ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 13 Mai 2018
Tableta de Marin IFRIM
Publicat: 13 Mai 2018
Editor: Ion ISTRATE

Diferența dintre anturaj și prietenie, momentul adevărului. Dumnezeu nu e zgârcit!

Tot îi explic fiului meu diferența dintre anturaj și prietenie, în speranța că îl pot proteja de dezamăgiri naturale. Din motive literare, la un moment dat, aveam impresia că am cel puțin vreo sută de prieteni. O armată a esteticii. Între timp, în vreo 4 decenii, am renunțat la peste 80%  dintre ”prieteni”. Din fel de fel de motive: unii erau foarte câini, alții erau turnători etc. Prietenii nu se fac cu mintea, ci cu inima și cu sufletul. Cei mai vechi prieteni ai mei, foști colegi la Cenaclul literar ”Viața Buzăului”, sunt și acum în sufletul meu confortabil când vine vorba despre ei: Călin Ghețu, Bebe Țânțăreanu, Dan Dinu. De la Cenaclul literar ”Al. Sahia”, al Casei de Cultură a Sindicatelor îmi amintesc doar de Mihai M. Macovei, de Ovidiu Cameliu Petrescu și Constantin Bucur și de regretatul Constantin Petcu. De câțiva ani lucrez la două reviste în care sunt susținut foarte energic de câțiva prieteni: Stelian Grigore, Nistor Tănăsescu, Elena Radu, Magda Ursache, Liviu Ioan Stoiciu, Dana Georgiana Bițeanu, Irina Mirică, Mihaela Roxana Boboc și alți câțiva. Sunt tare mulțumit că am în jurul meu astfel de ființe. Prin țară, prin provinciile noastre, nu țin legătura decât cu marii poeți ai vremii de acum și de mâine: Ion Gheorghe, Liviu Ioan Stoiciu, Șerban Codrin, Cassian Maria Spiridon și cu domnii prof. universitari Nicolae Matcaș și Dorin Bocu. Nu-i scot din suflet nici pe Girel Barbu și Carmen Tania Grigore, din motive de adolescență culturală ajunsă tocmai aici, în acest an al mărturisirii.  Sau pe fostul meu coleg de redacție Sorin Burlacu. Asta încerc să-i explic fiului meu, anturajul nu e bun, dimpotrivă. Îi tot spun că-și poate selecta prietenii cu sufletul, nu cu mintea. Îi explic cât rău mi-au făcut mie ”prietenii” de-a lungul timpului. Nici consoarta nu prea mă înțelege și e convinsă că am probleme, traume etc. De parcă ar fi în pielea și în suferința mea, în mintea și în memoria mea dezafectivă. Nu am obsesii, am pretenții, am suflet de om în legitimă apărare. Mâna în care țin sabia nu decide în locul rațiunii mele. Nu mă refer la explicația din DEX a termenului ”prietenie”. Mă refer la realitatea acestui termen deloc livresc. Mulți ”prieteni” se întreabă ce se întâmplă cu mine, pentru că  m-am schimbat complet și scriu ”altfel”. Mi-au făcut și un inventar al ”amantelor”. Nu am nicio amantă. Am doar o consoartă pe care o iubesc ”din senin”. Nu e treaba potăilor să fluiere în bisericile cuvintelor. Nu se întâmplă nimic, am ajuns la momentul adevărului. Mă pot mulțumi cu ce îmi dă Dumnezeu, iar  Dumnezeu nu e zgârcit nici când dă și nici când ia. Are de unde. A chemat la El mulți oameni dragi mie: Petru Ursache, Constantin Petcu, Valeriu Bistriceanu, Aurel Ganea, George Vioreanu, Gheorghe Ene…O chestie ciudată, în tot acest timp nu mi-a murit nici măcar un singur ”dușman”. Poate chiar chestiunea asta mă ține în viață. Mai am de lucru. De combătut.