Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Două zile faste ale etnologiei
Mare câștig pentru  filologia românească, cum o teză de doctorat din 1979 a ajuns carte la Bacău în 2020

Primit pentru publicare: 06 Nov. 2020
Autor: Conf. univ. dr. Ioan DĂNILĂ, Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Publicat: 06 Nov.  2020
© Ioan Dănilă, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Mare câștig pentru  filologia românească, cum o teză de doctorat din 1979 a ajuns carte la Bacău în 2020

           De la Ligia Bârgu-Georgescu, născută in 1932, cu teza ei de doctorat din 1979, descoperită prin arhive de Tatiana Slama-Cazacu, acum decedată,  și Sanda Golopenția-Eretescu, ajunsă la Ioan Danilă, Bacău, aflăm din postfața  semnată de universitarul din Moldova.
S-o parcurgem, are amănunte, este semnată de postfațator și are titlul

 Două zile faste ale etnologiei

Nu e o parafrază la bine-cunoscutul roman al lui George Bălăiță („Lumea în două zile”), ci doar o constatare, luând seama la datele dintr-un calendar cultural. Încă din 2017-2018, filologii băcăuani se gândeau cu bucurie la primul dintre centenarele anului 2020: cel al nașterii (la 25 ianuarie 1920) a Tatianei Slama-Cazacu, întemeietoarea psiholingvisticii românești, reper intelectual pentru mulți specialiști din domeniul științelor umaniste. Pentru că Bacăul universitar a fost una dintre preferințele sale când a trebuit să fixeze locul sesiunilor științifice ale Grupului Român de Lingvistică Aplicată, am reușit ca în ziua de 25 ianuarie 2020 să organizăm în spațiul retescu, ajuns la Ioan Danila-Bacau a devenit carte, mare câștig pentru filologia româneasca apelat, printre alții, la Sanda Golopenția-Eretescu, de la care am obținut, pe internet, din S.U.A., un mesaj omagial. Nu a fost doar atât. Știind că o bună prietenă a sa, Ligia Bârgu-Georgescu, este originară din județul Bacău (s-a născut la 9 ianuarie 1932 în satul Tisa-Silvestri, com. Odobești), mi-a sugerat să-i public teza de doctorat, susținută înainte de 1980, sub îndrumarea lui Mihai Pop. Sanda Golopenția-Eretescu a fost unul dintre referenții științifici, iar calitatea lucrării, de etnologie, este indiscutabilă. A urmat o adevărată expediție în arhivele instituțiilor de profil (biblioteci centrale, Ministerul Educației și Cercetării etc.), orchestrată de trei actanți: autoarea (pe care în 2020 am contactat-o prima oară, telefonic, deși știam de minimum 30 de ani de existența ei), Sanda Golopenția-Eretescu (de la mare distanță) și subsemnatul, cu cele mai puține mijloace. Ziua în care a a fost identificată lucrarea (la Biblioteca Națională a României – Depozit legal. Fond intangibil, sub nr. 9510/1979) a fost cu adevărat fastă, iar ceea ce a urmat aproape că nu mai are importanță: a trebuit să fie scanată (textul era dactilografiat pe foaie de hârtie subțire; a supravegheat operația Alexandra Arnăutu, nepoata autoarei), procesată și confruntată cu originalul. Așadar, cele două zeițe norocoase ale Ligiei Bârgu-Georgescu sunt Tatiana Slama-Cazacu (din lumea umbrelor) și Sanda Golopenția-Eretescu, într-un an special. (La împlinirea a 80 de ani, au scris despre Domnia Sa „Familia” de la Oradea, „Mozaicul” de la Craiova, „Argeș” de la Pitești, „Philologica Jassyensia”, de la Iași, „Ateneu” de la Bacău şi se află în pregătire un volum omagial.)

„Caut această teză de aproape treizeci de ani, mi-a spus, victorioasă, autoarea. Îi mulțumesc Sandei pentru osteneală și tuturor celor care au ajutat-o.” Şi-a amintit că în 1979, la susținerea lucrării, din comisie au făcut parte Dumitru Pop     (n. 1927), directorul secției din Cluj-Napoca a Institutului de Etnologie și Folclor al Academiei R.S.R., Sanda Golopenția-Eretescu, prof. univ. dr. doc. Mihai Pop și Ion Coteanu, decanul Facultății de Limba și Literatura Română a Universității București (născut la 6 oct. 1920; în același an, la 9 noiembrie, s-a născut semioticianul T.-A. Sebeok).

Titlul inițial al tezei avea în prim-plan termenul „semn”, dar coordonatorul, Mihai Pop, i-a sugerat să-l ascundă într-un subtitlu, pentru a nu risca respingerea temei de către cenzură. (Virgula din varianta editorială  – „Semnul,  în  basmul fantastic” – este propunerea mea, pentru a nu rezulta un fluviu de lectură, ci doi centri de interes.)

Teza de doctorat a Ligiei Bârgu-Georgescu* este un câștig pentru disciplinele filologice: literatura română, folcloristica, teoria comunicării, semiotica etc. Deși redactată în anii când ideologia afecta și spectrul științelor umaniste, autoarea a avut curajul de a păstra în permanență tonul obiectivității (nu se va identifica în discurs nici măcar o aluzie la domeniul politic) și de a aplica la realitățile științifice românești orientările de ultimă oră – la nivelul anilor ’70 – la scară occidentală. Dovadă stă bibliografia lucrării, în care sunt incluse opere ale „clasicilor” teoriei comunicării și ai semioticii (Roman Jakobson, Ch. Peirce, C. Bremond, O. Ducrot, J. Derrida, A.-J. Greimas, J.-M. Lotman, Ch. Morris ș.a.) sau ale etnologilor (R. Barthes, A. Van Gennep, C. Lévi-Strauss, V.-I. Propp ș.a.), alături de cercetătorii noștri (Ovidiu Bîrlea, Solomon Marcus, Sanda Golopenția-Eretescu, Mihai Pop ș.a.). Un obstacol a fost și „inexistența operei integrale a lui Ch. Peirce în România”.

Preliminariile teoretice, bine articulate și derivate din vaste lecturi în original (la vremea aceea, extrem de puține lucrări tematice erau traduse în limba română), punctează aserțiuni ca aceasta: „Într-o privire istorică asupra evoluției literaturii, prezența basmului este imperios necesară, deoarece el este prima formă de literatură a omului, desprinsă de elementele rituale sau magice, dar care păstrează în conținutul său atât componente rituale, cât și magice, a căror semnificație s-a pierdut, dobândind o alta – cea artistică”. Prin aceasta, basmul devine o operă deschisă, idee anticipată de Peirce (care nu recunoaşte semnele pure, admiţând doar semne „preponderent icon, simbol etc.”), ca sursă a sociologiei literaturii: „Nonexistența semnelor pure poate permite oricărui cititor să lectureze diferit aspectele diverse ale semnului”.   Într-o vreme când cu timiditate își făcea loc între preocupările lingviștilor noștri teoria comunicării („Cursul de lingvistică generală” al lui Ferdinand de Saussure a fost tradus în 1928 în japoneză, apoi în limbile polonă, maghiară, cehă, rusă etc., ca abia în 1998 să apară versiunea în română, la „Polirom” Iași), Ligia Bârgu-Georgescu traduce din Lasswel cinci întrebări pentru actul de comunicare: cine comunică?, ce comunică?, prin ce canal?, cui comunică?, cu ce scop/efect? Cu luciditate, autoarea preia critic anumite informații: „După părerea noastră, Jean Paulus confundă în demonstrația sa simbolul ca termen sau trop literar și semnul lingvistic ca simbol (după denumirea saussuriană)”. Alteori, declară direct: „Nu suntem însă în total de acord cu acest model” (al transmiterii informației, după Westley și Mac Lean). Delimitându-se de cei ce consideră că „basmele rămân mituri și din punct de vedere funcțional”, Ligia Bârgu-Georgescu opinează că „basmul și-a creat forme proprii de dezvoltare și realizare, o structură specifică, precum și elemente corespunzătoare acestei structuri”. Un exemplu l-ar constitui termenii din teoria literaturii: „dezvoltarea acțiunii” (pentru „desfășurarea…”), impusă de „puncte culminante” (în loc de unul), sau „situația inițială”, ca moment al subiectului. Autoarea înregistrează performanţa de a fi despuiat un număr de 1775 de basme aflate atunci în arhiva Institutului de Cercetări Etnologice şi Dialectologice.

Lucrarea aducea în atenție, în 1979, o situație îngrijorătoare, dată de „dispariția, destul de rapidă, a clăcilor, a șezătorilor și a altor ocazii pentru povestit – caracteristice societății rurale tradiționale –, care a dus la scăderea vizibilă a povestitului și implicit a transmiterii de informație prin intermediul actului de comunicare de acest tip, specifică unei anumite mentalități”. În noile condiții (cele din 1979), „fenomenul povestitului nu există sau există sporadic și nesemnificativ, fiind privit frecvent de indivizii componenți cu o anumită ironie sau chiar dispreț”. Ca urmare, în etapa actuală (repetăm, 1979), „comunicarea de acest gen este în proces de dispariție, ce poate fi mai lent sau mai rapid, depinzând de condițiile socioculturale în care se găsesc atât emițătorii, cât și receptorii”. Din păcate, previziunile s-au confirmat: azi, adică în primele decenii ale secolului XXI, doar unele ONG-uri și câteva cadre didactice pasionate mai țin aprinsă flacăra tradiției epicului. (Sporadic, educatoare, învățători, profesori de limba și literatura română, de muzică sau desen propun ca a patra activitate din ziua de inspecție specială pentru acordarea gradului didactic I să fie o șezătoare, la care sunt invitați bătrâni din sat sau meșteri populari.) Autoarea consideră teza „o primă parte a unei lucrări comparative mai ample”, care să dezvolte binomul structură de suprafață – structură de adâncime (după Noam Chomsky), de exemplu. E posibil ca tema abordată aici să fie recunoscută în abordări ulterioare: Ligia Bârgu-Georgescu pregătește un volum incluzând studiile tipărite în diverse publicații. Îl așteptăm cu maxim interes.

*Ligia Bârgu-Georgescu, „Semnul, în basmul fantastic”, Bacău, Editura „Egal”, Seria „Semne”, 2020; 197 p.; prefaţă: Sanda Golopenţia -Eretescu

Conf. univ. dr. Ioan Dănilă
Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Documentar ajuns la Ion N. Oprea si trimis la Luceafărul nu numai pentru  membrii Cenaclului la distanta, 6 noiembrie 2020.