Debut literar aplaudabil: Romanul APARENȚE de Gabriela Docuță

​ ​ ​ ​ De curând am avut plăcuta onoare și privilegiul acordat de a lectura romanul ,,Aparențe” al doamnei Gabriela Docuță, apărut în 2019, o carte cu un impact emoțional aparte și în care, dincolo de cuvinte, am descoperit puterea mesajului divin și leacul de vindecare al sufletului.
​ ​ ​ ​ Un debut literar în proză demn de aprecierea noastră, a cititorilor, cărora stimata doamnă Gabriela Docuță ne-a oferit secretul vieții, secret căutat de către noi oamenii încă de la facerea lumii și prin care, scriitoarea a reușit atât de simplu și concis să ni-l facă înțeles arătându-ne că era ascuns de ochii noștri tocmai la vedere, arătându-ne lumina prin credință și prin puterea rugăciunii. Să fi fost noi oamenii atât de orbi spre a nu observa că tocmai puterea Divinului este ceea ce ne lipsea trupului și durerilor sale spre a liniști și cumpăta echilibrul sufletului? Se pare că da și doamna Gabriela Docuță, o doamnă mai mult decât atât pentru noi, cei care am lecturat romanul cu sufletul la gură și care ne așteptam la o asemenea prestație literară de excepție și demnă de laudele contemporaneității, a reușit atât de suav să destăinuie ceea ce era de neînțeles pentru noi, muritorii de rând.

​ ​ ​ ​ Trinitatea crucii: Tatăl (Creatorul Suprem) – Fiul (Jertfa) – Sfântul Duh (Spiritul) o găsim frumos oglindită de-a lungul romanului în etape succesive ce fac ca scriitoarea să fie inseparabilă față de Ea, să fie una cu cartea și cu romanul său. Încă de la început întâlnim semnele clare ale tri-ului acolo unde scriitoarea atribuie literei C, a treia literă a alfabetului, trinitatea Curaj – Credință – Creativitate ce ne poartă poetic și filozofic până la sfârșit amestecată în întâmplări și lecții de viață viu trăite, dar și în personajele romanului ce nu par a avea legătură unele cu altele, însă se întrevăd atât de clar și pătrunzător încât nu încape îndoială că acolo unde există putere divină există și un suflet curat salvat prin puterea luminii primite drept cale de mântuire.

​ ​ ​ ​ Curaj – Credință – Creativitate regăsim și în Ioana d’Arc – Maria Magdalena – Leonardo da Vinci, personaje de căpătâi ce reușesc să străpungă umanul spre a descoperi divinul, urmate maiestuos de către Anastasia – Octav – Maria cât și de Ofelia – Fabian – Sorinel (toate parte poetică, filozofică și spirituală a triplului uman Gabriela – Sergiu – Mădălina), personaje ce dau sens căutării în cuvânt a Căii, Adevărului și Vieții și care, conturează o legătură directă între scriitor și cititor, dar și un mister greu de pătruns doar prin citirea cuvântului, fiind impetuos necesar a pătrunde și cu sufletul în străfundul labirintului poetic spre a găsi drumul spre noi înșine și către echilibrul ce ne va da sens noii vieți, înțelegând puterea rugăciunii și răsplata darului divin.

​ ​ ​ ​ În fiecare dintre personajele romanului găsim parte din sufletul scriitoarei ce a îndrăznit să-l deschidă ca drept exemplu viu spre a pricepe că există viață dincolo de cumpănă, există speranță în tot ce-i viu și putere de reușită în tot ceea ce-i un iz de viață. Puterea de a merge mai departe este un exemplu tot atât de viu că acolo unde-i durere a trupului poate exista o liniște a sinelui, a sufletului și străfundului interior ce duce la vindecare doar prin puterea minții.
​ ​ ​ ​ Trilogie găsim și în sânul scrisului din ,,Aparențe” – ,,Cum să-ți recâștigi șansa” – ,,Finalul romanului fără de sfârșit” acolo unde aflăm cum se poate înfrunta soarta printr-o luptă interioară aparent imposibilă de câștigat, dar care redă sufletului sentimentul infinitului, biruind moartea sufletească prin rugăciune și întâlnirea cu Creatorul Universului spre a înțelege menirea, aceea de a iubi viața văzută prin ochii biruinței.

​ ​ ​ ​ Puterea de a lupta și de a învinge este un mesaj primordial ce ni-l transmite sufletește doamna Gabriela Docuță prin romanul său deoarece supremul Tri: Naștere – Viață – Moarte trebuie să se desfășoare întocmai și fără de rabat, neexistând opreliști a cursului Vieții, ce mulți dintre noi o percepem diferit și căruia din această cauză nu-i observăm tocmai Frumosul dăruit de către Suprem, învățându-ne cum să amânăm pe termen lung întâlnirea cu sfârșitul. Lupta cu viața, modul de abordare prin puterea minții, autostimulul ce caută să dea un adevărat sens și o adevărată menire face ca ideea de moarte să nu fie privită întocmai ca un sfârșit tragic și prea devreme, ci ne îngăduie a contempla, ștergându-ne din start ideea de a fi născuți spre a învăța să murim, ci spre a învăța cum să trăim.

​ ​ ​ ​ Un roman ales, cu un mesaj clar și puternic emoțional, căruia nu îi mai trebuiește decât plecare spre meditație din partea cititorului și cărora, parte dintre noi, a ajuns acolo unde îi era ținta, la suflet. Vă recomand a lectura romanul ,,Aparențe”, o carte demnă de sufletul și frumusețea lăuntrică a scriitoarei, citind dincolo de cuvinte și reușind a intra în sufletul cărții și al autoarei, acolo unde doamna Gabriela Docuță ne-a invitat respectuos și ne-a dat acceptul să pătrundem spre afla că puterea de a învinge șade în noi cât și spre a cunoaște secretul câștigării unei lupte ce alții au considerat-o, o consideră și o vor considera pierdută, însă nu vor ști și de ce.
​ ​ ​ ​
​ ​ ​ ​ Pentru debutul dumneavoastră literar în proză cuvintele mele sunt de prisos, prea mici și prea puține spre a îndrăzni să etalez ceea ce sufletul meu a simțit, simte și va simți după ce am lecturat romanul ,,Aparențe”, asemeni simțămintelor din multele poeme labirinto-filozofice scrise de către domnia voastră, poeme ce cu mult timp în urmă vi le-am catalogat drept unice, denumindu-le merituos ,, poeme docuțiene”.

     Sincere felicitări și un merituos respect, stimată doamnă Gabriela Docuță, le meritați din plin!