Primit pentru publicare: 03 oct.2014
Autor:  Adrian Dan SCUTELNICU

Publicat de Ana Maria Maluș, secretar de redacție

 DORUL DE ACASĂ

Motto:
»Dorul este focul care arde speranțele, dorințele, durerile…, iar cenușa care rămâne reprezintă amintirile…» ( O.PALLER. ).

Pentru sentimentali cred că aceste rânduri ar fi cele mai sugestive, iar eu sunt unul dintre ei…

CONSIDER că acest dor de acasă nu apare niciodată spontan …, el devine cu timpul din ce în ce mai puternic dacă ai primit o educație aleasă din partea parinților, ai fost învățat să iubești, să nu faci rău altora, să-ți găsești prieteni adevărați, să ajuți sau să faci fapte bune de care să te bucuri, să fi plecat mult timp de acasă și să constați dacă te reîntorci după ani că toate sunt doar amintiri din casa părintească, din orașul natal, din țara ta, din viața ta… Poate să te doară pentru că nu mai sunt cei dragi în casa părintească, prietenii nu mai sunt nici ei sau au plecat în alte locuri…, iar atunci îți dai seama că ai rămas doar cu acele amintiri frumoase, cu imagini din trecut, cu suferința…

DORUL meu este altfel, sistemul actual mă obligă să nu pot ajunge acasă și nici nu pot spera curând să-mi pot opri acest dor, din care cauză se accentuează zi de zi… E trist ca în România de azi nu ai siguranța zilei de mâine, salariile sunt mici și nu le poți oferi prea multe copiilor tăi, deși sunt de toate dar foarte scumpe și nu-ți poți permite prea multe…

Vis-à-vis de dorul de acasă…, nu mă mai surprinde deloc de ce copiii ne pleacă în străinătate la studii sau la muncă, au condiții mult mai bune… CE PUTEM FACE să nu-i pierdem, să-i mai putem vedea…, noi îmbătrânim și nu mai ajungem la ei, iar DORUL DE ACASĂ rămâne o nostalgie!… Scuze, nu despre asta vroiam să vorbesc acum, poate altă dată… Acum am încercat să ajung la inima cititorului sentimental, cel care și-a iubit părinții și locurile din copilărie.

Așa ESTE ȘI CU DORUL… ,,Așteptându-l pe el, au trecut clipele…, cu ele a trecut o zi, cu zilele a mai trecut un an…, și cu el am lăsat toate hadejdile vieții…/ ” (Vidyapati)

Dorul poate să fie o moștenire din strămoși, un sentiment aparte cu rădăcini profunde ale creației populare și aproape de omul necăjit, în funcție de cultura lui… Sufletele sensibile, melancolice, romantice, emotive…, de-a lungul vieții pot deveni triste datorită evenimentelor neplăcute… Cei mai puternici rezistă dar rămân cu suferința și sentimentul acesta de DOR de ACASĂ… Cei răi sau reci trăiesc doar prezentul pentru că nu iubesc sentimentul, emoția, amintirile …

De foarte mult timp mă chinuie acest DOR DE ACASĂ și de foarte multe ori am încercat să mă ocup de problemele mele actuale, de familia mea de acum… soția și băiețelul meu de 6 ani DANUȚ…, dar eu nu am putut să mă retrag, cum spuneam demult, într-o poezie de-a mea… // Din întuneric m-am ridicat/ Și am văzut un singur cer/ Mă simțeam parcă legat/ și nu puteam să ajung la el/ Am încercat la început să mă retrag/ Spre alte ceruri, mai senine/ Și iarasi am cazut/ Și iar am vrut, și iar am vrut…/ Acum nu știu dacă mai am sau nu același gand/ Deși îmi este încă DOR sunt totuși pe pământ,/ Și-n fiecare zi m-așteapta-n prag/ Un suflet bun și cald ca în trecut…/ Ce-mi spune hotărât…/ Acesta este cerul tati/ Și EU SUNT STEAUA TA…//

Din punctul meu de vedere cred că nu putem să distrugem acest sentiment, deci DORUL MEU DE ACASĂ, datorită neputinței de a reveni pe plaiurile natale s-a cicatrizat…, a devenit indestructibil și chiar transmisibil urmașilor … și știți de ce…? Pentru că //…îmi arde speranțele, dorințele, durerile și suferința…, iar cenușa care rămâne reprezintă amintirile…// ( O.PALLER ).

Iași, 03 oct.2014
Adrian Dan SCUTELNICU