ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 8 Apr. 2018
Autor: Al. Florin ȚENE
Publicat: 10 Apr. 2018
Editor: Ion ISTRATE

„DIMENSIUNEA PSIHOPATOGRAFICĂ ŞI DE OBIECTIVARE ÎN PROZA LUI GIB I. MIHĂESCU”

Odată cu romancierii Garabet Ibrăianu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu şi Mircea Eliade se produce o adevărată schimbare de ansamblu a tehnicilor narative. O parte din prozatorii 81 AVENTURA IDEILOR novatori s-au impus mai greu în atenţia publicului, cum ar fi Gib I. Mihăescu, Anton Holban, Mihail Sebastian şi Max Blecher, în ciuda faptului sau chiar datorită acestui demers modelizant, în proiectul lor de a se înscrie, după teoria sincronismului dezvoltat de criticul Eugen Lovinescu, într-o matrice a modernismului universal. Scriitorul Gib Mihăescu, care abordase nuvela cu mult curaj şi într-o manieră originală, încă din anul 1919, a dat tonul nuvelei psihologice, prin publicarea celebrelor sale volume „La Grandiflora” şi „Vedenia.” Cele două nuvele care dau şi titlul volumelor de debut sunt frisonate de elemente autobiografice, fiindcă şi viaţa autorului derula un farmec într-un oraş de province în care nu se întâmpla nimic, cum spunea Sadoveanu despre Fălticeni lui. Însă boala iubitei ţinută în secret, pentru care nutrea o iubire platonică, devenise o tragedie în contextul ratării provinciale. Personajele masculine din proza lui Gib I. Mihăescu, mai ales cele din romane, au comportamente axate pe aventura bizară sau fatală a iubirii, sunt, mai précis, măşti ale sinelui auctorial, în contextele sociale şi istorice parcurse în studenţie şi maturitate. În romanele Braţul Andromedei, apărut în 1930, Zilele şi nopţile unui student întârziat, care a văzut lumina tiparului în 1934, Donna Alba, în 1935, au ca structură narativă principală o tendinţă a imaginarului psihotic şi a conturării trăirilor trupeşti în patima chemării sângelui. Literatura sa este analitică cu elemente stranii în comportamentul personajelor cu o atmosferă a derutei, a geloziei, a cinismului şi suportabilităţii erotice, glisând, nu de puţine ori, spre masochism şi agresiune sadică. Locotenentul Ragaiac din nuvela Rusoaica, Andrei Lazăr, din, Mihnea Băiatu, din Zilele şi nopţile unui student întârziat care are şi el un tiz, urmând Dreptul 82 la Bucureşti, Mihai Aspru din nuvela Donna Alba, sunt împinşi de conjucturi psihopatice spre acte necontrolate, şi să fie bântuiţi în stilul dostoievskian de acestea, în plin plan fiind adulterul, iubirea interzisă, faţă de femeia ce se găseşte în altă condiţie socială, a vârstei, sau chiar, al mentalităţi că face parte din o altă etnie. Criticul literar Nicolae Balotă în capitolul dedicat lui Gib Mihăescu din volumul Labirint, apărut în 1970, interpretează în grilă psihanalitică agravarea obsesiilor şi devierilor comportamentale pe care personajele lui Gib. Mihăescu, ajung să le suporte drept consecinţe ale unor acte, uneori ratate. Nicolae Balotă subliniază că ceea ce provoacă anxietatea personajelor sunt fantasmele, nu realitatea, reprezentările imaginare ale unei situaţii conflictuale inconştiente. Eroii au o apetenţă spre imaginar şi o eroare de cele închipuite, de halucinaţiile, obsesiile şi delirul lor. Această ambivalenţă îmi aduce aminte de Baudelaire, de dubla apetenţă: extaz al vieţii, oroare a vieţii. Tocmai dedublarea şi tensiunea conflictuală este cea care provoacă anxietatea din proza lui Gib I. Mihăescu. Fire complexă, predispus să plonjeze în sfera imaginarului tot atât de intens ca în viaţa de zi cu zi, înclinat spre obscuritatea impulsurilor, Gib I. Mihăescu se simte atras de scriitorii în operele cărora găseşte evaziunea şi dorinţa de imaginar, cum ar fi Sadoveanu, Gorki şi Gogol, mărturisire pe care o descoperim în nuvela Donna Alba, dar este atras şi de Claude Farrere şi Pierre Loti. Îl preocupă obsesiile conştiinţei turmentate. Toate nuvelele lui Gib poartă amprenta analizei stărilor sufleteşti ce populează abisul fiinţei umane, inconştientul acesteia. Explicaţia freudiană a genezei stărilor nevrotice este plauzibilă. În analizele psihice ale situaţiilor şi ipostazelor eroilor săi, face o 83 AVENTURA IDEILOR autentică explorare psihanalitică, prin instinctul său de analist şi mai puţin printr-o aplicare a informaţiilor sale în această disciplină. În nuvela Vedenia, unde este vorba de o infidelitate conjugală: doamna Naicu îşi înşeală soţul cu ordonanţa. Venind acasă îi surprinde pe cei doi în pat. Este o situaţie nedorită pentru naicu, pe care nu o acceptă. Comportamentul lui oscilează între compulsiunea reparării imediate a onoarei şi a îndoielii, ce se finalizează printr-o indecizier până la apragmatism. Sfârşitul nuvelei e o exemplificare a realităţii luată drept închipuire, car urmare a influenţei fastuoasei parade a universului stelar care îi modifică percepţia, melajată în straniul plasmatic al fanteziei. Nuvela Semnele lui Dănuţ prezintă un bolnav psihastenic. Obsesia este fiica eroului titular, pe care o aşteaptă să vină în vacanţă, cu trenul, de la pensionul craiovean. O presimţire funestă îl copleşeşte de două-trei zile pe Grigore Dănuţ, şeful gării din Băbeni, prin semne anticipatoare, asemănătoare cu cele ce-l „persecutaseră” la moartea primului copil. Totul se desfăşoară într-o atmosferă psihică de acaparare a conştiinţei de aceste semen premonitorii, cu strâmtoarea şi destrămarea până la obnubilare a acesteia, cu efect disociant al întregii personalităţi, cu tulburări somato-vegetative şi un comportament de agitaţie psihomotorie, cum ar fi bătăile ochiului care sunt asociate cu aşteptarea tragediei, ia imaginarul drept realitate şi-l trăieşte ca atare, o atmosferă de anxietate majoră, cea din limitele nebuniei. Întreaga acţiune se desfăşoară având aceste elemente de psihopatologie. Intensitatea, persistenţa şi structurarea acestei stări obsessive poate apărea, ca un context symptomatic, ca melancholia, cum apar în cazul de faţă, uneori chiar în simptomatologia unei schizofrenii, exclusă în această 84 nuvelă. Multe din scrierile lui Gib I. Mihăescu excelează prin motivaţii de semiologie psihatrică. Cum ar fi în Troiţa, o capodoperă a prozei româneşti. În proza lui Gib I. Mihăescu descoperim simptome din psihiatria marginală, ca stări nevrotice de diferite feluri, cum ar fi anxietatea, depresia, fobia, obsesia şi chiar reacţii de intensitate psihotică. Iar în romanul de mari dimensiuni Rusoaica, unde Ragaiac este Gib, descoperim stări obsesive, fiind vorba de aşteptarea unei femei ideale, aşa cum a conceput-o imaginaţia sa, cu elemente ale realităţii şi ale reminiscenţelor sale, lecturi din literatura rusească, şi care, cu toate experienţele prin care trece, rămâne o simplă dorinţă neîmplinită, ce nu l-a eliberat de tensiunile psiho-afective. Gib Mihăescu este un mare descoperitor al sufletului uman şi un mare analist al stărilor normale şi patologice.