Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion Istrate
Primit pentru publicare: 17 Ian. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Iași
Publicat: 19 Ian. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Experienţa mortii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza că trebuie să schimbăm drumul pe care am mers până acum. Nu intâmplător, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” Este prima oară in istoria Universului când, in planul celest, s-a decis că lumea noastră să fie izbăvită nu prin moarte, ci prin spiritualizare. Ni s-a aratat Adevărul, ni s-a arătat Calea. Este rândul nostru să răspundem chemării divine. Suntem cu totii prinşi acum in marele val al purificării, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea că „ora astrală a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele şi toate avertismentele. Sper să avem inţelepciunea necesară de a nu pierde şi această ultimă şansă. – scrie Dumitru Constantin-Dulcan în Mintea de Dincolo, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Şcoala ardeleană, Cluj-Napoca, 2015
Dumitru Constantin Dulcan este neurolog, psihiatru, scriitor, profesor universitar, om de ştiinţă, cercetător in domeniul conştiinţei. Practicând medicina in cadrul armatei, domnia-sa a avut posibilitatea să avanseze in cercetarea creierului şi a importanţei gândului asupra organismului şi a mediului, iar legătura cu ştiinţa, religia şi experienţs chineză l-a ajutat în ceea ce ştie şi scrie. Este membru al unor prestigioase societăţi stiinţifice naţionale şi internaţionale, autor de brevete de invenţii, deţinător al multor premii ştiinţifice şi literare obţinute in ţară şi in străinătate. Printre cărţile sale cităm “Inteligenţa materiei” 1981, distinsă cu premiul pentru filosofie „Vasile Conta” al Academiei Române (1992). „Oglinda conştiinţei” (2003), „In căutarea sensului pierdut” (2008).
Despre profesor şi opera sa am scris şi noi, membrii Cenaclului de la distanţă, în antologii, “Istorii, comentarii, miscelanea”, Editura “Armonii Culturale”, 2018, o facem şi acum, seduşi nu doar de spusele sale – invitaţie . basm de ar fi, cartea “Mintea de Dincolo” merită să fie cunoscută.
Dedicată părinţilor săi, structurată în două părţi – Conştiinţa-ax esenţial al Universului – şi – Experienţa morţii clinice – , cea de-a doua cu Capitole de mare interes ştiinţific, religios şi practic, referitoare la Realitatea lumii de Dincolo, concluzii şi comentari sinteză, cu o bibliografie care depăşeşte suta de volume – inclusiv cărţile sale “În căutarea sensului pierdut” şi “Inteligenţa materiei” – cartea incită şi explică ceea ce nu mulţi cunosc sau admit, deşi, aproape zilnic mijloacele mass-media anunţă şi în România: la morga SpitaluluiY încă o persoană în comă declarată că a murit este în viaţă…
Cine, la noi, se ocupă de ceea ce sufletul respectiv a întâlnit şi văzut în perioada cât trupul i-a fost lăsat hrană pământului?
Experienţa morţii clinice, atestată prin studii ştiinţifice de către cercetători cu un statut profesional incontestabil, citaţi în bibliografie, precum oncologul Jeffrey Long, publicat în cartea „Dovezi referitoare la lumea de Dincolo”, Editura Adevăr Divin, 2012,susţinut de un lot de 1600 persoane care timp de 10 ani au relatat pas cu pas experienţe ale morţii clinice, Sylvia Browne, ea însăşi în moarte clinică, cu „Viaţa în lumea de Dincolo”, traducere de Cristian Hanu, 2008, care a moştenit harul de a intra în dialog cu subiecţi ai căror ascendenţi duc în urmă la300 de generaţii, cazuri studiate, fişate, înregistrate şi audio, confruntate cu opinia nu numai a oamenilor de ştiinţă, ci şi cu ghizi – Francine – care duc până pe la anul 1520; apoi alţi şi alţi cercetători: Raymond Moody, Sandra Anne Taylor, Michael Sabom, Pim van Lommel, Marc-Alain Descamps, Stanislav Grof, ş.a, ş.a, toţi medici, psihologi, sociologi, filosofi, practicieni. Ei confirmă că indiferent de locul unde s-au întâmplat experienţele morţii clinice au avut şi au acelaşi tipar – călătoriile extracorporale, întâlnirea cu ghizii care pot fi şi îngerii, Raiul şi Iadul, nişte închipuiri, mai plauzibile aici pe pământ, descrierea lumii de Dincolo,turnurile, templele înţelepciunii, a înregistrărilor, a justiţiei – cu Consiliul bătrânilor -, momentul hotărîtor al barierelor pentru trecerea sau întoarcerea de Dincolo, pentru a desăvârşi ceea ce mai datorsc Cerului, ca naştere sau revenire pe Terra, pentru a simţi sărutul lui Dumnezeu.
Parcurgând filele cărţii „Mintea de Dincolo”, 323 pagini, afli esenţialul, se încheie o dispută dintre Ştiinţă şi Religie, de sute de ani, învingătoare RELIGIA – DUMNEZEU EXISTĂ, restul, p.295-312, sunt tot argumente, lumea noastră se izbăveşte spiritual.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania