Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    DISPARIŢIA IERNII

    Niculescu DragosDragos NICULESCU

     

     

     

     

    DISPARIŢIA IERNII

    Copiii rîd şi parcă dănţuie,
    Cu o mînă ascunsă la spate, pe seceri.
    Şi, ca într-o joacă, rîzînd, – harşt –,
    Dintr-o dată retează nasul părinţilor;
    Plesneşte sîngele, dar nu înroşeşte zăpada,
    Ci intră-napoi în pămînt.
    De-aia se crapă pămîntul, altfel
    Şi-ar face copiii lunecuş pe sîngele părinţilor.
    Bucurîndu-se ca de-o minune,
    Cei mici le-aşază nas nou:
    Din morcovi de hîrtie şi cîlţi,
    Prins cu zgîrci, pe sub plete.
    Cei mari zac în genunchi –
    Ştiu că acum vor da să plece
    Şi-apoi le vor înfige cărbuni smoliţi
    În locul ochilor,
    Înşurubîndu-le-n găvanele calde.
    Dar nici nu apucă să ştie;
    Se mai văd o clipă-n oglindă,
    De pe vîrful secerii azvîrlită pe jos,
    Pînă vederile prind caimac de frig
    Pe lumină.
    Ce mai om de zăpadă vor să facă copiii !
    Cu bucăţi de pămînt vor să-l facă,
    Dezlegate în apă fierbinte,
    Lipite ca bulgări pe trupul celor care
    I-au învăţat basmul unei materii
    Misterioase şi albe,
    Din care se clădeau oameni frumoşi.
    Şi-atunci lipesc, copiii, şi ridică oameni
    Peste oameni,
    Din pămînt înmuiat, peste forma
    Bicisnică a tiparului;
    Ei – cei văduviţi de poveste, ispăşind
    Culmea păcatului, iarnă de iarnă
    Mai siguri pe ceea ce fac,
    Nemaiizbăvindu-se parcă nicicînd.
    Ei – capăt de drum al stirpei –
    Copiii, feciorii, bărbaţii condamnaţi
    La uscăciune şi boală,
    La ierni deşertice, anunţînd foamea
    Şi pîrjolul şi jupuirea de vii;
    Tot aruncă cu bulgări pe umerii
    Şi faţa şi braţele unui neam întreg
    Şi-şi îngroapă bătrînii,
    Obligîndu-i să se nască din nou,
    Să-i renască şi pe ei
    Din burta de leac a făgăduinţei.
    De bunăvoie, Cei mari stau în genunchi,
    Ca la rugăciune, parcă ologiţi;
    Corpuri pe jumătate – înţepenite
    Şi descărnate; cum se joacă şi-aleargă,
    Cei mici, de-ar da din grabă peste ei,
    I-ar sfărîma negreşit,
    Ca pe nişte Oameni de zapadă, în trei:
    Bulgărele mic – primul; cel de mijloc –
    Al doilea; iar cel mare – baza matriceală
    A ruşinii, linotipul organic uns
    Pe la-mbinări cu dulceaţă – ultimul,
    Fiindcă nu e legat de raţiune,
    Ci de nevoie.
    În fiecare iarnă, copiii se joacă de-a iarna,
    Iar pe cei rămaşi nezidiţi îi ridică în sănii,
    Apucîndu-i de dedesubt.
    Anchilozaţi, aproape umbre, se lasă
    Traşi părinţii-n sănii de copii;
    Le mai cade mîna, mătură pămîntul,
    Şi parcă un bulgăre de apă
    Se strînge singur în palma lor.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. Amarad-Claudio Trincka spune:

      jocul copilariei legata de iarna, de mediul rural al simplitatii, in care copiii cresc langa codrii ingaduitori

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5