Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), Aug. 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Dorina Rodu, redactorul șef al Revistei „Luceafărul”, conjugă verbul „a fi” la timpurile de bază ale limbii române: trecut, prezent, viitor

Primit pentru publicare: 11 Aug. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 11 Aug. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Editura Agata din Botoșani tipărea în 2018 o carte cu titlu incitant: „De ieri, de azi… pentru mâine”, trasând punți de legătură între ce a fost, ce este și ce va fi. Punctele de suspensie avertizează asupra incertitudinii viitorului. Ce a fost și ce este știm cu siguranță. Ce va fi bănuim doar. E o carte de minimonografii culturale, prin care se conturează un tablou sensibil al strădaniei botoșănenilor de a duce mai departe idealul național, slujit cu geniu de creatorul „Luceafărului”.

Autoarea încearcă să ne inculce ideea că volumul în discuție este unul de publicistică. Să luăm această etichetare ca un plus de modestie. Cartea Dorinei Rodu este o pledoarie pentru o critică raportată la valori naționale și universale. Multe secvențe,  dezvoltate,  pot deveni linia de start pentru viitoare monografii. Semnatara celor treizeci de titluri știe să opereze în toate stilurile funcționale ale limbii. Titlurile rezumative introduc cititorul în temă. Citatele alese cu grijă potențează o anume direcție de interpretare a mesajului.

În unele reflecții este adus în prim plan sentimentul patriotic al înaintașilor, pildă pentru urmași. Cităm câteva:  „24 Ianuarie – Unirea Principatelor Române”,  „Opera Silviei Lazarovici o punte dinspre trecut, o aripă spre viitor”, Ion Istrate: „Marcăm stejarii”, „Văzând trecutul doamnelor și domnițelor prin ochii lui Constantin Gane”, „Despre autorul imnului național în anul Centenarului”.

Cuvântul de deschidere al cărții aparține directorului Revistei „Luceafărul, Ion Istrate, care nu întâmplător și-a luat-o colaborator pe Dorina Rodu. „Dorina Rodu, un destin predestinat cuvântului scris” trimite cititorul spre esența demersului editorial: „E fructu arbor cognoscitur.”

Avem în față o carte densă în informații și deschideri istorico-literare.  Redactor de carte și cronicar literar, filolog prin formație, Dorina Rodu se afirmă prin abilitatea de a releva aspecte reprezentative legate de scrisul celor comentați. Are capacitatea de a prinde în sintagme sintetice specificul celui privit prin lentila criticului literar.

Nu chiar la întâmplare, am selectat câteva „etichete” sugestive : „Spirala virtuții ancestrale” –Gheorghe Burac, „Nicolae Iosub-Straoșa al nostru către Mihai Eminescu”, „Ioan Rotundu Dângeanu-un Creangă modern, prin întâmplările hazlii,dar adevărate”, „Gheorghe Median – un protector al culturii literare botoșănene”, „Ion N. Oprea – un Plutarh complex al vremurilor noastre”, „Dan Prodan – un vlăstar al lui Nicolae Iorga”, „Amprentele lui Dumitru Petraș – o fereastră luminoasă către universul interior al poetului”, „Virginia Brănescu: Sacralitatea versurilor pe altarul culorilor”, „Ion Istrate și lacrimile sale deconspirative”.

Am putea spune că pentru Dorina Rodu alegerea fiecărui moto este un semn de mare cultură. Profesoara de limba și literatura română nu poate rămâne în cerc strâmt. Simte nevoia referirii suplimentare la un text autohton sau de aiurea pentru a-și îmbrăca ideile.

Am descoperit în cartea Dorinei Rodu un lucru aproape unic: căutarea similitudinilor, armonizarea părerilor critice în jurul unui centru cu forță centripetă, Destinul. Cele opt articole de prezentare alcătuiesc un serial cu titlu generic: „Simplă coincidență sau un destin dincolo de puterea noastră de a-l înțelege? ” Autoarea urmărită de acest cuvânt obsedant, simte nevoia să-și împărtășească opinia: „Peste tot auzim,  din ce în ce mai des, despre destin. Indiferent de calea pe care o parcurgem în viață, conduși sau nu de acest „destin”, destinația finală este una singură: moartea; atunci nu contează că suntem bogați, înțelepți, neinițiați, tineri sau bătrâni, căci „Cenușa îi egalează pe toți”(Seneca).” Sunt reflecții existențiale. Un loc aparte revine destinului „christic”.

O întrebare retorică o frământă pe neliniștita Dorina Rodu: „O fi acest 33 un număr care aduce cu sine un destin tragic?” Sunt afirmații tulburătoare ale unei doamne trecute profund prin literatură și disciplinele conexe.
Cine va scrie despre „destin” nu va putea eluda interesantele considerații documentate ale autoarei care aduce trecutul în prezent cu gândul la viitor.

Prin ceea ce se întâmplă la Botoșani, pot spune că spiritul eminescian îi inspiră mereu pe românii adevărați, cu dragoste de țară, iubitori de cultură și de neam.

Reiterez ideea unui proiect cultural care să confere Botoșaniului o emblemă distinctă, ca oraș al eminescianismului. Am în gând o carte cu file de bronz,  așezată în centrul urbei, în care să fie încrustate cele mai frumoase versuri eminesciene, pe care trecătorul să o „răsfoiască” în clipe de răgaz și să se pătrundă de vibrația unică a stihului poetului nepereche.