STelu Pop… Iarna troienitelor iubiri… Iubire în alb și negru

poate…

poate fulgul de nea ce-mi cade printre gene
e strop din roua toamnei pierdut în dalbele troiene
și poate…
poate fulgul de nea ce-mi picură din gene
se rostogolește-n palma mea râzând
sa fie timpul preschimbat în vreme,
sa fie visul care se prelinge-n gând?

cândva… aici

cândva… aici, Soarele s-a oprit,
izvorând din pământ,
cândva… aici, Îngerii s-au iubit,
s-au iubit, și apoi au plâns…
din lacrimile lor au răsărit stele curgând,
şi timpul s-a oprit în loc, cufundat în gând,
mai apoi,
stelele s-au transformat în fulgi de nea,
rând pe rând,
iar îngerii în suflete de dor,
în suflete de dor plângând.

iubire în alb și negru

când iubirea se transformă în uitare
și gândurile
gândurile vor să zboare
să zboare pe fereastra casei deschisă în vreme
privește în alb și negru
privește iubirea răpusă de gând
de gândul ce nu se uită nicicând
fii gândul meu de acum
fii gândul ferestrei deschise în vreme
privește timpul în alb și negru
și lasă iubirea să ningă în noi a tăcere
fii tu gândul cel dintâi
fii tu cea de dincolo de vreme…

prima ninsoare

e iarnă și ninge’a iubire
a norilor tăcută privire
pe sufletul tău se lasă
când Luna își reclădește casă
noaptea își cerne mătasea de aur și lumină
totul lucește în alb – sfântă mirifică grădină
e ger
e frig
cu flori de iubire ninge
stele de nea se preling rând pe rând… iarna lin plânge.

iubire ninsă

ninge peste sufletul meu
ninge cu flori de iubire
e-atâta liniște încât
aud sărutul fulgilor de nea
pe ochii mari de copil neștiutor
pe buzele-mi arzânde de plăcere
pe sufletul ce rătăcește în marea de tăcere
ninge
ninge cu flori de iubire.

din volumul de debut-Cine sunt eu?-editura Eikon-2016