drumul tău,
lasă păsările călătoare,
lasă-le să zboare…
ți-e Sufletul îmbobocit
de Soare, Lumină, Iubire și Credință…
lasă păsările călătoare să zboare…
lasă-le să zboare, iar, în cele din urmă,
fi-voi Cuvântul Cunoașterii Tale…
te rog,
nu frânge zborul păsărilor călătoare,
lasă-le să zboare…
să zboare…
prima ninsoare

ninge peste sufletul meu
ninge cu flori de iubire
e-atâta liniște
încât aud sărutul fulgilor de nea
pe ochii mari de copil neștiutor
pe buzele-mi arzânde de plăcere
pe sufletul ce rătăcește în marea de tăcere
ninge…

 

iubire ninsă

e iarnă și ninge’a iubire
a norilor tăcută privire
pe sufletul tău se lasă
când Luna își reclădește casă
noaptea cerne mătasea de aur și lumină
totul lucește în alb –
sfânta mirifică grădină
e ger
e frig
cu flori de iubire ninge
stele de nea se preling rând pe rând…
iarna lin plânge…
                                                    

Povestea Trenului Invizibil

 cum Iarna  încă nu-i trecută,

și se-arată’n chip de slută,

ascută’n liniște povestea,

povestea trenului invizibil… 

E ger și gara-i plină,

e plină de călătorii rebegiți de frig,

flocosul câine stă în jurul cozii făcut covrig,

norii mai cern prin pleoape argintii

petale albe petale azurii,

e ger, e frig,

trozneste-n gură metalul din proteze,

iar câte-o babă mai uită,

în vreme, să ofteze,

…călătorii așteaptă,

așteaptă,  așteaptă…

cătând în zare,

fantoma unui tren ce nu apare…

e ger…

și nimeni,  nimeni nu mai mișcă,

doar gara se oprește-n loc,

când cheferistul cere-un foc

chiștocului găsit pe șine,

…și Trenul Invizibil nu mai vine,

nu mai vine,  nu mai vine…

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5