Primind în dar de la poetul Iulian Patca cartea ”Armonii de absență” o frumoasă antologie a poeziei de dragoste și vădit impresionată  de trăirile și  emoțiile pe care mi le-a transmis citirea acesteia, nu  puteam să trec mai departe fără să  notez prezentele impresii spre neuitare.

• Antologia  Armonii de absență publicată la editura Napoca Star în anul 2022 cuprinde  în cele 174 de pagini ale sale  un număr de 103 poeme  publicate în volumele ”Să vii și mâine ”(2011)  și ”De dragul tău”(2017)  revăzute și adăugite dar și poezii noi , ”îngândurări și alte risipiri lirice” cum îi place poetului să spună.
• În loc de prefață   găsim un  cuvânt de autor  cu  denumirea ”Autorul se explică”  un titlu ce își are originea într-un  vechi jurnal periodic pentru tineret ”Supliment Literar Artistic”  unde  tinerii scriitori debutanți erau promovați, un titlu  care așa cum spune scriitorul ”ține loc de crez, de mărturisire poetică sau descătușare a spiritului”  
• A scrie poezie de dragoste nu este chiar atât de simplu  eu însămi scriind poezii de acest gen, știu că emoțiile așezate în vers reprezintă arderi din cuptorul încins al trăirilor emanând  neîncetat miresme menite să se reverse  ca niște cascade tămăduitoare  peste suferințele omenești.
• Cartea Armonii de absență este o adevărată operă de artă  atent clădită de poet și este prezentată  asemeni unei  povești de taină  care  începe cu ”A fost odată” și se încheie cu ”Sfârșit de poveste” : ”Mă încearcă uneori o amintire târzie/ ‘Voluptatea ierbii culcată sub pași/Strivită de  trupuri în plină câmpie/Fremătânde ca doi cai nărăvași” ( A fost odată) , ”Tot ce ți-am scris e numai începutul/Unei povești de taină și de vis/Salvarea prin miracol din trecutul/În care-am fost și rege și proscris” ( Sfârșit de poveste)
• În antologia  Armonii de absență observăm că  versul iubirii trece ca într-un slalom printre jaloane din real în ireal și invers evidențiindu-se faptul că iubirea nu are o logică anume, ea există pur și simplu deasupra tuturor prejudecăților, o iubire adevărată, profundă și  necondiționată pentru că „Iubirea nu e un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea e o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc!” –( Liviu Rebreanu).
• Și chiar dacă  poemele de dragoste din prezenta antologie reprezintă  o poveste frumoasă de dragoste, un vis al poetului veșnic îndrăgostit care la un moment dat a obosit: ” Și vine vremea sa mă las de toate/ Am obosit de-atâta poezie ” totuși iubirea nu se sfârșește, nu se epuizează, ea continuă să existe în inima scriitorului pentru că iubirea și dragostea adevărată nu se termină niciodată.”Iubirea mea-i nemuritoare/Din recuzita unui zeu/Ca aripa ce vrea să zboare/Din flacăra lui Prometeu”( Mărturisire)
• Poezia distinsului poet Iulian Patca este o operă de artă, o creație ce trăiește cititorul într-o ardere cu combustie interioară,  permanent întreținută de dorință, de vis, de dor  și de amintiri.Fie că este vorba de o iubire reală ori imaginară intensitatea iubirii  este tandru descrisă  în versurile ”De s-ar putea aș face o poartă/ prin care noi am trece-mbrățișați/sau am rămâne priponiți de soartă/în stâlpii ei pe veci pietrificați” ( Poarta sărutului)
• Clasicismul prozodic al versurilor de intensă vibrație sufletească ce emoționează profund, creează ecouri  în  conștiința cititorului care este vrăjit și rămâne ancorat în lectură.” Mă mir de propria-mi mirare/că-mbătrânesc păreri de rău/când numai de privesc o floare/mă fac bujor de dorul tău” (Rămân nevindecat de tine)
• Poemele se înșiră domol pe firul narativ de poveste fie că sunt scrise în vers clasic ori în vers liber şi alb într-o  tresăltare  elegiacă de  imagini și înalte trăiri  metaforice. Îmbinate într-o perfectă fuziune artistico-lirică elementele discursului liric nu deconspiră unde se află bariera între iluzoriu și real fapt care păstrează intensitatea  fiorului dar și a misterului în care este învăluit întregul spectacol.
•  Într-o  superbă comunicare cu divinitatea,  într-un infinit izvor de iubire  autorul  exclamă: ”Doamne-mi dă sau Doamne-mi ia /dar mai lasă-mă cu Ea! ”( Descântec)
• Tristețea și nesiguranța își fac cuib în sufletul poetului care își  mărturisește  neputința :”Scăpare n-am  într-un destin /ursit să nu te pot uita/țintește-mi inima în plin/să știu că mor de mâna ta!”( Mărturie), ”Nefericit sunt când mă gândesc la tine/zi de zi și fără speranță/noapte de noapte și fără somn/Trăiesc așadar dureros/și nesigur/în acest paradox” ((Dureros și nesigur)  confirmând citatul lui Antoine de Saint-Exupery: ”Tristețea este totdeauna formată din timpul care curge și nu și-a dat roadele”.(Antoine de Saint-Exupery)
• Versurile rimate curg asemeni unui râu cu apă lină, clară, ce-și  poartă melodia de la deal la vale, dinspre sufletul poetului unde își are izvorul spre sufletul cititorului care este îmbiat să o guste :”Nu-mi cere să te uit iubirea mea/trăiesc umil cu ce  mi-a mai rămas/cu amintirile de nu le-aș mai avea/dar nu mă-ndur deloc să le mai las”( Nu-mi cere să te uit)
• Iubirea capătă pe alocuri în versuri tonuri de gravitate  și  dramatism: ”Vinovăția mea nu se /prescrie-n veac, și de aceea/pune-mi lanțuri și cătușe/închide-mă și-aruncă cheia!/Ori lasă-mă-ntr-o grotă adâncă/fă-mi loc într-o celulă rece/împinge-mă de pe o stâncă/tot dorul meu te va petrece”( Penitența)  
• În timpul așteptării zadarnice, chipul iubitei ( reale sau visate) se îmbracă în aburi de timp pentru că ”nimic din ce a fost nu mai e actual”  devenind  ”un idol sacralizat” , ”himera chipului virtual”  
• Peste această văratecă și nepereche iubire se-așterne toamna : ”Și frunzele s-au risipit năuce/lăsând copacii, carte fără foi/și-i tristă toamna care vrea s-apuce/tot hăul cuibărit acum în noi”( Păcătuiesc cu tine-n gând)  iar poetul rămâne cu ”regretul și durutul”  arzând în vâlvătăi de dor ”Pe rug de vers ard gândurile aceste și doar prin ele dorul mi-l fac scrum” ( Până la scrum)
• Poetul  știe să brodeze  atent în expresii blând îngemănate în curgerea poemului instabilitatea  care  îi crează insomnii și  dureri sufletești sfâșietoare: ” Mă doare încă noaptea ce trecu/mă doare noaptea ce-o să vină iară/cu-aceleași insomnii în care tu/ și vii și pleci precum odinioară”( Aceleași insomnii)
• Șansa fericirii  rămâne totuși metamorfozată în speranța  ce gravitează  în jurul iubirii  și a Divinității ”Mai cred doar în Cel de Sus /și în Tine/ Și-n dragostea mea eternă/care mă găsește/îngenunchiat și-n această clipă/rugându-mă la icoana ta”(Mai cred)
• Iubirea nepământeană, profundă, depășește limitele logice ale înțelegerii celor mulți  și în acest sens  frumos subliniază poetul faptul că părerea lumii nu contează: ”Nu-mi pasă, poate ști o lume întreagă/că sunt același ins nevindecat/legat mă simt de tine cum se leagă/un subiect de predicat”( N-am atâtea adjective)
• Poetul  Iulian Patca  scrie o poezie elegantă, tandră îmbrăcată în  noblețe sufletească, o poezie de  sugestie care prin formulări  gingașe atinge sufletul cititorului  sugerând scene de iubire extazică  lăsând imaginația cititorului să zburde completând restul tabloului după bunul plac, permițându-i să  participe afectiv prin includerea propriei persoane în  trăirile și emoțiile create cu desăvârșită iscusință.”Să vii și mâine, prea a fost frumos/te îmbrățișam cum ramurile trunchiul/un așternut păstrează încă dureros/umărul tău și coapsa și genunchiul”( Să vii și mâine)
• În ochii bărbatului iubit, doamna lui rămâne aceeași frumoasă sau chiar  și mai frumoasă, odată cu trecerea timpului , iată găsim aici  gestul galant și romantic al îndrăgostitului incurabil care face cea mai frumoasă declarație  de dragoste femeii care se vrea tot frumoasă chiar dacă anii trec și peste ea: ”Ești tot mai frumoasă iubito /…Ce dacă ninsori de poveste/prin parul tău au trecut…”( Ești tot frumoasă) Bărbatul îndrăgostit o vede cea mai frumoasă  pe iubita lui  pentru că :”Nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea” –( Lev Tolstoi)
•   Suferinței din iubire i se adaugă și un  auto reproș  pe care și-l face  sieși într-o manieră subtilă  pentru că  stilul  său rămâne de la început până la sfârșit  la fel de galant și respectuos asumându-și  întreaga vină.”N-am  nimic să-ți reproșez /Doamnă de fior și vis/Ce s-ar putea reproșa unei icoane”…”Iartă-mă pentru clipa de  rătăcire/când am fost slab și nehotărât, pentru clipele celelalte-prea multe/de disperare surdă/în care n-am întors capul spre tine/ca Lot/din teama unui refuz sau din lașitate/ori din prea mult respect pentru mândria ta rănită” (În tăcere, la nesfârșit)
• Poetul Iulian Patca nu ignoră prezentul din lumea-n care trăim și vorbește despre realitatea  tristă  a zilelor noastre pline de neiubire și de necredință , despre   ”această lume sucită, dementă ” care ”s-a întors  cu  josu-n sus” și se întreabă ” din iubire câți se mai îmbată? Cine-și face cruce la Apus? ”
• Autorul trece prin  inedite stări spirituale ”dincolo de rostirea cuvintelor” pe care le trăiește în vise admirând și adorând  imaginea iubitei, căreia îi pune pe cap”laurii iubirii”  în rătăciri  ce au la origini acest  izvor nesecat de iubire. ”Dorul de tine se află la originea tuturor/rătăcirilor mele/când nu mai știu dacă ai fost aievea/sau doar te-am creat  din cuvinte” ( În umbra ta )
• ”Adevărata iubire începe de acolo de unde tu nu mai aștepți nimic în schimb ”– (Antoine de Saint-Exupery)
• Iulian Patca privește trista realitate cu înțelepciunea filozofului, într-un joc de cuvinte ce se îmbină cu un lirism de esențe tari:”Sunt  iar cu tine fără ieri…/Sunt ieri cu tine fără azi/…Și iar mă simt cum n-am fost niciodată/domesticit de ținem ca un câine/mai mult decât vei ști vreodată/sunt  azi cu tine fără mâine”( Mai mult decât vei ști vreodată)  
• Fermecătoare sunt versurile poetului pline de alint și  încântare: ”Înveșmântată-n strai de neuitare/din inima cu miez incandeșcent/ iradiază încă cu dogoare mare/ iubirea dintr-un timp adolescent”( Ma surp și mă ridic în  calea ta)
• Tema vieții și a morții  o găsim prezentă deseori  în  versurile poetului căci viața și moartea nu pot exista una fără cealaltă ele se contopesc pentru a forma întregul și se despart pentru a  se distinge . În poezia sa de dragoste moartea este prezentă  ca o dovadă supremă a iubirii :” Ca să te știu mai fericită aș vrea să mor în locul tău” ( De dragul tău)  iar veșnicia ca  locul unei posibile regăsiri unde cei doi ar putea să își trăiască iubirea plenar.
• Tabloul iubirii se află într-o perfectă rezonanță cu natura  unde așterne ” covor de petale” iubitei pe care o așteaptă  în  ”palatele mele de iarbă, de frunză și flori/voi aprinde lumina de stele/și greierii vor fi cu viori”( Să vii negreșit)
• Mugurele de lumină  interioară  al filonului creator îl conduce  pe poet să exploreze diverse stări, trăiri și emoții prin vise și gânduri, prin  real și fantasme, prin  amintiri și prezent  unificându-le în însingurarea ființei umane:”Trecut-au anii-n zboruri îndrăznețe/ Mireasma lor rămas-a altui veac/ Înțelepciunea doar să-mi dea povețe/Și-nsingurării să-i găsească leac”( A mai trecut)
• Într-un realism iluzoriu poetul acceptă o împăcare cu soarta care ”biciuie și râde” și recunoaște: ”Doar visul mă apropie de tine/Și gândul ce-a rămas un solitar/mai vulnerabil  ca un mărăcine/În bărăganul gustului amar”…  ”Poate că acesta-i cel din urmă rost/În care amintiri din altă vreme/Ne mai visează că odată-am fost/O lacrimă ascunsă în poeme”( Doar visul)
• Iubirea din  vis îi lasă o libertate infinită de zbor, îi dă o stare de beatitudine poetului, o stare cu care se hrănește, cu care se îmbată  ”Iar te visez cu ochii mari/Cât luna ce ne dă impulsul/Mă-mbăt de dor  și esențe tari/Și-mi acordez cu tine pulsul’‘( Nu nopților)
• Timpul care trece îi îndepărtează tot mai mult pe cei doi protagoniști, cărările care i-ar fi putut cândva uni depărtându-se mai mult:” Cu pulsul unui of străbat spre tine/Cărări pe care nu le mai avem”(Cărări pe care…)
• Dumnezeu  este cel care  permite soarta fiecăruia dintre noi  iar poetul umanizând dialogul cu Atotputernicul i se încredințează emoțional într-un  ”Psalm” : ”Desăvârșește Doamne ce-ai făcut din mine/Din viața mea mireană și de rob/Și Doamne, iartă-mă, de se cuvine/ Atâta-ți cer cu teamă și mă rog”( Psalm)
• Numai disecând și deslușind adevăratele simțiri pe care le purtăm în inimă putem crea un echilibru și o stabilitate înlăuntrul  ființei noastre iar poetul înțelege acest adevăr :” Ajută-mă Părinte, așadar/Să duc eu mai departe două cruci/Păcatul ei să cadă ca un har/Asupra mea la bine și răscruci.”(Psalm)  
• Iubirea este de importanță vitală  pentru poetul artist, este o  ”dulce povară”  ce o trăiește  în ”visul fremătând”  în care ”se torc suspine” iar iubita din vis este ” poemul  cel mai frumos din cea mai  minunată poveste”, ”mireasa cea frumoasă din azur” , ”zâna bună”
• Întocmai unei povești volumul Armonii de absență se sfârșește cu un mare dor nestins ce va continua să lupte chiar dacă nu mai are niciun sens:”Las dorul în genunchi și coate/ Să lupte-n van și în zădărnicie” (Sfârșit de poveste) Pentru că numai  volumul a luat sfârșit  nu și povestea iubirii , căci ”Adevăratele povești de dragoste nu au final”– (Richard Bach)
• Poetul Iulian Patca scrie cu sufletul plin de simțire, o poezie încântătoare, de mare sensibilitate, a iubirii  din iubire, o adevărată operă de artă! Versurile sale valsează între real și ireal, sunt simțitoare, sentimentale, pline de afecțiune și de gentilețe ceea ce ne este dat să întâlnim tot mai rar în ziua de azi.  
• Prin lectura  antologiei Armonii de absență cititorul se va simți  mai bogat,căci a avut șansa să  atingă  o bucățică a sufletului poetului.Un suflet respectuos și duios ce  dezmiardă și alină prin creațiile sale alte suflete.Poezia de dragoste necondiționată a domnului Iulian Patca  este o poezie de înaltă rezonanță lirică, vindecătoare, plină de seninătate și care  trimite înmuguriri de raze de lumină și speranță  către cititor.
• Bogăția ideilor încântătoare,  frumusețea stilului respectuos și afectuos,precum și  metaforele fermecătoare  îmbrăcate în  trăiri arzătoare  creează armonii de  versuri ce se așează ca-ntr-o poveste  în antologia ”Armonii de absență” .Sunt sigură ca această poveste va fi pe placul cititorilor care se vor regăsi în multe dintre poeme.

Calde felicitări  poetului Iulian Patca cu mulțumiri pentru darul de suflet!

Mihaela CD
TWUC, LSR, WPAC