Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

DISPARIŢIA IERNII

Niculescu DragosDragos NICULESCU

 

 

 

 

DISPARIŢIA IERNII

Copiii rîd şi parcă dănţuie,
Cu o mînă ascunsă la spate, pe seceri.
Şi, ca într-o joacă, rîzînd, – harşt –,
Dintr-o dată retează nasul părinţilor;
Plesneşte sîngele, dar nu înroşeşte zăpada,
Ci intră-napoi în pămînt.
De-aia se crapă pămîntul, altfel
Şi-ar face copiii lunecuş pe sîngele părinţilor.
Bucurîndu-se ca de-o minune,
Cei mici le-aşază nas nou:
Din morcovi de hîrtie şi cîlţi,
Prins cu zgîrci, pe sub plete.
Cei mari zac în genunchi –
Ştiu că acum vor da să plece
Şi-apoi le vor înfige cărbuni smoliţi
În locul ochilor,
Înşurubîndu-le-n găvanele calde.
Dar nici nu apucă să ştie;
Se mai văd o clipă-n oglindă,
De pe vîrful secerii azvîrlită pe jos,
Pînă vederile prind caimac de frig
Pe lumină.
Ce mai om de zăpadă vor să facă copiii !
Cu bucăţi de pămînt vor să-l facă,
Dezlegate în apă fierbinte,
Lipite ca bulgări pe trupul celor care
I-au învăţat basmul unei materii
Misterioase şi albe,
Din care se clădeau oameni frumoşi.
Şi-atunci lipesc, copiii, şi ridică oameni
Peste oameni,
Din pămînt înmuiat, peste forma
Bicisnică a tiparului;
Ei – cei văduviţi de poveste, ispăşind
Culmea păcatului, iarnă de iarnă
Mai siguri pe ceea ce fac,
Nemaiizbăvindu-se parcă nicicînd.
Ei – capăt de drum al stirpei –
Copiii, feciorii, bărbaţii condamnaţi
La uscăciune şi boală,
La ierni deşertice, anunţînd foamea
Şi pîrjolul şi jupuirea de vii;
Tot aruncă cu bulgări pe umerii
Şi faţa şi braţele unui neam întreg
Şi-şi îngroapă bătrînii,
Obligîndu-i să se nască din nou,
Să-i renască şi pe ei
Din burta de leac a făgăduinţei.
De bunăvoie, Cei mari stau în genunchi,
Ca la rugăciune, parcă ologiţi;
Corpuri pe jumătate – înţepenite
Şi descărnate; cum se joacă şi-aleargă,
Cei mici, de-ar da din grabă peste ei,
I-ar sfărîma negreşit,
Ca pe nişte Oameni de zapadă, în trei:
Bulgărele mic – primul; cel de mijloc –
Al doilea; iar cel mare – baza matriceală
A ruşinii, linotipul organic uns
Pe la-mbinări cu dulceaţă – ultimul,
Fiindcă nu e legat de raţiune,
Ci de nevoie.
În fiecare iarnă, copiii se joacă de-a iarna,
Iar pe cei rămaşi nezidiţi îi ridică în sănii,
Apucîndu-i de dedesubt.
Anchilozaţi, aproape umbre, se lasă
Traşi părinţii-n sănii de copii;
Le mai cade mîna, mătură pămîntul,
Şi parcă un bulgăre de apă
Se strînge singur în palma lor.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.615 abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Amarad-Claudio Trincka spune:

    jocul copilariei legata de iarna, de mediul rural al simplitatii, in care copiii cresc langa codrii ingaduitori

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5