Dragoș NICULESCU
Din volumul „In orice caz, trăim”, pregătit pentru publicare

Simpla ordine a lucrurilor

 Domnul Dobrescu şi madame Clemance locuiau undeva
pe fundul bălţii înconjurate de papură şi stuf.
Cîndva, o ţigancă bătrînă le spusese că ar fi trăit odată la Slatina,
dar că pe atunci nu se cunoşteau, fiecare se îndeletnicea cu
lucruri complet diferite.
În vremea aceea trăiam o tinereţe ciudată,
culegeam plante medicinale dis-de-dimineaţă, uneori şi seara,
dar cel mai bine auzisem că se culeg în zori,
mai dezgropam de pe întinderea cîmpului femei cu dinţi de fildeş,
cu sînii plini de linişti telurice,
mai căsătoream lăcuste cu vîntul, mai adormeam cu capul
pe şolduri de libelule.

Parcă îi văd… Apăreau pe drumul prăfos al colinei, la braţ,
domnul Dobrescu purta o redingotă lungă şi ponosită,
vineţie, părul îi albise, curgea în plete pe umeri,
madame Clemance ‒ corpolentă, în rochia ei cu motive mari,
japoneze şi cu veşnicul evantai, de care nu se despărţea niciodată.
Îmi păreau că plutesc, îşi mişcau picioarele încet,
ochii le deveniseră verzi, pupilele, ceva mai închise,
abia se mai distingeau.
Mă întorceam către ei, aveam în săculeţul legat de curea
angelică, măselariţă, troscot şi brusture.
“Nu ne-ai mai vizitat, tinere domn…”, îmi spunea,
de departe, madame Clemance, erau uzi, cîteva fire verzi
de lintiţă se lipiseră de ei ici şi colo.
“Stăm în fiecare zi pregătiţi cu cafea caldă şi brioşe,
şi dumneata ne eviţi constant. Păi, se poate aşa ceva?!”
“Sînteţi pentru noi ca fiul nostru…”, completa domnul Dobrescu,
ţinîndu-se zdravăn de umbrelă, “din păcate mult prea rătăcitor”.

Le întindeam un săculeţ cu plante, ei întindeau mîini
cu pielea albă şi subţiată de apă,
jos, în vale, se vedea splendida baltă,
un fum se înălţa dintr-un colţ al iazului, iar departe,
cîteva păsări intrau în oglinzile dreptunghiulare ale cerului
de vară, şi nu se mai vedeau.