Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

DISPARIŢIA IERNII

Niculescu DragosDragos NICULESCU

 

 

 

 

DISPARIŢIA IERNII

Copiii rîd şi parcă dănţuie,
Cu o mînă ascunsă la spate, pe seceri.
Şi, ca într-o joacă, rîzînd, – harşt –,
Dintr-o dată retează nasul părinţilor;
Plesneşte sîngele, dar nu înroşeşte zăpada,
Ci intră-napoi în pămînt.
De-aia se crapă pămîntul, altfel
Şi-ar face copiii lunecuş pe sîngele părinţilor.
Bucurîndu-se ca de-o minune,
Cei mici le-aşază nas nou:
Din morcovi de hîrtie şi cîlţi,
Prins cu zgîrci, pe sub plete.
Cei mari zac în genunchi –
Ştiu că acum vor da să plece
Şi-apoi le vor înfige cărbuni smoliţi
În locul ochilor,
Înşurubîndu-le-n găvanele calde.
Dar nici nu apucă să ştie;
Se mai văd o clipă-n oglindă,
De pe vîrful secerii azvîrlită pe jos,
Pînă vederile prind caimac de frig
Pe lumină.
Ce mai om de zăpadă vor să facă copiii !
Cu bucăţi de pămînt vor să-l facă,
Dezlegate în apă fierbinte,
Lipite ca bulgări pe trupul celor care
I-au învăţat basmul unei materii
Misterioase şi albe,
Din care se clădeau oameni frumoşi.
Şi-atunci lipesc, copiii, şi ridică oameni
Peste oameni,
Din pămînt înmuiat, peste forma
Bicisnică a tiparului;
Ei – cei văduviţi de poveste, ispăşind
Culmea păcatului, iarnă de iarnă
Mai siguri pe ceea ce fac,
Nemaiizbăvindu-se parcă nicicînd.
Ei – capăt de drum al stirpei –
Copiii, feciorii, bărbaţii condamnaţi
La uscăciune şi boală,
La ierni deşertice, anunţînd foamea
Şi pîrjolul şi jupuirea de vii;
Tot aruncă cu bulgări pe umerii
Şi faţa şi braţele unui neam întreg
Şi-şi îngroapă bătrînii,
Obligîndu-i să se nască din nou,
Să-i renască şi pe ei
Din burta de leac a făgăduinţei.
De bunăvoie, Cei mari stau în genunchi,
Ca la rugăciune, parcă ologiţi;
Corpuri pe jumătate – înţepenite
Şi descărnate; cum se joacă şi-aleargă,
Cei mici, de-ar da din grabă peste ei,
I-ar sfărîma negreşit,
Ca pe nişte Oameni de zapadă, în trei:
Bulgărele mic – primul; cel de mijloc –
Al doilea; iar cel mare – baza matriceală
A ruşinii, linotipul organic uns
Pe la-mbinări cu dulceaţă – ultimul,
Fiindcă nu e legat de raţiune,
Ci de nevoie.
În fiecare iarnă, copiii se joacă de-a iarna,
Iar pe cei rămaşi nezidiţi îi ridică în sănii,
Apucîndu-i de dedesubt.
Anchilozaţi, aproape umbre, se lasă
Traşi părinţii-n sănii de copii;
Le mai cade mîna, mătură pămîntul,
Şi parcă un bulgăre de apă
Se strînge singur în palma lor.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 27 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Amarad-Claudio Trincka spune:

    jocul copilariei legata de iarna, de mediul rural al simplitatii, in care copiii cresc langa codrii ingaduitori

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5