Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

DEMOSTENE BOTEZ CONTEMPORANUL

Născut pe un pământ binecuvântat prin Mihai Eminescu, Nicolae Iorga şi George Enescu, avem favoarea de a locui într-un loc unde a văzut lumina zilei şi a copilărit Demostene Botez, în satul Hulub-Dângeni.
Cel de-al cincilea fiu al preotului Anghel Botez, din Bucium-Iaşi, şi al Ecaterinei, fiica preotului Dumitru Chirica din Gorbăneşti-Botoşani, părinţii s-au stabilit în Hulub, ,,…sat mic, aşezat pe coaste şi râpe cu case şi oameni puţini”, la 8 noiembrie 1882, localitate nou înfiinţată, transferaţi de la Parohia Dobârceni, ,, …unde ni s-a deschis un vast câmp de lucru în ale preoţiei şi ale religiei”, cum avea să afirme peste ani Anghel Botez.
Satul Hulub a luat fiinţă prin Hotărârea Administraţiei Ministerului Domeniilor nr. 35.508/12 octombrie 1878 ,,…lângă satul călugărilor greci, Hulubul Vechi, din fondul moşiei Truşeşti, spre nord, în urma cererii locuitorilor nevoiaşi din satele învecinate care au fost însurăţei în 1864, sau care aveau numai locuri de casă”. La 20 aprilie 1879, au fost împroprietăriţi 272 de familii cu câte 3 fălcii de pământ în total pentru fiecare locuitor (izlaz, arătură şi loc de casă).
Demostene Botez este înscris pe baza cererii tatălui, ,,…om sever şi închis într-un gând al său… inteligent, şi un simţ al realităţii şi al vieţii”(,,Memorii” D. Botez), în clasa I-a, ultimul din clasă, la Şcoala Hulub, în luna decembrie 1893, la şase ani şi cinci luni , având ca învăţător pe D. Lăzărescu. Trimestrul I nu este notat. Promovează primul din cei 9 elevi care au trecut clasa. Înscris în clasa a-II-a, la nr. matricol 60, pag.27 avem posibilitatea de a afla ziua naşterii, 2 iulie 1883, pe care o considerăm ca fiind cea autentică, deşi în diferite lucrări de specialitate au fost veghiculate şi alte date. Promovează clasa a-II-a tot primul, având înclinaţie pentru limba română, ştiinţe şi alte discipline, după cum arată mediile sfârşitului de an şcolar, prevestiind a fi un elev dotat, inteligent şi silitor, confirmată de o strălucită carieră literară.
Urmează clasa a-III-a la Şcoala Marchian din Botoşani; clasa a -IV-a la Institutul Particular al profesorului Culian din Iaşi, după care îşi continuă studiile la Liceul Internat din Iaşi, unde va descoperi pentru tot restul vieţii, înclinaţii asupra viitoarei activităţi literare de poet şi prozator, ,,…un fel de epocă preliterară, cum o defineşte poetul, fără finalitate: temele şcolii elementare de poezie”(,,Scrieri” D. Botez). Coleg cu fraţii Păstorel şi Ionel Teodoreanu, de care va lega o mare prietenie, îi cunoaşte pe străluciţii profesori Garabet Ibrăileanu şi Calistrat Hogaş.
După terminarea studiilor de drept în 1915 şi a mobilizării din primul război mondial, se dedică avocaturii, dar care nu-i dădea satisfacţia împlinirii, de aceea îşi găseşte refugiu şi liniştea în literatură. Primele poezii le publică în 1911 în revista ,,Arhiva” din Iaşi, prima ediţie a revistei ,,Flacăra”, scoasă de C. Banu, ,,Convorbiri literare”, după care începe colaborarea permanentă la ,,Viaţa românească”. Din 1913 publică în ziarul ieşean ,,Opinia”, cronici la romanele franţuzeşti. Viaţa îi pare ca o cursă reciprocă, ,,…ca o vânătoare în care nu poţi descifra care este vânătorul şi care este victima, căci virtual fiecare poate să fie în mod egal şi una şi alta.”
Garabet Ibrăileanu, naşul literar al tânărului avocat, i-a prefaţat placheta de debut editorial, ,,Munţii” în 1918, o broşură cu şase poezii, inspirate din ,,…tragedia sufletului şi a geografiei ţării noastre…jalea străbunilor”, apărute în ziarul ,,Momentul”, datorită tensiunii patriotice a prevederii păcii de la Buftea. Cu aceste poezii a primit premiul literar al Academiei Române pe baza referatului lui Duiuliu Zamfirescu.
„Nu am învăţat poezia de la Mallarme sau de la Baudlaire, afirmă Demostene Botez, „ ea a izvorât din mijlocul ţăranilor, din filozofia vieţii moldoveneşti, de la Molocea, de la Tizu, de la Grădinaru din satul Hulub, pe care zadarnic îi veţi căuta prin encicloprdiile literare” .
În 1920 tipăreşte primul volum de versuri, ,,Floarea Pământului”la Editura ,,Viaţa românească „ din Iaşi.
Pendulând între întuneric şi lumină, depresie şi bucurie, tristeţe provincială, egocentrism şi evadare, la remarca mentorului său, Garabet Ibrăileanu, Demostene Botez, realizează ,,… ieşirea din el însuşi”:
,,Vers smuls din mine, eu te vreau bătut,
ca ritmul unui puls de om în mers,
ca viaţa însăşi clocotind în mers,
ca pasul vremii care s-a născut” (Arta poetică)
Scrie poezii, ,,…esenţa din sufletul şi fiinţa mea” nuvele, publicistică la mai multe ziare şi reviste ale vremii, fiind primit cu simpatie de Tudor Arghezi şi Teodorescu Branişte.
Copilăria şi vacanţele şi le-a petrecut în satul natal Hulub, locul ce-i va marca veşnicia, ,,…am fost tot timpul elevul ţăranului din satul meu natal, al căror chipuri supte şi cătrănite le purtam în ochi”.
După pierderea tatălui, printr-o întâmplare stupidă, cursul vieţii tînărului Demostene se va schimba: ,,N-am mai putut ţine casa părintească… S-a înstrăinat astfel şi cuibul copilăriei, esenţa vieţii mele”.
Vacanţele şi le petrece la mănăstiri, în excursii în ţară, în Deltă sau în jurul Bucureştiului, însoţit de Sadoveanu sau colindând ţinuturile dintre M. Nordului, M. Baltică până în Egipt.
,,…Sunt ca un puf de păpădie
Pe care-l poartă veşnic vântul
…Pământul nu mă mai cunoaşte
Nici ţarina nu mă mai ştie” (Deznădejde)
În ultimul sfert de veac al activităţii sale, a scris literatură pentru copii, cu un bogat conţinut educativ, ce se răsfrânge ,,ca-n apa lacului poeziile acestui veac”:
,,Şi-am învăţat aşa din grâu din pom,
Şi care-i rost-u lume a fiecărui,
Şi ştiu acum că rostul tău de om
E să te-mparţi la oameni să te dărui”
(Poem pedagogic)
Activitatea literară a lui Demostene Botez cuprinde:
Volume de versuri: ,,Munţii”(1918), , Floare pământului”(1920), ,,Povestea omului”(1924), ,,Zilele vieţii”(1927), ,, Cuvinte de dincolo”(1934), ,,Povestea greierului” ,,Lanterna magică”, ,,Floarea soarelui,” ,,Carnet”, ,,Oglinzi”etc.
Nuvele: ,,Roman perpetuu”, ,,Dumnezeu”, ,,De dincolo”, ,, Obsesia”, ,,Domnul Leon”, ,,Tramvaiul de noapte” etc.
Romane: ,,Ghiocul”, ,,Înălţarea la cer”, ,,Bucuria tinereţii”, Oameni de lut” etc.
Jurnale: ,,În căutarea mea”, ,,Curcubeu peste Dunăre” etc.
Activitatea publicistică de peste şase decenii a lui Demostene Botez cuprinde trei etape.
1911-1913, colaborarea la ,,Arhiva”, ,,Viaţa românească”, ,,Convorbiri literare”, ,,Teatrul”, ,,Flacăra”, ,,Cronica” ,,Momentul”, ,,Facla” etc.;
În perioada interbelică, Demostene Botez a avut o activitate prolifică, numele său fiind întâlnit mai în toate publicaţiile vremii: ,,Însemnări literare”, ,,Viaţa românească”, ,,Dreptatea”, ,,Lumea”, ,,Adevărul literar şi artistic”, ,,Reporter”, ,,Convorbiri literare”, ,,Adevărul”,,,Clopotul”, ,,Cuvântul liber” etc.şe regăsesc în volumul, ,,Comedia umană” publicat în 1940 la Editura SOCEL.
După cel De-Al Doilea Război Mondial colaborează la ,,Scânteia”, ,,România literară”, ,,Luceafărul”, ,,Viaţa românească” ( al cărui director este din 1964, şi până în martie 1973, data morţii sale), ,,Gazeta literară”, ,,Iaşul literar”, ,,Tânărul scriitor”, ,,Gazeta”, ,,Contemporanul”, ,,Convorbiri literare”, ,,Cronica” etc.
Scrie două volume de memori; ultimul apare postum.
Pentru activitatea literară apreciată de contemporani, din 1963 devine Membru corespodent al Academiei Române, iar în anii 1964-1965 este ales Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Cu ocazia împlinirea a 75 de ani este sărbătorit în 1968 de Academia Română. Mai revine pe locurile natale, mult îndrăgite pentru a se reculege la mormântul tatălui său, de lângă biserica pe care ctitorit-o (15 iulie 1889-21 mai 1891) şi pentru a vedea satul, casa şi a sta de vorbă cu localnicii.
Retoric poetul se-ntreană: Ce-am făcut? Şi ce-am lăsat clipei viitoare?
,,Eu n-am sădit în preajmă-mi nici un pom,
nici glia strămoşească n-am arat,
dar mi-am plinit destinul meu de om,
dacă-ntr-un an, cândva, îndepărtat
pe urma s-a mai găsi un tom
în care veacul acesta l-am cântat”
Poeziile, ca oricare artă, corespund unei epoci, spune autorul, ,,… aşa se şi explică faptul că unii poeţi sunt daţi uitării, un timp şi apoi revin pe primul plan, de parcă de nici n-ar fi fost cunoscuţi până atunci”
Casa în care s-a născut şi a copilărit Demostene Botez, ,,…situată pe o muchie de deal, cu o vedere largă peste Valea Jijiei, de-a lungul cursului ei şi de cealaltă parte, până la încălcirea neagră a unei păduri pe culmea din faţă” se păstrează şi astăzi; a fost cumpărată de preotul Hruşcă, acesta vânzând-o unei familii din sat. Grajdul şi foişorul din livadă, în care Anghel Botez găsea un loc de reculegere, au dispărut cu timpul.
La 3 iulie 1983, o comisie din Iaşi, formată din oameni de cultură, în frunte cu reputatul profesor Constantin Ciopraga a venit la Hulub pentru a evoca în faţa sătenilor care l-au cunoscut, personalitatea concetăţanului lor şi a fixa o placă comemorativă pe casa în care s-a născut Demostene Botez.
Acum, cînd în luna iulie se împlinesc 127 de ani de când scriitorul şi publicistul Demostene Botez a văzut lumina zilei, cred că este de datoria noastră să ne amintim de activitatea şi opera sa.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5