Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

BORIS MARIAN, Dom” colonel

Primit pentru publicare: 7 mai 2017
Autor: Boris MARIAN
Publicat: 7 mai 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Dom” colonel

Mi s-a spus că trebuie să mă comport normal. Pensionat fiind, văduv, fără copii, să-mi iau un câine. L-am luat. Mare, roşcat, din spate seamănă cu un leu. Latră rar, dar îngrozitor. Mă urmăreşte peste tot, ca o slugă-deţinut. Îmi aduce papucii la pat, eu îl mângâi uneori, el nici nu clipeşte , seamănă cu mine la fire. Nu am bătut pe nimeni în viaţa mea. Eu am fost cel bătut, un maior, beat să fi fost, mi-a tras nişte pumni în nas, în spinare. Nu-i curăţasem arma, iar eu eram deja lt. major. Îmi spunea, băi soldat, l-am corectat şi mi-a mai tras vreo două. Îmi venea să-l împuşc. Nu ştiu cum am ajuns colonel. Fiind fiu de învăţător nu eram prea bine privit, ţăran sărac sau muncitor necalificat, astea erau piesele bune la dosar. Dar şeful de la cadre era fiu de preot legionar. Tat-su era la puşcărie, lui nu prea îi păsa. Poate de aia îl ţineau. Acum merg în Cişmigiu, vara, mai joc un şah, table şi remy nu joc că jocu-i pe bani. Banul e ochiul dracului, mi-a spus şi tata. Nici de la contabilul unităţii nu am împrumutat bani. Vecinii spun că am omorât oameni. Prostii. Dacă toţi ofiţerii ca mine omoram oameni, ce populaţie ar fi avut România? De iubit am iubit o femeie, deşi cu nevasta aveam relaţii liniştite, Dumnezeu s-o odihnească. Nu sunt foarte credincios, dar ceva mi-a rămas. Am iubit nevasta unuia anchetat de mine. A venit ea la mine, ne-am întâlnit de mai multe ori. I-am promis că-i scap soţul. Am obţinut o eliberare condiţionată, adică sub urmărire. Femeia s-a dus la el. M-a supărat. Aveam de gând să divorţez şi să o iau de soţie. L-am arestat din nou pe individ. Pe ea n-am mai văzut-o, nici pe el. O văd doar în vis. O frumuseţe de femeie. O chema Sofia, era poloneză. Toţi polonezii sunt neam de nobili, aşa zicea ea. Am cunoscut mai multe femei, niciuna nu mi-a plăcut ca Sofia. Dacă există viaţă viitoare, pe ea aş vrea s-o revăd. Nu mi-e teamă de nicio pedeapsă. Eu mi-am făcut datoria faţă de ţară. Am citit cartea Hannei Arendt, doar sunt fiu de învăţător, citesc destul de mult, se numea cartea ”Eichmann la Ierusalim. Banalitatea răului”. Eu cred că omul avea dreptate, îşi făcea datoria. Ori cu regimul ori afară. Eu chemam arestatul , îi puneam întrebări, nici nu erau scrise de mine, dacă omul semna, treaba era făcută, tribunal, cale bună. Nu semna, eu plecam, veneau băieţii, îl aranjau, pe mine nu mă interesa, nu era treaba mea, apoi reveneam, după o zi, două, nu semna, totul se repeta. Uneori dura luni de zile. Dar nu cred că a refuzat cineva, doar dacă murea între timp. Unii se angajau să colaboreze. Ieşeau afară. Nimeni nu-i credea, dar erau urmăriţi, folosiţi. Eu nu i-aş fi lăsat. Duşmanul este duşman. Aşa s-a născut el. Mie îmi place muzica- Beethoven, Brahms, Chopin. La Chopin, chiar plâng. Marşul funebru mă tulbură. Nu mă sperie moartea, ci pregătirea ei. Pac şi gata, moartea este simplă. Ce mi se părea ciudat era că duşmanii nu erau mereu aceiaşi. Ba foşti legionari, ba foşti comunişti, ba sionişti, jidani adică, ba chiaburi, unii erau de fapt ţărani săraci, vagabonzi unii, ţigani, fugari peste graniţă, monarhişti, sectanţi, scandalagii, hoţi din comerţ, dar cel mai greu era cu sectanţii. De obicei se lăsau omorâţi, nu semnau nimic. În faţa mea nu a murit niciunul. M-a întrebat odată fratele meu, era mecanic pe undeva – bă, colonele, câţi ai împuşcat ? Niciunul, spuneam, mă supăra. Nu te cred. Cum ai ajuns tu colonel, erai un copil cuminte. Păi tocmai de aia. Tu de ce te cerţi mereu cu cineva? Dacă voiai, făceai şi facultatea, te băgam eu. Nu-mi place, dar tu. Eu? Păi eu am fost la multe cursuri, ce ştii tu? Cursuri? Rahat. Ce ai învăţat tu acolo? Că socialismul ne aduce fericirea? Rahat. Dar ce, bă, capitaliştii sunt mai buni? Nu ştiu, tui-ai văzut? Nu. Atunci cum îi judeci, după broşuri? Începea să mă doară capul. Ne certam des. Imperialismul era peste tot în lume şi el îmi bătea capul cu fericirea. Eu eram mândru de ceea ce făceam. Acum tot aud de procesul comunismului. O tâmpenie. Păi toţi eram comunismul. Numai ăia din închisoare, de la aresturi nu erau comunişti. Pe cine judecaţi voi, bă, mucoşilor? Că de ce l-au împuşcat pe Antonescu. Aşa au vrut ruşii, asta e, câştiga Hitler nu eram nici eu colonel, eram acolo, învăţător, ca tata, o fi fost mai bine? Unii zic – bă, jidanii conduc lumea. Altă prostie, am avut pe mână câţiva, cu unii am vorbit, oameni deştepţi, cuminţi, niciunul nu m-a enervat. Voiau să plece în Palestina. Nu ştiu de ce nu-i lăsa. Aşa era ordinul. Mie îmi place ordinul, adică să fie unul care dă ordin. Ceilalţi execută. Acum nimeni nu are putere, poliţiştii fac ce vor, asasinii umblă în voie, ţara este mulsă ca o vacă. Înainte toţi mulgeam vaca. Adică, fiecare cu salariul lui. Acum, cărţi, reviste cu femei goale. Unde este iubirea? Citesc, e drept sunt şi cărţi deştepte. Una, o nemţoaică plânge că a lăsat biserica închisă cu femei şi copii înăuntru, biserica a ars. Ce să zic. Nu e frumos. Dar tot Beethoven îmi place. Câinele mârâie la Simfonia a V-a, a IX-a , se bagă sub pat, ca deţinuţii când fac pe nebunii. Uneori visez că m-am făcut călugăr, îngrijesc o grădină, o livadă. Ce viaţă? Nu birouri, coridoare, fum de ţigară, ţipete. Asta viaţă. L-am întrebat odată pe un fost ilegalist – ce este fericire, adică fericirea în comunism. Nu am înţeles mare lucru, cred că nici el nu ştia. El repeta doar că istoria a fost nedreaptă cu săracii. Bun, acum mai sunt săraci? Sunt. Atunci? Da, dar nu sunt atât de săraci ca înainte. Omul era condamnat la sărăcie. Nu ştiu. Mă rog. Dar de ce avem noi treabă cu duşmanul de aici? Pentru că duşmanii de aici aşteaptă să vină capitaliştii. Păi, să-i lăsăm să plece.Omul zâmbi. Adică să-i ajutăm pe imperialişti? Dar câţi or fi? Dacă pleacă unii, vor şi alţii. Aha, deci dincolo e mai bine. Pare mai bine, dar totul se va prăbuşi, noi vom învinge. Care noi? Aici discuţia începea să lâncezească.Între noi, voi, ei erau graniţe subţiri. Eu cine eram? Un ofiţer căruia îi creştea salariul cam la un an, doi. Ce nevoie aveam să mă lupt cu cineva, decât cu duşmanul. Adesea mă gândesc la discuţia cu ilegalistul, apoi adorm. Mă trezeşte câinele, mă trage în pat. Bine de el, nu are probleme.
BORIS MARIAN

Statul Major a fost atacat, soldații fug în dezordine,  într-un adăpost o poetă bătrână cântă la opt instrumente, sunt nepoții ei pe care vrăjitoarea  Kasril  i-a prefăcut în tromboane, viole, violoncele, violete, contrabasuri, timpane,.tobe, clarinete,  tomițe, tocănițe, etc. Rară lucrare e viața, un lucru nu mă încurcă, sepulcru, cine există, persistă pe pistă, crede că viața-i o listă, cum e-nceputul,  ta-ta-ta, bam-bam, a cincea de B. , rumegă iarba șacalul, rupe-un palmier-cocotier , vin Moliere cu Ravel și cu Avel, o, Behemoth, lăudător de cuvinte cam iuți, sună alarma, tu ia aminte, mor în eroi ambulanțe sau invers, lasă o clanță, o roată, scapă de frică, o firfirică, plâng Florici pe Florică, iar pentru Sfântul Andrei nu ați găsit nici trei lei, ce faci cu Rocky?  E maltratat, n-are ochii la locul lor, cum va ajunge-n Palat? Pe Elise o-nchizi, tu decizi, precum Clarence,  capu-n butoi, între bride,  pe Anna fă-o regină, o scaldă, repulsii, convulsii, Yorkul ne furnizează și porcul, Bucky și Rocky, o cacialma, dromaderilor, numai Titi de la City taie-n Turn doi miei Corneille. Azi larma noastră ciungă sub soarele lui Kiki pare orz, purtăm pe șepci reclame pentru Coca, dar cine n-a iubit-o pe Nicola? Din marș de spaimă a făcut covrigi, tu nu visezi, de ce mă strigi? Brăzdarul se tocește, du-l la doctor să-i pună dinți de vidia și de proctor. Iar mândrul Lucky, fratele lui Frutti, deliberează despre Souki, are bicicleta gaz? Tri, dva, raz. Call of duty, spune Souki, un Big Bang și spui salutti.  Că pe Popa Nan lucrau un biban și un Bau-bau. Cavaleri pe care lumea îi gătea cu sparanglumea, fie, moartea – jucărie nu se dăruie pe-o mie, cine crede și nu vede seamănă cu Arhimede, suflă vântule, ortace, zboară capete și pace, din Crăciun până-n Florii nu te ține de prostii, dom Propolis, cam pervers s-a-nsoțit c-un pechinez,  Celadin și Ruboflex l-au gonit pe mister Ex, Bertillon, o , Bertillon, nu mai trage de papillon.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5