O mână de pseudo-intelectuali (CEO, coafeze și politicieni), ambiționați de succesul și popularitatea de care au parte pe ulița lor și căutând „validare academică” pe rețelele sociale, distribuie masiv discursul unei tinere absolvente de la Arad care critică sistemul de învățământ și școala românească.

Ok. Are dreptatea ei.  Însă, și în acest caz, excesul de intelectualitate devine anti-intelectual, anti-social și brutal. Ca orice exces.
Atunci când folosești excesiv argumentul „discursului curajos”, școala apare ca un câmp de luptă, iar profesorii devin (din păcate!) obiectul unor atacuri facile. Curg râuri părerile „experților în educație” în comentarii. Toți se pricep la educație!

Să fii profesor nu e ușor! Uzura emoțională e mare, consumul de resurse afective e foarte ridicat. Zilnic îmi trec prin față zeci de priviri de copii. Unii speriați, unii furioși, unii triști, unii curioși, unii plictisiți, unii agitați, unii bolnavi, unii entuziaști, unii foarte triști, unii plânși…Meseria asta te poate ridica (înalța) sau te poate pune la/în pământ (la propriu) dacă nu ai răbdare, disciplină, maturitate didactică și echilibru.

Și, paradoxal, exact ca să dovedească contrariul celor susținute, absolventa a avut oportunitatea de a-și exprima punctul de vedere la o festivitate organizată chiar de școala pe care o critică.  Nu i-au tăiat microfonul.  Și a provocat din nou (de parcă mai era nevoie?!) un val de ură și revoltă împotriva profesorilor.

La oameni prețuiesc bunătatea. Atât.  Restul e gălăgie!