Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    „Nu am pe nimeni; numai pe Dumnezeu.”

    Mihai Bivolaru s-a născut în anul 1936 și a murit la începutul anilor 2000. Atunci când l-am întâlnit, avea 63 de ani și era nevoit să cerșească în fiecare zi – întotdeauna, în același loc, în fața Poștei Centrale din Iași. Era adus dimineața de ginerele său, care îl ducea seara acasă, într-un sat de lângă Iași, impunându-i un „plan de încasări zilnice” obligatoriu și luându-i toți banii adunați; dacă nu strângea suma pretinsă, era bătut fără milă și lăsat în stradă până o aduna, pentru ca a doua zi să o ia, mereu umilit și învins, de la capăt. Din motive lesne de înțeles, nu a putut mărturisi în mod public aceste dureroase adevăruri; mi s-a destăinuit în particular, contra unei „atenții” suplimentare. Despre viața sa amară, dar și despre dorința vie de a trăi, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 26 iunie 1999, pe locul în care își câștiga zilnic existența lui chinuită.

    – Cum vă numiți?
    – Bivolaru Mihai.

    – La ce oră vă treziți?
    – Pe la opt, că nu mai am ce face.

    – Și aici, câte ore stați?
    – Dacă adun niște bani de mâncare, iau o bucată de pâine și mă duc acasă; dacă nu, toată ziua.

    – Trăiți singur sau aveți pe cineva?
    – Mi-a murit baba și mi-a rămas fata, care e căsătorită și locuiește cu mine.

    – Reușiți să adunați cât să vă ajungă să mâncați toți într-o zi?
    – Nu, niciodată; dacă fac două-trei mii de lei, tot e ceva și sunt mulțumit și cu atât.

    – Și cum puteți trăi cu banii ăștia?
    – N-am cum; trebuie să plătesc chirie, lumină, apă, cât mai mâncăm câte ceva, pe-acolo… De o cămașă, nici nu mai pun problema.

    – Ce fel de oameni vă ajută?
    – Care are, mai dă; care nu…

    – Cine dă mai mult?
    – Care-s mai milostivi – și femei, și bărbați, și copii… Mai mereu, tot cei mai necăjiți.

    – Cum le cereți?
    – Le spun „Bogdaproste!” – și înainte, și după ce-mi dau, dacă primesc ceva.

    – S-a întâmplat să aveți necazuri cu lumea?
    – Unii mă mai judecă: „Du-te la muncă, nu la întins mâna!”; alții trec pe lângă mine și mă lasă în pace.

    – Există concurență cu alți cerșetori?
    – Nu mă iau de nimeni, să-i întreb: „De ce stai aici?” Eu stau pe locul meu, ei – dincolo…

    – Ce-ați mâncat astăzi?
    – O ciorbă de la cantina săracilor.

    – Iar seara?
    – Un cartof prăjit… Un cartof cu usturoi…

    – Vă sprijiniți într-un baston; de ce?
    – Nu pot să merg; am cangrene. Mi-au spus că trebuie să-mi amputeze piciorul și n-am vrut.

    – Credeți în Dumnezeu?
    – Cum să nu, domnu’? Altceva, ce-mi mai rămâne?

    – Care e cel mai bun prieten al dumneavostră?
    – Nu am pe nimeni; numai pe Dumnezeu.

    Florin Bălănescu



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2023 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5