Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Drag de Botoşani

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Drag de Botoşani

Primit pentru publicare: 19 Sept. 2019
Autor: Gheorghe MEDIAN, redactor – Revista Luceafărul
Publicat: 20 Sept. 2019
© Gheorghe Median© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate
[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


             

Titlul acestei cronici, acelaşi pe care îl poartă o îndrăgită emisiune de televiziune, mi s-a părut cel mai potrivit pentru a face câteva consideraţii asupra uneia dintre personalităţile Botoşanilor de astăzi,  asupra unui om, a cărui iubire pentru oraşul în care s-a născut şi pe care nu l-a părăsit niciodată, este mai mult decât pilduitoare.

 Este pictor, unul dintre cei mai talentaţi plasticieni botoşăneni de acum, prezent, de peste două decenii, cu lucrările sale, în numeroase expoziţii personale sau de grup, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani, în renumite săli de expoziţie din Târgu Mureş, Timişoara, Suceava, Iaşi, precum şi în colecţii particulare din ţară sau de dincolo de hotarele acesteia.

Pictorul despre care mi-am propus să scriu, se numeşte Marcel Alexa, iar motivul care m-a determinat să fac acest lucru, este un amănunt care-l singularizează între pictorii botoşăneni – faptul că, de la prima expoziţie la care a participat şi  până acum, Botoşanii au constituit unul dintre subiectele permanente ale lucrărilor sale. Ceea ce l-a făcut să-şi propună un asemenea demers şi să nu se abată nici un moment de la derularea sa, a fost, înainte de orice, dragostea faţă de Botoşani, un oraş încărcat de istorie, renumit pentru personalităţile pe care le-a dat culturii naţionale şi păstrător al unor inestimabile vestigii ale trecutului.

Botoşanii, a inspirat, de-a lungul timpului, numeroşi artişti plasici, care au imortalizat, în pânzele lor, străzi, case, monumente de arhitectură sau aspecte din diverse zone ale sale. În urmă cu nouă decenii, Marcel Olinescu publica un album cu câteva zeci de imagini din oraş, între care mai multe case din cartierul locuit de armeni şi cele mai importante biserici, realizate după fotografiile coautorului abumului, colonelul Aurel Gheorghiu. Tablourile reproduse  în album, au o deosebită valoare documentară, dar nu şi puterea de a emoţiona. Acelaşi lucru se poate spune şi despre lucrările grafice realizate de Cik Damadian, în anul 1975, care prezintă aspecte din centrul istoric al oraşului. Deosebite, sub aspectul realizării plastice, coloritului sau puterii de sugestie pe care-l degajă, redând aspecte, cu precădere din centrul istoric al oraşului, sunt picturile semnate de Aurel Mărculescu, Lucreţia Ionescu, Elena Greculesi, Mariana Petraşcu, George Spaiuc, Aurel Azamfirei sau Cristian Bârzoieş, dar acestea nu reprezintă o parte semnificativă a creaţiilor lor,ci doar tablouri care le pun în valoare talentul artistic.

Marcel Alexa a realizat faptul că, titlul ales de Marcel Olinescu şi Aurel Gheorghiu pentru albumul la care ne-am referit – „Botoşanii care se duc”, era expresia unei premoniţii, care avea să se concretizeze nu peste mult timp. Cel de Al Doilea Război Mondial, transformările pe care le-a suportat perioada comunistă, precum şi cele de după revoluţia din decembrie 1989, au schimbat faţa oraşului, ducând la dispariţia unora dintre elementele care-i dădeau o inconfundabilă identitate. Cele mai expuse au fost zonele adiacente centrului istoric, în care frumoasele case de târgoveţi, înconjurate de grădini, au fost demolate şi înlocuite cu construcţii fără personalitate, care nu mai au nimic cu tradiţia locului. La fel s-a întâmplat şi cu centrul istoric, din care, o mare parte, din fericire nu cea mai importantă sub aspect arhitectural, a fost demolată.

Conştient că nu poate opri distrugerea vestigiilor trecutului, Marcel Alexa a decis să lase mărturie celor care vor veni, imaginile unora dintre cele care se mai păstrează încă, demersul său, însemnând, de fapt, recuperarea prin artă a valorilor unei civilizaţii pe cale de disparitie. Tablourile cu această tematică, multe ca număr, nelipsite din fiecare dintre cele peste 20 de expoziţii la care a participat, denotă nu numai interesul pictorului pentru oraşul de altădată, ci, mai cu seamă dragostea pentru Botoşani, care constituie pentru el, nu un mijloc de inspiraţie, ci un personaj, al cărui portret, în varii ipostaze, îl realizează cu o profunda implicare sentimentală. Doar astfel se poate explica numărul mare de tablouri pe care le-a realizat, reprezentând casele modeste de la marginea oraşului, care se mai păstrează încă, marcate de trecerea timpului, insignifiante în comparaţie cu clădirile tot mai numeroase care le înconjoară, dar neînchipuit de importante prin ceea semnifică. În asemenea case s-au născut sau au copilărit unii dintre cei mai importanţi oameni pe care Botoşanii i-au dat ţării.

 Casele sunt pictate aşa cum arată, fără nicio încercare de cosmetizare a înfăţişării lor, cu semnele evidente ale erodării produse de anii îndelungaţi care au trecut peste ele, accentuate de tonurile cromatice  în care predomină nuanţele de alb, maron, bleu şi verde. Culorile folosite, fac dovada duioşiei şi tristeţii, în acelaşi timp, cu care artistul a privit bătrânele case pe care le-a pictat, ca şi când, fiecare dintre acestea, ar fi fost casa bunicilor, de care nu te poţi apropia decât cu emoţie, aşteptând ca aceştia să-ţi iasă în întâmpinare. Nicio siluetă umană nu este surprinsă în, sau alături de şubredele construcţii, dar curăţenia din jurul lor, denotă faptul că cineva le mai locuieşte încă. Sunt, desigur, oameni bătrâni, prea legaţi de modestele lor case, pentru a le părăsi, sau vinde, cu care pictorul empatizează şi cărora le păstrează anonimatul, ca un omagiu adus modestiei şi simplităţii.

Sigur, operele oricărui pictor sunt oferite spre cumpărare amatorilor de artă. Nu ştim câte dintre lucrările cu subiectul evocat mai sus au fost achiziţionate şi câte se află încă în atelierul pictorului, dar credem, că dacă nu acum, cândva ele vor fi căutate. Nici tablourile lui Ştefan Luchian, înfăţişând pauperele case  din marginea Bucureştilor „Mahalaua dracului”, „Iarna la bariera Filantropiei sau „Ghereta din Filantropie” nu au fost apreciate la vremea lor, pentru ca acum, să fie considerate ca fiind capodopere ale artistului şi preţuite ca atare.

Aceeaşi implicare sufletească, o degajă numeroasele tablouri înfăţişând centrul istoric al Botoşanilor, de care  Marcel Alexa s-a apropiat, aproape cu religiozitate, preocupat permanent de ideea de a nu omite nimic din elementele care-l compun. Tablourile în care este prezentat vechiul centru al oraşului se remarcă prin minuţiozitatea cu care  sunt realizate, pictorul fiind atent să nu scape niciun detaliu din ceea ce se dezvăluie privirii. Prin urmare, nimic nu lipseşte din imaginile pictate: clădirile au uşile, ferestrele, balcoanele şi frontoanele pe care le-au avut din totdeauna, iar strada principală are aceeaşi linie sinuoasă. Culorile pe care pictorul le foloseşte, cu precădere maron, alb, gri şi albastru, crează o atmosferă de solemnitate, pe care cvasi absenţa oamenilor o accentuiază. Momentele în care surprinde elegantul centru al oraşului sunt, de obicei cele de la sfârşitul zilei, toamna sau în plină iarnă.  Atmosfera sobră, accentuată de cerul, de cele mai multe ori închis, face ca atenţia privitorului să fie orientată nu spre un anume obiectiv, ci spre întrega imagine, ca şi când ar avea în faţă un personaj, pe care trebuie să-l admire în integralitatea sa. Această manieră de a prezenta oraşul, dovedeşte, fără echivoc faptul că, pentru Marcel Alexa, Botoşanii, reprezintă cu adevărat un personaj, pe care-l simte aproape, şi a cărui înfăţişare o oferă, prin tablourile sale, atât celor de acum, cât mai cu seamă celor care vor veni, sperând că el va rămâne mereu, aşa cum el l-a văzut şi simţit.

Cele câteva consideraţii asupra afinităţii extraordinare pe care Marcel Alexa o are pentru Botoşani, nu fac decât să releve doar o parte infimă din cele ce se pot spune despre el, în acest sens. Expoziţia personală pe care i-a găzduit-o, în luna iulie a acestui an Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” a ilustrat încă odată acest fapt şi avem convingerea că Marcel Alexa va rămâne fidel crezului său, şi îşi va consolida, prin noi creaţii, postura de cronicar plastic al Botoşanilor.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.586 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5