Gheorghe Ștefănescu s-a născut la 11 septembrie 1929, la București și a murit la 4 decembrie 1981, la Penitenciarul Jilava. Era supranumit „Bachus” și „regele vinurilor”. A fost căsătorit și a avut doi fii. A urmat doar opt clase, dintre care ultimele patru la fără frecvență. În anii ’50, a lucrat ca ospătar, barman și cârciumar la diverse restaurante de pe Calea Griviței din București, iar, în anii ’60, ca barman la restaurantul „Perla Mării” din Eforie Nord. Apoi, a fost gestionar la Întreprinderea de Comercializare a Laptelui „Alimentara” din sectorul 8 (astăzi, sectorul 1) al Capitalei, unde, în anii ’70, s-a transferat, cu tot cu gestiune, la centrul de desfacere a băuturilor alcoolice din Calea Griviței, nr. 325, ajungând șeful acestuia. În anul 1973, a suferit o condamnare, dar a fost reabilitat. La 8 august 1978, a fost arestat în urma unei descinderi a Miliției la depozitul de vinuri și rachiuri, urmată de o alta la domiciliu. Ancheta, care a avut loc între anii 1978 și 1981, inculpând 284 de persoane, a stabilit că, în perioada martie 1971-august 1978, a vândut cantități enorme de băuturi alcoolice contrafăcute și a falsificat actele contabile ale firmei, prejudiciul cauzat fiind de peste 100.000.000 de lei. Prima condamnare a Tribunalului București a fost de 20 de ani de închisoare pentru delapidare; după recursul Procuraturii, prin sentința nr. 49 din 26 aprilie 1980 a fost condamnat definitiv la moarte și confiscarea totală a averii pentru subminarea economiei de stat, fiind executat prin împușcare. Afacerile sale au inspirat scenariul filmului artistic românesc „Secretul lui Bachus”.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).
Despre viața, afacerile și moartea lui Gheorghe Ștefănescu, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 16 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, cine a fost „regele vinurilor”?
– Cu siguranță, nimeni de la banditul Coroi încoace n-a prezentat un interes mai mare din partea opiniei publice ca Gheorghe Ștefănescu. Ancheta asupra acestui caz a durat trei ani, la ea participând peste 250 de milițieni și procurori din toată țara. Timp de un an, au fost arestate și anchetate 400 de persoane, printre care directori, contabili-șefi, secretari de partid și miniștri. De afacerile lui, nu erau străini nici chiar frații Florea și Ion Ceaușescu. Scandalul ajunsese așa de mare, încât Nicolae Ceaușescu a urmărit îndeaproape ancheta, ordonând să i se facă o hartă cu beculețe, care să reprezinte ramificațiile mafiei conduse de Ștefănescu. Dar cine a fost el? Bunicul său fusese negustor de vinuri, care avea crama și depozitele pe Calea Giuleștiului. S-a căsătorit cu Ana [răposată în anul 2012, la 83 de ani] și a avut doi băieți, Mircea și Gabriel [implicați în afacere și condamnați la 15 (executați, aproape zece), respectiv trei ani de închisoare, amândoi decedați la puțin timp după eliberare]. Umbla îmbrăcat modest, ca orice gestionar, dar era săritor și amabil. Martorul Petre Voicu declara la proces: „Îl cunosc pe Gheorghe Ștefănescu din copilărie; era un băiat liniștit, care ducea un trai obișnuit, o viață modestă. Nu mi-aș fi închipuit că avea o altă avere.” Relațiile sale întreceau orice închipuire; de la el, se aproviziona toată lumea cu vin – de la omul de serviciu până la ministru.

– Cum de a fost demascat un om atât de influent?
– În anul 1978, Inspectoratul General al Miliției a declanșat o anchetă prin care au fost controlate toate societățile bucureștene ce se ocupau cu comercializarea băuturilor alcoolice, printre ele figurând și depozitul de vinuri și rachiuri al lui „Bachus”. Doar la o simplă cercetare a actelor, ofițerilor li se zburli părul; imense cantități de băuturi alcoolice intraseră ilegal în depozit, fără ca banii rezultați din vânzarea acestora să fie depuși la casieria unității. Sub tejghea, ei au găsit o adevărată comoară: 3 kg de aur, 1.500.000 de lei și foarte mulți dolari, iar, într-un butoiaș, numeroase bijuterii; acasă, au descoperit alte 17 kg de aur și încă 1.500.000 de lei. „Ne-am dat seama că avem de-a face cu un pește mare. Mai mult, Ștefănescu ne amenința că vom fi dați afară din serviciu.” – avea să-și amintească unul dintre ofițeri. De necrezut, dar prim-secretarul organizației de partid și primarul sectorului 8, [Tudor] Bălătică [implicat în afacere și condamnat la trei ani de închisoare, confiscarea unor bunuri și decăderea din toate drepturile și funcțiile], a cerut încetarea anchetei; cu toate amenințările, ofițerii și-au făcut datoria, întocmind zece dosare penale.

– Care a fost sfârșitul lui?
– După arestare, „Bachus” a fost ținut doi ani în arestul Inspectoratului Miliției Capitalei, după care a fost transferat la Penitenciarul Rahova. A sperat tot timpul că va scăpa, dar cererea de comutare a pedepsei cu moartea a fost respinsă prin Decretul Prezidențial nr. 271 din 26 mai 1981. Cu o zi înainte de a fi împușcat, a apărut în ziarul Scînteia o notă care anunța că fusese executat. Atunci, i-a renăscut speranța că va scăpa; a doua zi, însă, sentința a fost dusă la îndeplinire. Averea sa reală era de 24 kg de aur, 22.000.000 de lei, 33 kg de bijuterii, trei mașini marca Lada, o vilă la Breaza, un apartament cu patru camere și alte două ale băieților în București, dar în rechizitoriu apar sume mult mai mici. Cine luase diferența?

Florin Bălănescu