Primit pentru publicare: 10 iul. 2017
Autor: Al. Florin ȚENE
Publicat: 11 iul. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Dimensiunea psihopatografică şi de obiectivare în proza lui Gib I.Mihăescu

Odată cu romancierii Garabet Ibrăianu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat – Bengescu , Camil Petrescu şi Mircea Eliade se produce o adevărată schimbare de ansamblu a tehnicilor narative. O parte din prozatorii novatori s-au impus mai greu in atenţia publicului, cum ar fi Gib I.Mihăescu, Anton Holban, Mihail Sebastian şi Max Blecher, in ciuda faptului sau chiar datorită acestui demers modelizant,in proiectul lor de a se inscrie, după teoria sincronismului dezvoltat de criticul Eugen Lovinescu, intr-o matrice a modernismului universal. Scriitorul Gib Mihăescu, care abordase nuvela cu mult curaj şi intr-o manieră originală, incă din anul 1919, a dat tonul nuvelei psihologice, prin publicarea celebrelor sale volume”La Grandiflora” şi “Vedenia.” Cele două nuvele care dau şi titlul volumelor de debut sunt frisonate de elemente autobiografice , fiindcă şi viaţa autorului derula un farmec intr-un oraş de province in care nu se intampla nimic, cum spunea Sadoveanu despre Fălticeni lui. Insă boala iubitei ţinută in secret, pentru care nutrea o iubire platonică, devenise o tragedie in contextul ratării provinciale. Personajele

masculine din proza lui Gib I.Mihăescu, mai ales cele din romane, au comportamente axate pe aventura bizară sau fatală a iubirii, sunt, mai precis, măşti ale sinelui auctorial, in contextele sociale şi istorice parcurse in studenţie şi maturitate. In romanele Braţul Andromedei, apărut in 1930,Zilele şi nopţile unui student intarziat, care a văzut lumina tiparului in 1934, Donna Alba, in 1935, au ca structură narativă principală o tendinţă a imaginarului psihotic şi a conturării trăirilor trupeşti in patima chemării sangelui.

Literatura sa este analitică cu elemente stranii in comportamentul personajelor cu o atmosferă a derutei, a geloziei, a cinismului şi suportabilităţii erotice, glisand, nu de puţine ori, spre masochism şi agresiune sadică. Locotenentul Ragaiac din nuvela Rusoaica, Andrei Lazăr, din , Mihnea Băiatu, din Zilele şi nopţile unui student intarziat care are şi el un tiz , urmand Dreptul la Bucureşti, Mihai Aspru din nuvela Donna Alba , sunt impinşi de conjucturi psihopatice spre acte necontrolate, şi să fie bantuiţi in stilul dostoievskian de acestea, in plin plan fiind adulterul, iubirea interzisă, faţă de femeia ce se găseşte in altă condiţie socială, a varstei, sau chiar, al mentalităţi că face parte din o altă etnie. Criticul literar Nicolae Balotă in capitolul dedicat lui Gib Mihăescu din volumul Labirint, apărut in 1970, interpretează in grilă psihanalitică agravarea obsesiilor şi devierilor comportamentale pe care personajele lui Gib. Mihăescu, ajung să le suporte drept consecinţe ale unor acte, uneori ratate. Nicolae Balotă subliniază că ceea ce provoacă anxietatea personajelor sunt fantasmele, nu realitatea, reprezentările imaginare ale unei situaţii conflictuale inconştiente. Eroii au o apetenţă spre imaginar şi o eroare de cele inchipuite, de halucinaţiile, obsesiile şi delirul lor. Această ambivalenţă imi aduce aminte de Baudelaire, de dubla apetenţă: extaz al vieţii, oroare a vieţii. Tocmai dedublarea şi tensiunea conflictuală este cea care provoacă anxietatea din proza lui Gib I.Mihăescu.

Fire complexă, predispus să plonjeze in sfera imaginarului tot atat de intens ca in viaţa de zi cu zi, inclinat spre obscuritatea impulsurilor, Gib I.Mihăescu se simte atras de scriitorii in operele cărora găseşte evaziunea şi dorinţa de imaginar,cum ar fi Sadoveanu, Gorki şi Gogol, mărturisire pe care o descoperim in nuvela Donna Alba, dar este atras şi de Claude Farrere şi Pierre Loti. Il preocupă obsesiile conştiinţei turmentate. Toate nuvelele lui Gib poartă amprenta analizei stărilor sufleteşti ce populează abisul fiinţei umane, inconştientul acesteia. Explicaţia freudiană a genezei stărilor nevrotice este plauzibilă. In analizele psihice ale situaţiilor şi ipostazelor eroilor săi, face o autentică explorare psihanalitică, prin instinctul său de analist şi mai puţin printr-o aplicare a informaţiilor sale in această disciplină.In nuvela Vedenia, unde este vorba de o infidelitate conjugală: doamna Naicu işi inşeală soţul cu ordonanţa. Venind acasă ii surprinde pe cei doi in pat. Este o situaţie nedorită pentru naicu, pe care nu o acceptă.

Comportamentul lui oscilează intre compulsiunea reparării imediate a onoarei şi a îndoielii, ce se finalizează printr-o indecizier până la apragmatism. Sfarşitul nuvelei e o exemplificare a realităţii luată drept închipuire, car urmare a influenţei fastuasei parade a universului stelar care ii modifică percepţia, melajată in straniul plasmatic al fanteziei.

Nuvela Semnele lui Dănuţ prezintă un bolnav psihastenic.Obsesia este fiica eroului titular, pe care o aşteaptă să vină in vacanţă, cu trenul, de la pensionul craiovean. O presimţire funestă il copleşete de două-trei zile pe Grigore Dănuţ, şeful gării din Băbeni, prin semne anticipatoare, asemănătoare cu cele ce-l “persecutaseră“ la moartea primului copil. Totul se desfăşoară intr-o atmosferă psihică de acaparare a conştiinţei de aceste semen premonitorii, cu strâmtoarea şi destrămarea pană la obnubilare a acesteia, cu efect  disociant al intregii personalităţi, cu tulburări somato-vegetative şi un comportament de agitaţie psihomotorie, cum ar fi bătăile ochiului care sunt asociate cu aşteptarea tragediei, ia imaginarul drept realitate şi-l trăieşte ca atare, o atmosferă de anxietate majoră, ce ating limitele nebuniei. Intreaga acţiune se desfăşoară având aceste elemente de psihopatologie.

Intensitatea, persistenţa şi structurarea acestei stări obsessive poate apărea, ca un context symptomatic, ca melancholia, cum apar in cazul de faţă, uneori chiar in simptomatologia unei schizofrenii, exclusă in această nuvelă. Multe din scrierile lui Gib I.Mihăescu excelează prin motivaţii de semiologie psihatrică. Cum ar fi in Troiţa, o capodoperă a prozei romaneşti. In proza lui Gib I. Mihăescu descoperim simptome din psihiatria marginală, ca stări nevrotice de diferite feluri, cum ar fi anxietatea, depresia, fobia,

obsesia şi chiar recţii de intensitate psihotică. Iar in romanul de mari dimensiuni Rusoaica, unde Ragaiac este Gib, descoperim stări obsessive, fiind vorba de aşteptarea unei femei ideale, aşa cum a conceput-o imaginaţia sa, cu elemente ale realităţii şi ale reminiscenţelor sale, lecture din literatura rusească, şi care , cu toate experienţele prin care trece, rămâne o simplă dorinţă neîmplinită, ce nu l-a eliberat de tensiunile psihoafective.

Gib Mihăescu este un mare descoperitor al sufletului uman şi un mare analist alstărilor normale şi patologice.

Bibliografie:
1.Nuvele,Gib.I.Mihăescu,Ed.Cartea Romanească,Bucureşti,1929;
2.Istoria Literaturii Romane,George Călinescu,ediţia a 2-a, 1981;
3.Romania Literară, 32 din 2004;
4.Labirint, Balotă,Nicolae,Ed.Eminescu,Bucureşti, 1970, p.88;
5.Şuluţiu, Octav,Pe margini de cărţi(Ed.M.Neagu, Sighişoara,1938,p.178 şi p.308–309);
6.Gib I.Mihăescu, romanele Rusoaica, Braţul Andromedei, Femeia de ciocolată, Zilele şi nopţile uznui student întârziat, Dona Alba, apărute înainte de 1989 în ediţii diferite.