Gheorghe Coroi s-a născut 8 mai 1911, în comuna Durnești, plasa Ștefănești, județul Botoșani și a murit în anul 1979 la București, unde a și fost înmormântat. A fost însurat de două ori; cu prima soție, Hareta Ștefan, din Guranda, căsătorit la 25 ianuarie 1930, la Durnești, a avut o fiică, decedată de mică, de scarlatină, și un fiu, mort în tinerețe la Brașov, într-un accident de motocicletă, iar cu a doua, o băcăuancă, alți doi copii. Și-a alcătuit o bandă din care au mai făcut parte șase tâlhari (Bălăucă, Bolfan, Căsăndrel, Mazăre, Simionescu și Ungureanu), înarmați cu pistoale, puști și cuțite, cu care s-a stabilit în Pădurea Guranda și a comis peste 70 de jafuri în județele Botoșani, Dorohoi și Iași, între anii 1930 și 1935. După ce a fost prins în anul 1933 la marginea Botoșanilor, a evadat imediat din penitenciarul local, dar a fost arestat din nou la 1 aprilie 1935 și judecat pe baza unui dosar penal conținând 14 volume legate ce cumulau peste13.000 de file. Procesul, în care au fost angrenate circa 600 de persoane, dintre care 34 de acuzați, 40 de juriști şi restul martori, s-a judecat mai întâi la Botoșani și apoi la Bacău, fiind cel mai răsunător din epocă. La 8 decembrie 1936, a fost condamnat la șase ani de temniță, din care a executat trei ani și jumătate. Martori oculari l-au văzut în anul 1944, în gara Brașov, într-un convoi de deținuți în timpul evacuării din calea rușilor, după care a intrat în partid și în Miliție, lucrând prin Ardeal; a mai fost văzut prin anii ’50 coborând dintr-o mașină neagră la primăria din Durnești, unde a vorbit câteva minute cu primarul și apoi a plecat la fratele său, care locuia cu două case mai la vale. Scriitorul ieșean Boris Crăciun a semnat romanul biografic romanțat „Bandiții și jandarmii” (1993, reeditat în 2009) și scenariul radiofonic pentru serialul omonim în zece episoade, difuzat la începutul anilor ’70 la Radio Iași. I-au fost dedicate balade și scenete populare, care au intrat în folclor. La 6 septembrie 2021, a fost inaugurat un ansamblu memorial lângă Pădurea Guranda – Zgârieta din comuna Durnești.

Mihai Doncilă s-a născut la 13 august 1936, în satul Durnești din comuna cu același nume, județul Botoșani, unde a trăit mereu și a murit la 14 ianuarie 2020. Ca unul care l-a întâlnit pe celebrul bandit, a rememorat amintirile despre el într-un interviu realizat la 17 iulie 2013, la domiciliul său din sat.

– Cum vă numiți?
– Mihai Doncilă.

– L-ați întâlnit vreodată pe Coroi?
– Da, în armată.

– Ce fel de om era?
– Era înalt, subțire, arătos și foarte șmecher.

– Dar la suflet?
– Era un om bun.

– Cum bun, dacă dădea în cap oamenilor??
– A fost acuzat, dar n-a dat în cap la nimeni.

– Câți oameni avea?
– La început, a avut patru: Mălaimare, Mazăre, Scurtu și Căsăndrel; după aceea, a mai adunat câțiva.

– Cai aveau?
– N-au avut.

– Ce arme purtau?
– Pistoale; puști, în niciun caz.

– A fost căsătorit?
– A fost însurat cu o femeie din Guranda – Hareta o chema –, cu care a avut o fată și un băiat. Fata a murit de mică, iar băiatul s-a logodit cu o săsoaică și lucra la Fabrica de [Auto]camioane din Brașov; într-o zi, și-a luat niște prieteni pe o motocicletă cu ataș, s-a izbit de un stâlp și a murit. Coroi a avut și mai multe țiitoare, dintre care una era la Sulița – Adela lui Dodoi.

– N-a avut viață de familie?
– Da’ de unde! După ce a făcut copiii, s-a apucat iar de pârlăcit, numai că, până la urmă, a fost prins și băgat în pușcărie la Botoșani, unde făcea ce voia; se plimba în docar prin oraș cu fata directorului penitenciarului, deși era deținut! După aceea, l-au dus la judecată la Bacău; la proces, a venit martor aproape tot satul, că oamenii țineau cu el.

– De ce a apucat drumul codrului?
– Așa le era neamul.

– Nu i-a plăcut munca?
– Deloc!

– Dar cartea?
– N-a învățat defel; tata era de-o seamă cu el și spunea că venea la școală, numai intra în clasă și – ușchi! – pleca îndată.

– Unde trăia?
– În sat, nu stătea deloc; numai prin pădure și pe la ibovnice – când la Sulița, când la Guranda –, nu dădeai de pârtia lui.

– Povestiți-mi câteva întâmplări de-ale sale.
– Ținea tare mult la soră-sa și la mă-sa; întâlnea pe câte unul de-aici, pe care-l cunoștea, și-i zicea: „Uite, îți dau niște parale, să le duci mamei; da’ să nu te-apuci să mă spui la poliție!” Așa, unuia Mitru Achiței, din sat, i-a dat niște bani pentru maică-sa; ăsta i-a dus, dar l-a pârât jandarmilor. Când l-a prins Coroi, i-a dat o mamă de bătaie de l-a rupt în două! Altă dată, o femeie din Ștefănești se ducea să vândă o vacă la târg și l-a întâlnit pe Coroi. „Unde te duci cu vaca?” „Merg s-o vând.” „Ai copii?” „Da, patru.” „Da’ de ce-o vinzi?” „Am de plătit dările statului.” „Uite, du vaca acasă, ține paralele și plătește impozitul.” În altă zi, bunelul, care ținea o crâșmă, dormea în bucătăria asta; la o bucată de noapte, a auzit pe cineva bocănind în geam. „Care-i acolo?” „Eu îs, Georgică, moș Iancu!” Bunelul s-a scăpat pe dânsul! „Moș Iancu, nu ieși afară; te duci la crâșmă și ai să găsești acolo sticlele pe care le-am băut și banii pentru băutură, cârnați și pâine puși în gâtul sticlelor; noi ți-am plătit tot.” Când s-a sculat moșneagul dimineața și s-a dus la crâșmă, le-a găsit pe toate, cum i-a spus Coroi.

– Cum dădea loviturile?
– Odată, ibovnica boierului din sat, Jean Miclescu, s-a pornit la Botoșani cu docarul, că el avea curte și-n oraș. În pădure la Guranda, i-a ieșit înainte Coroi. „Oprește!” A oprit. „Banii!” „Că-i câr, că-i mâr…” „Scrie-i lui conu’ Jean un bilețel să-mi dea paralele, că, altfel, te împușc aici.” I-a dat bilețelul, el a trimis pe un om de-al lui la boier și a luat banii, iar ea a plecat mai departe la Botoșani. Altă dată, boierul de la Guranda, Dan Alexandrescu, avea mulți porci negri. Într-o noapte, Toader Vieru, din sat, de-acolo, s-a dus la boier, pus de Coroi, i-a luat vreo șapte porci și i-a dus în Pădurea Guranda. Coroi l-a trimis pe altul să-i spună boierului să meargă în locul cutare din pădure, că găsește porcii, și să-i răscumpere printr-un om de-al lui. Când s-a dus, Alexandrescu i-a găsit, dar n-a aflat cine i-a luat. A mers omul să ia banii de la boier, însă a găsit poliție și armată roată-mprejurul conacului. Atunci, Coroi s-a-mbrăcat în babă, a luat un copil făcut din petice și s-a dus la Alexandrescu; gărzile l-au întrebat: „Unde mergi?” „La boier, că am copilul bolnav.” Când a intrat înăuntru la Alexandrescu, a zvârlit peticele celea pe pat și i-a zis: „Ai pregătit paralele?” Boierul n-a avut încotro și i-a dat banii. Mai caută-l pe Coroi, de unde să-l mai iei?! În altă zi, s-a dus la un jidan din Ștefănești ca să-i dea bani; când ăla i-a spus că n-are parale, el i-a pus jidăncii un cartof după cap și i-a zis: „Nu te mișca, că-i grenadă!” Apoi, a mers cu jidanul, ăsta i-a dat banii și n-a mai zis nimica! Altă dată, banda lui a făcut niște chermeze tot pe la Ștefănești și a fost gata-gata să-i prindă la ieșirea din Cucuteni [sat în comuna Durnești]. Când era aproape să pună mâna pe ei, Coroi a întâlnit pe drum un om într-o căruță; s-a dus la el și i-a spus: „Nu vinzi calul?” „Nu, că atâta am.” „Las’, că-ți cumpăr eu altul mai frumos; deshamă-l!” Omul l-a deshămat și Coroi a dus calul după copaci, l-a tăiat la pântece, i-a scos borhăiele și s-a băgat în locul lor. A trecut potera pe lângă dânsul și s-a dus mai departe: „Nu-i aici; un cal mort, acolo!” După aceea, el a ieșit și s-a făcut nevăzut; apoi, i-a dat bani omului, care și-a luat alt cal.

– Cum își bătea joc de jandarmi?
– Erau tot timpul pe urmele lui. Odată, a fost înconjurat de ei într-un lan de răsoare [floarea-soarelui] de lângă Băbiceni [sat în comuna Durnești]. Când s-a văzut încercuit, a luat pălăria din cap și a pus-o într-o răsoare; potera a început să tragă în pălărie, iar, în timpul ăsta, el a fugit.

– Cum i-a fost omorâtă banda?

– Se întorceau de la o spargere la Ștefănești și o parte dintre jandarmi îi aștepta ascunsă la intrarea în Pădurea Guranda, iar altă parte venea din urma lor. Acolo a avut loc încăierarea; au fost omorâți câțiva oameni de-ai lui, printre care Mazăre, îngropat aici, în drum spre Bârsănești [sat în comuna Durnești]. Coroi din nou a scăpat, împreună cu cei rămași.

– Ce destin a avut ulterior?
– După ce a fost eliberat din închisoare, a intrat în Miliție. Când a fost o spargere la depozitul de muniții din Dorohoi, el a venit să facă ancheta și atunci l-am întâlnit.

– Deci, l-ați văzut îmbrăcat în uniformă?
– Sigur, că a fost chiar în unitate la noi!

– Unde a decedat?
– A murit la București, unde a și fost înmormântat.

– Rude i-au rămas?
– Are nepoți de la moșii lui – tot Coroi le spune.

– Casa și curtea lui se mai păstrează?
– Casa, nu; dar curtea a cumpărat-o un băiat de aici, din sat, care a murit și a rămas acolo femeia lui.

– Cum l-ați numi: bandit, tâlhar, om de bine sau haiduc?
– Haiduc, că lua de la cei bogați și dădea la cei săraci.

– De ce ținea lumea la el: din admirație sau de frică?
– De frică.

– Sătenii se mândresc că sunt din aceeași localitate cu el?
– Sigur; și eu mă mândresc cu dânsul!

Florin Bălănescu