Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Vasile Mardare; © Florin Bălănescu (Arhiva personală)
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Vasile Mardare s-a născut la 29 decembrie 1970, în orașul Săveni, județul Botoșani și a murit la 30 aprilie 2018, la București, fiind înmormântat la Cimitirul Stuparilor din Timișoara. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Liceul Industrial nr. 3 (astăzi, Colegiul Tehnic Cărășan) din Reșița. A activat în formația Pro Folk din Sibiu (1997-2002) și a fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1984) și „Totuși, iubirea” (1991-2003). A scris peste 200 de cântece, a susținut sute de recitaluri în România, Irlanda de Nord, Germania, Elveția, Italia și Republica Moldova și a efectuat zeci de turnee în țară. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat compact-discurile „A mai trecut o zi” (2002), „Din doi în doi” (2004), „Lasă-mă să te iubesc” (2007), „Eu și prietenul meu” (2012), „Anii cei mai frumoși” (2014), „Prigonisme” (2014), „Eu și prietenul meu – povestea continuă” (2014), „O gură de folk” (2016), „8 de dragoste” (2017) și „Amurg” (2019). Este prezent pe cinci compact-discuri ale Cenaclului „Flacăra” și pe o casetă audio a Cenaclului „Totuși, iubirea”. A primit mai multe premii la concursuri și festivaluri de muzică folk. La Gura Humorului, se desfășoară, anual, Târgul Național de Muzică Folk care îi poartă numele (din 2018).

Vasile Mardare (compoziții, texte, voce și chitară) a fost un cunoscut și apreciat cantautor de muzică folk, care s-a impus prin calitatea pieselor sale și prin individualitatea timbrului vocal. Despre cenaclurile Flacăra și Totuși, iubirea, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 12 octombrie 2005, de la domiciliul său din Baia Mare.

• – Te salut, Vasile Mardare!
• – Salutările mele!
• – Când s-a produs debutul tău în Cenaclul „Flacăra”?
• – Am cântat o singură dată, în 1984, la Botoșani, după care am continuat în Cenaclul Totuși, iubirea, din 1991 până în 2003. Apoi, am urmat o carieră pe cont propriu.
• – Poți face o comparație între cele două manifestări?
• – Prima a avut o forță mult mai puternică decât cea de-a doua, unde a evoluat numai o mică parte dintre componenții Cenaclului Flacăra, după care am venit noi, „ultimul val”. Starea de spirit a fost aceeași, doar că înainte era mai multă disciplină, în timp ce după 1989 a intervenit un plus de libertate.
• – Dacă Cenaclul „Flacăra” ar fi existat și astăzi, ar mai fi avut același succes?
• – Nu cred, pentru că piața muzicală s-a schimbat foarte mult, iar asta am simțit-o pe propria piele. Astăzi, oferta artistică este mult mai generoasă – nu spun că și mai bună calitativ – și, de aceea, gusturile publicului s-au polarizat.
• – Ai fost vreodată și simplu spectator la primul cenaclu?
• – Sigur că da, chiar de mai multe ori. Pe vremea aceea, eram elev la Reșița și prieten bun cu Dinu Olărașu și Cristian Buică, de la care am învățat foarte mult.
• – Care dintre cele două posturi te-a emoționat mai mult?
• – Amândouă. Când eram elev, descopeream muzica folk și adormeam cu aparatul de radio la ureche ascultând emisiunea cenaclului [Radiocenaclul „Flacăra” – valori ale muzicii tinere]. Ca interpret, cele mai mari emoții am avut la preselecție, pentru că am fost mulți și, dintre toți, am mai rămas doar eu și o fată nevăzătoare din Reșița, al cărei nume nu-l mai rețin.
• – Ce a rămas mai viu din anii aceia?
• – Întâlnirea cu arta adevărată, care m-a marcat profund.
• – Îți mulțumesc pentru amintirile tale și îți doresc succes în continuare!
• – Și eu îți mulțumesc pentru această întâlnire.
• Florin Bălănescu