COL. (R ) PROF.  IOAN  GRĂDINARU  DE CORDĂRENI – DOROHOI   

                        Începând cu anul 2015 în România, dar și pretutindeni, este sărbătorită  ZIUA BUCOVINEI. 

                 Pe lângă delegații oficiali, alte mii de locuitori din toate neamurile, din toate categoriile sociale și din toate colțurile Bucovinei au fost prezenți la CERNĂUȚI, participând într-un fel la Congresul din 28 noiembrie 1918.

        Iancu Flondor, președintele Congresului, propune spre aprobare o PROCLAMAȚIE  cu un conținut etnic și politic de o importanță excepțională :  ,, Congresul General al Bucovinei, întrunit azi, joi, în 28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți, considerând că, de la fondarea Principatelor Române, Bucovina care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților, a făcut pururi parte din Moldova,… Constată că ceasu acesta mare a sunat, în urma loviturilor zdrobitoare Monarhia Austro – Ungară s-a zguduit în temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate din cuprinsul ei și-au câștigat dreptul la liberă hotărâre de sine. Drept aceea noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind investiți singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm : ,, UNIREA NECONDIȚIONATĂ ȘI PENTRU VECIE A BUCOVINEI, ÎN VECHILE EI HOTARE PÂNĂ LA CEREMUȘ, COLACIN ȘI NISTRU, cu REGATUL ROMÂNIEI”.  Proclamația a fost votată în unanimitate.

                        Propunerea legislativă prin care ziua de 28 noiembrie urma să fie sărbătorită în fiecare an ca  ZIUA  BUCOVINEI , a fost adoptată la 2 octombrie 2013 , de Plenul  Senatului.  Camera Deputaților, forul decizional,  a adoptat proiectul de lege la 7 octombrie 2015.   LEGEA NR. 250 / 2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie  ca Ziua Bucovinei, a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis la data de 28 octombrie 2015.  Legea a fost publicată în Monitorul  Oficial la 30 octombrie 2015.

          Cu prilejul acestei sărbători, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice, pot organiza manifestări cultural- științifice, fondurile necesare putând fi asigurate din bugetele locale sau, după caz,din bugetele autorităților administrației publice ori ale instituțiilor publice.

          În acest an România se află într-o situație dezastroasă, avem de toate, criză sanitară, energetică, economică, la care s-a adăugat și criza politică. Pentru prima dată , în ultimii zeci de ani, România nu a fost guvernată mai mult de două luni.  Sperăm să existe timp și înțelepciune pentru ca manifestările prilejuite de Ziua Bucovinei, să fie organizate de către guvern și partidele politice, conform restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19 și se vor desfășura online, iar depunerile de coroane vor avea loc probabil în cadru restrâns.

                  BUCOVINA a fost anexată de Imperiul Habsburgic în anul 1775, nu prin forța armelor, cât mai ales prin șantaj, înșelăciune și corupție, în pofida tratatelor încheiate de către domnitorii români cu Turcia , încă din secolul al XV-lea. Aceste tratate stipulau obligația Imperiului Otoman, ca putere suzerană a Țărilor române, de a asigura în schimbul unui tribut anual, autonomia internă și integritatea teritorială a Moldovei și Țării Românești. Imperiul Otoman nu avea dreptul să înstrăineze teritoriile ce aparțineau Țărilor române.

          După anexarea de către Austria,  teritoriul din nordul Moldovei a fost denumit „ Bucovina  „ ( toponimic de origine germană, preluat de slavi, însemnând făget, pădure de fagi, țara fagilor ), termen impropriu care nu reflecta caracteristicile zonei și care nu a fost folosit niciodată până atunci.  De numele Bucovinei, declara în 1918   Iancu Flondor,  ,,nu ne leagă decât durere și amintirea unei suferinți seculare. Nume străin născut din buze străine”.

          Promisiunile noii stăpâniri de a respecta modul tradițional de organizare internă au fost încălcate, demnitarii autohtoni au fost îndepărtați din funcțiile administrative și juridice, fiind înlocuiți la început cu ofițeri austrieci, apoi cu funcționari aduși din toate colțurile imperiului.  Scriitorul  Ion Budai Deleanu arăta că toți incapabilii și imoralii au ajuns la conducerea Bucovinei.  Episcopia de Rădăuți a fost mutată la Cernăuți și scoasă de sub jurisdicția Mitropoliei de Iași.

          Migrația masivă a rutenilor, la care s-a adăugat și colonizarea altor elemente alogene (evrei, germani, polonezi , armeni, cehi, maghiari ) a determinat schimbări dramatice în structura etnică a populației și o scădere drastică a ponderii românilor. Bucovina a devenit o țară evreiască  a monarhiei.

          Aflată la întretăierea intereselor austriece, rusești, ucrainene și mai ales ,

după  izbucnirea Revoluției din februarie 1917, au fost trasate numeroase planuri referitoare la viitoarea situație a Bucovinei , se notează în volumul ,, Istoria românilor”  ( vol. VII, tom II Editura  Enciclopedică, București, 2003 ).

          Războiul mondial a dus Imperiul Austro – Ungar în imposibilitatea de a mai gestiona problema naționalităților conlocuitoare, care își revendicau tot mai energic dreptul la autodeterminare.  Pe măsură ce imperiul se dezintegra, Curtea de la Viena urmărea reorganizarea acestuia pe baze federative.

           La 16 octombrie 1918, împăratul Carol  I de  Habsburg trimite manifestul  intitulat ,, Către popoarele mele credincioase” , privind reorganizarea Austro – Ungariei   într-o federație de șase state ,, independente” ( austriac, ungar, ceh , iugoslav, polonez și ucrainean ), Ardealul rămânea în continuare în componența Ungariei, iar Bucovina, cu orașele Cernăuți, Storojineț și Siret, urma să intre în componența Ucrainei, potrivit volumului  ,, Istoria României în date” ( Editura Enciclopedică, București, 2003 ).

          Răspunsul la această acțiune a venit la 15 octombrie 1918, când Adunarea de la     Iași a românilor emigranți din Austro- Ungaria a adoptat , în numele lor și ,, al fraților subjugați acasă”, o Declarație prin care nu se recunoștea Monarhiei dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Ardeal și Bucovina.  Românii ardeleni și bucovineni își exprimau hotărârea să lupte  ,, prin toate mijloacele și prin toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat național  și liber, sub domnia DINASTIEI ROMÂNE” se arată în volumul ,, Istoria românilor”  ( vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, București, 2003 ).

          În aceste împrejurări Consiliul Național Ucrainean a convocat la Liov, Adunarea Națională Constituantă, care a promulgat la 19 octombrie 1918, ,,independența” teritoriului ucrainean în cadrul Austro- Ungariei, urmând ca aceasta să înglobeze Galiția orientală, Bucovina  și Rusia subcarpatică din nordul Ungariei.  Proclamația de la Liov a produs o mare îngrijorare în rândul românilor din Bucovina.

          Eforturile unioniste ale românilor trebuiau intensificate, astfel riscau să intre în componența Ucrainei.  În acest sens la 22 octombrie 1918 a apărut la Chișinău ziarul  ,, GLASUL BUCOVINEI”, sub conducerea lui Sextil Pușcariu, în care fruntașii Bucovinei au publicat editorialul  ,,CE VREM ?”, un veritabil document programator pentru românii din Bucovina.

           La inițiativa fruntașilor luptei naționale Sextil Pușcariu și Iancu Flondor s-a convocat în octombrie 1918, o mare adunare reprezentativă a românilor  din provincia Bucovina, pentru a hotărâ soarta ei. Adunarea din 14 octombrie a decis în unanimitate de voturi, unirea Bucovinei la celelalte provincii românești.  Totodată s-a format un Consiliul Național având în componența sa reprezentanți din toate păturile sociale și din toate județele provinciei.  Consiliul Național a înființat un organ cu caracter de guvern format din 14 secretari de stat care avea un Comitet Executiv, al cărui președinte era Iancu Flondor.

          În toamna anului 1918 situația românilor din Bucovina a devenit critică, ucraineni au trecut la jefuirea fostelor administrații imperiale. Ei nu recunoșteau dreptul istoric al românilor din Bucovina și luptau pentru o Ucraină Mare, care să se întindă de la Carpați la Caucaz. S-a creat o situație de haos și anarhie, soldații ucraineni întorși de pe front terorizau populația. În aceste condiții Consiliul Național a decis să ceară intrarea armatei române în Bucovina.  Guvernul roman a trimis divizia a 8-a sub comanda generalului Iacob Zadic, care a trecut în Bucovina și la 11 noiembrie 1918 a intrat în Cernăuți, restabilind ordinea.

          După 25 noiembrie s-a desfășurat o febrilă activitate de pregătire și organizare a Congresului General al Bucovinei. S-a întocmit proiectul Proclamației de revenire a  Bucovinei la România și s-au făcut alegeri de deputați pentru Congresul General al Bucovinei, pe baze democratice în raport cu situația etnică.

                             LA 28 NOIEMBRIE 1918, CONGRESUL GENERAL AL BUCOVINEI A HOTARÂT UNIREA NECONDIȚIONATĂ ȘI PE VECIE A BUCOVINEI CU REGATUL ROMÂNIEI.

           Unirea cu țara a celor două provincii românești,  BASARABIA,  la 27 martie 1918 și BUCOVINA , la 28 noiembrie 1918,  a fost urmată și încununată de actul  istoric de la 1 DECEMBRIE 1918, când a avut loc MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ DE LA ALBA IULIA, care a hotărât UNIREA TRANSILVANIEI, BANATULUI , A CRIȘANEI ȘI MARAMUREȘULUI CU ROMÂNIA.  TRĂIASCĂ  ROMÂNIA  MARE !

                     BIBLIOGRAFIE :

1. Mihai  Iacobescu, Din istoria Bucovinei, Editura Academiei Române, București, 2008.
2. COLECTIV , Centenarul unirii Bucovinei cu României, Editura ALPHA MDN, Buzău, 2018.
3. Istoria românilor  ,vol. VII, tom  II, Editura Enciclopedică, București, 2003.
   4.   Istoria României în date , Editura Enciclopedică, București, 2003.