Primit pentru publicare: 27 ian.2016
Autor: Prof. Teodor EPURE, redactor-şef al Rev. Vorniceneanul
Editor: Costel VOLARI, secretar de redacţie Rev. Vorniceneanul
Foto:©CostelVolari
Publicat: 28 ian.2016

DIN NOU DESPRE ”MUZEUL VIRTUTEA SĂTESCĂ A VORNICENILOR”

Moto : ” Muzeul este arsenalul cel mai puternic cu care un popor își apără originea, identitatea       și tot ce a moștenit de la străbuni”.  Iosif, Sterca-Șuluțiu

În vocabularul curent al vornicenenilor au intrat în ultima vreme două cuvinte noi pentru ei: muzeu și muzeograf. De aceea ne propunem mai întâi să explicăm etimologia cuvântului muzeu precum și istoricul apariției primelor idei de muzeologie ca știință care au dus la înființarea de muzee în România.

Cuvântul muzeu vine de la latinescul ” museum” care la rândul său a fost preluat de greaca veche ”mauseion” și însemna o clădire special dedicată studiului și creației. Termenul de muzeu desemnează astăzi o clădire propriuzisă în care se găsesc păstrate, conservate și expuse obiecte care au legături cu civilizația umană. Este locul unde publicul vine pentru a se delecta, a se informa, pentru a cunoaște mai bine valorile istorice, culturale și religioase din istoria trecută sau recentă a unei comunități. Muzeul oferă vizitatorilor o serie de informații curente într-o formă atractivă și vie ușor accesibilă. Prin modul său de organizare contribuie la stimularea gândirii, a spiritului de observație față de adevărul istoric, la educația patriotică și cetățenească a vizitatorilor. Muzeul este prispa din fața unei comunități care întâmpină vizitatorii, oferindu-le o imagine de ansamblu a ceea ce este specific și unic într-o anumită localitate.

În accepțiunea modernă, termenul de muzeu s-a făcut simțit în limba română abia în sec. al  XIX-lea în gândirea cărturarilor: George Barițiu, Costache Negruzzi, Alecu Russo, perioadă când s-au întemeiat câteva instituții muzeale și când au apărut unele idei despre muzeologie ca știință, care va lua un avânt mai puternic în secolul următor. Un rol deosebit în dezvoltarea ca știință a muzeologiei l-a avut istoricul botoșănean Nicolae Iorga care în studiile sale ” Ce este un muzeu istoric”, ” Ce sunt  azi muzeele noastre”, ”Ce este un muzeu de artă”, ”Muzee ș cultură” studii care au fost răspândite în revistele ”Semănătorul”, ”Neamul românesc” ne dă câteva sfaturi privind: rolul educativ al muzeului ”care trebuie să facă parte din educația tuturor școlilor”; modul de expunere ”muzeul trebuie să dea impresia de viață”; utilitatea muzeului, afirmând că ”muzeul nu este un lux ci o necesitate”; specificitatea fiecărui muzeu” orice muzeu trebuie să corespundă unei tradiții care poate fi de mai  multe secole”. Nicolae Iorga constată cu tristețe ”că mulți contemporani consideră muzeul un depozit unde duci obiecte de diferite feluri: istorie, artă, științe naturale, tehnică, lucruri de curiozitate, le așezăm în niște odăi largi și luminoase, le așezăm unele lângă altele punându-le uneori și inscripții”. Mai târziu au căutat să se implice și alți cărturari în privința dezvoltării muzeologiei ca știință cum ar fi: Grigore Antipa, Vasile Pârvan, Dimitrie Leonida și alții fapt ce a determinat înființarea MUZEULUI SATULUI DIN BUCUREȘTI, a MUZEULUI DE ȘTIINȚE ALE NATURII DIN BUCUREȘTI și ale altor muzee care au apărut apoi în cele mai importante orașe din țară.

           În anul 2010, domnul ISTRATE ION, fiu al satului, directorul Editurii Agata din Botoșani și al revistelor Luceafărul și Vorniceneanul a oferit un lăcaș, casa bunicilor săi pentru a se înființa un muzeu în satul Vorniceni, muzeu care nu trebuie să arate numai niște obiecte minunate ci să explice povestea țăranului vornicenean, a gândurilor sale de-a lungul anilor.

Acest deziderat a fost realizat de către profesorul,Gheorghe  Gherman, care s-a preocupat ani de ani de istoria poporului nostru și a satului său. Această pasiune l-a îndemnat să-și înscrie numele printre fondatorii de onoare ai acestui mic muzeu. Cu răbdare, încredere și nădejde profesorul, Gheorghe Gherman, a reușit să depășească toate impedimentele, s-a implicat și s-a confundat cu satul și cu oamenii lui, cărora le-a fost dascăl. Intrând în acest muzeu dăm mâna cu strămoșii, iar clipele petrecute în acest lăcaș de cultură ne creează o deosebită plăcere de a cunoaște trecutul istoric a satului Vorniceni.

Întrucât numărul obiectelor colectate a crescut în decursul timpului se impunea ca acestea să fie expuse într-un lăcaș mult mai spațios. La propunerea domnului, Ion Istrate, acest muzeu a fost transferat într-o sală de clasă a localului vechi al școlii, care cu sprijinul profesorului, Eugen Murarașu, director coordonator a fost reparat și întreținut. Astfel, muzeul a cunoscut o dezvoltare și o extindere a colecțiilor, fiind selectate în funcție de valoarea lor istorică, documentară, artistică precum și de stare lor de conservare. Bunurile culturale expuse, sunt însoțite de texte explicative. Cu timpul acest muzeu a devenit o instituție de educație și cultură permanentă în serviciul comunității deschisă publicului. Prim modul de organizare și prin colecțiile pe care le expune, muzeul constituie un auxiliar prețios în educarea patriotică a elevilor.

Dacă privim cu atenție exponatele din acest muzeu ne dăm seama că avem în fața noastră o filă din istoria satului Vorniceni, exponate pe care cu drag sunt admirate: lăicere vechi în culori naturale, covoare, carpete, macaturi lucrate manual pe un război de țesut orizontal și urzit pe vertical ( trecerea firelor prin urzeală); plapumă de mână, țesături din cânepă, costume naționale, cămașă pentru miri și mirese, ștergare, lăzi de zestre, ”sipete”, care demonstrează dragostea și frumusețea vornicenencelor transmise prin munca și talentul lor; mileuri, tișlaifuri, fețe de masă lucrate cu iglița sau croșet. Alături de acestea mai pot fi admirate uneltele și ustensilele pentru țesut: letcă, caleap, vârtelniță, spată, fus, tălpici, război de țesut; diverse obiecte folosite în gospodăria țărănească: covată pentru aluat, meliță, melițoi, piuă, proțap, jug, tânjală, budacă pentru închegat lapte la stână, mângălău, borșoaică; icoane vechi, cărți duhovnicești precum și monede mai vechi sau mai noi; un dosar cu cererile cetățenilor care s-au înscris în cooperativa agricolă de producție.

Cu sprijinul cadrelor didactice din comună și al elevilor muzeul se îmbogățește cu exponate din zilele noastre, cu felurite obiecte casnice, colectate cu gust și completate cu obiecte de artizanat executate de mâinile iscusitelor noastre gospodine, adevărate artiste care mânuiesc acul  pe pânză ca pe un desăvârșit penel, împodobindu-și casele, hainele și obiectele de fiecare zi ale celor iubiți. Acest muzeu pune cu pricepere în valoare tot ce e mai de preț în satul Vorniceni, de la cele mai frumoase țesături, cusături, costume purtate de strămoși până la obiecte de artizanat care exprimă legătura organică a sătenilor cu trecutul cel mai îndepărtat.

Dar un muzeu nu poate fi descris numai și numai în cuvinte, el trebuie să fie vizitat iar când doriți bateți la poarta profesorului, Gheorghe Gherman, indiferent de ceasul zilei că va arăta muzeul cu bucurie, dacă îl rugați frumos, vă va povesti mica istorie a  muzeului din localitatea noastră.