Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Radu Ștefan; © Florin Bălănescu (Arhiva personală)
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Radu Ștefan s-a născut la 24 ianuarie 1960, la Iași și a murit la 30 decembrie 2018, în același oraș, fiind înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din municipiu. A fost căsătorit de două ori și a avut o fiică și un fiu. A absolvit Liceul Industrial nr. 1 (astăzi, Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza”) din Iași. A lucrat la Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din municipiu (1994-2018), unde a scris muzica a peste 80 de spectacole și a fost distribuit în mai multe roluri. A fost liderul formației ieșene de muzică rock Sintex (1980-2006) și membru al cenaclurilor „Columna” (1980-1989) și „Flacăra” (1982-1983). A susținut sute de recitaluri și a efectuat zeci de turnee în țară. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat, în regie proprie, compact-discurile „Expresul din vis” (2005) și „Ninge pe Moldova” (2005). A primit o serie de premii la diferite concursuri și festivaluri de muzică folk. Parcul Memorial „Ciurea 1917” din Lunca Cetățuii, de lângă Iași, găzduiește, anual, festivalul de muzică folk care îi poartă numele (din 2020).

Radu Ștefan (compoziții, texte, voce și chitară) a fost un cunoscut cantautor de muzică folk, care a impresionat prin căldura vocii și muzicalitatea liniilor melodice. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic la 12 octombrie 2005, de la domiciliul său din Iași.

• – Te salut, Radu Ștefan!
• – Te salut și eu!
• – Cum te-ai apropiat de muzica folk?
• – Ca mai toți tinerii la vârsta aceea. Părinții mei mi-au cumpărat o chitară, la care am exersat mai mult de unul singur. Apoi, mă întâlneam cu prietenii prin parcuri și la reuniunile noastre adolescentine, unde cântam piese preluate din repertoriul folkiștilor noștri consacrați sau al celor americani și britanici cunoscuți.
• – Care e starea folkului actual? A mai pierdut din vigoarea și prospețimea celui de altădată?
• – Oarecum, însă mulți tineri aleg, și astăzi, să pășească pe drumul pe care a mers generația noastră; iar, pentru asta, au nevoie doar de o chitară, dar și de multă pasiune și, neapărat, de afinități înnăscute cu muzica și poezia de calitate. Eu am avut norocul să le am pe toate și, în plus, câteva conjuncturi favorabile – una dintre ele, întâlnirea cu Cenaclul „Flacăra”.
• – Cum ai ajuns pe scena aceea?
• – Înaintea unuia dintre spectacolele de la Iași, mi-am încercat norocul la o preselecție; câțiva membri marcanți ai cenaclului m-au ascultat și, după ce le-am făcut o bună impresie, m-au prezentat lui Adrian Păunescu, care mi-a spus doar atât: „Diseară, intri în scenă!” Nu mai spun ce emoții am avut până la primul contact cu miile de ieșeni din sală… Până când am început să cânt, pentru că, după aceea, susținut de public, am căpătat curaj și totul a ieșit cum nici nu mă așteptam de bine.
• – În ce perioadă ai activat acolo?
• – Am debutat în 1982, la Iași, și am continuat până în 1983.
• – Ce ți-a rămas mai pregnant în memorie din spectacolele acelea?
• – A fost o stare de spirit care a generat niște lucruri extraordinare; m-aș bucura să existe și acum, dar, din păcate, nu se mai întâmplă. Personal, mi-aș dori să mai pot cânta ca în anii aceia – nu din punct de vedere tehnic, pentru că și astăzi cânt la fel, chiar mai bine; dorința mea ar fi să mai cânt cu sufletul și cu emoția de atunci.
• – Ai mai lua-o de la capăt?
• – Cu siguranță, da; aș face, din nou, exact ce am făcut în anii aceia.
• – Îți mulțumesc și pe curând!
• – La bună revedere!
• Florin Bălănescu