Publicat de vasile FETESCU, 13 dec. 2013

Sintagma educaţie negativă a fost introdusă pentru prima dată în limbajul pedagogic de către J.-J. Rousseau, prin care el desemna inoportunitatea intervenţiei educatorului în formarea personalităţii copilului, demers ce trebuie lăsat să se realizeze potrivit naturii individuale a acestuia, dobândită prin naştere. Expresia la care ne referim ilustrează concepţia marelui iluminist francez potrivit căreia Omul se naşte bun de la natură dar societatea, plină de rele, îl strică. În consecinţă, Rousseau propune ca educaţia copiilor să se facă în mijlocul naturii, departe de influenţele nocive ale unei societăţi viciate.

Această succintă referire istorică evidenţiază faptul că au existat, încă cu secole în urmă, atenţionări asupra influenţelor negative pe care le pot avea relele existente în societate asupra sufletelor şi minţilor imaculate ale copiilor.

Din păcate, manifestările, atitudinile, practicile dăunătoare sunt repede şi neselectiv însuşite de către copii şi tineri. De la educatorii ocazionali aflaţi în grupul de prieteni cu care copilul se joacă sau îşi petrece timpul liber, învaţă fumatul, preferinţa pentru alcool, pentru droguri, limbajul vulgar, violenţa verbală şi fizică, minciuna, bădărănia, neruşinarea, lipsa de respect faţă de părinţi, faţă de dascăli şi faţă de normele de conduită socială, adoptă comportamentul şi argoul de gaşcă, practici sexuale aberante, furtul, prostul gust în îmbrăcăminte, se înzorzonează cu fel de fel de podoabe specifice civilizaţiei tribale etc.

Toate acestea şi multe altele reprezintă pentru nevârstnici atracţii puternice, care îi abat de la sfaturile şi îndemnurile părinţilor, ale educatorilor. Aşa se face că mulţi părinţi se declară neputincioşi în a-şi stăpâni cu autoritate copiii, de a-i îndruma după reguli şi principii sănătoase, iar şcoala pierde tot mai mult teren în lupta cu aceste influenţe negative, aleatoare şi dominatoare.

Educaţia negativă, înţeleasă ca orice influenţă opusă bunei educaţii, acţionează asupra copilului sau adolescentului cu forţă magnetică, spontan, haotic, împotriva strădaniilor familiei şi şcolii de a le contracara.

Din păcate, în unele cazuri influenţele negative vin chiar din partea părinţilor, lipsiţi ei înşişi de o educaţie elementară pozitivă, manifestate în limbajul inadecvat folosit în relaţiile intrafamiliale, în lene, practici antisociale, fumat, alcoolism ş.a.

Manifestări ale educaţiei negative se întâlnesc la fiecare pas: pe stradă, în mass-media, în baruri şi discoteci, în cluburi de noapte etc., astfel că ne punem întrebările:
Ce fel de generaţie creştem?
Cui încredinţăm viitorul ţării?
Sunt probleme majore care, se pare, nu-i interesează pe cei ce plămădesc şi legiferează politica şcolară şi educaţională a României.

Mă aflam într-un tramvai la o oră la care mijloacele de transport public sunt mai aglomerate. Locurile pe scaune erau ocupate de tineri (studenţi sau elevi), de copii cu ghiozdane sau rucsacuri în spate, unii însoţiţi de mame sau bunici, precum şi de persoane mai în vârstă. Stăteam în picioare, agăţat de o bară ca să-mi asigur cât de cât echilibrul pentru că vatmanul uitase că transportă persoane, bruscând pornirea şi oprirea vehiculului. Nu mă surprindea faptul că femi şi bărbaţi vârstnici, unii încărcaţi cu sacoşe, călătoreau stând în picioare, menţinându-şi cu greu echilibrul, în timp ce locurile special destinate lor erau ocupate de copii sau adolescenţi, fără să se sinchisească.

O doamnă tânără şi frumoasă, elegant îmbrăcată, ocupa trei locuri, pe cel de alături îşi aşezase sacoşele iar pe unul din faţă, copilul de cinci-şase ani. Am înaintat anevoie pe culoarul strâmt dintre scaune pentru a fi mai aproape de uşa pentru coborâre. O doamnă tânără care avea pe locul de alături un băieţel şcolar începător, probabil, şi-a îndemnat fiul să se ridice şi să-mi cedeze locul. Deoarece eram aproape de staţia unde trebuia să cobor, i-am mulţumit frumos şi i-am adresat, în auzul tuturor, cuvintele: Vă educaţi bine copilul, felicitări, Doamnă! Din situaţiile prezentate în rândurile de mai sus se înţelege lesne care dintre cele două mame oferă copilului o bună-creştere.

Un alt exemplu:

La un picnic la iarbă verde se constituie în scurt timp grupul de copii, aparţinând diferitelor familii, care organizează jocuri specifice vârstei. În desfăşurarea acestora, apar, aproape inevitabil, nemulţumiri şi mici conflicte. În urma unei astfel de neînţelegri, unul dintre copii aleargă la taică-său cu reclamaţia că un tovarăş de joacă l-a înjurat.

–         Înjură-l şi tu! – a venit prompt îndemnul părintelui. Probabil că un asemenea îndemn ar fi  fost formulat şi în cazul unei loviri.

E seară. Familia unui comerciant formată din părinţi şi doi copii s-a adunat pentru cină. Fiica, elevă de liceu cu aere de vedetă în privinţa modei vestimentare, cu rezultate bune la învăţătură şi o conduită acceptabilă. Băiatul, elev de gimnaziu, alintat, se implică mai mult în treburile firmei decât în îndatoririle şcolare. Şi pentru că masa de seară este singurul moment al zilei când familia completă are prilejul să-şi împărtăşească întâmplările, problemele, impresiile, dorinţele, neajunsurile, împlinirile etc. părinţii află care sunt preocupările şi interesele copiilor, iar aceştia din urmă, copiii, sunt puşi la curent cu problemele şi eforturile ce se fac pentru ca firma să meargă bine şi familia să ducă un trai îmbelşugat.

Procedându-se în felul acesta, copiii sunt ţinuţi la curent cu mersul afacerilor, iar părinţii află despre modul în care copiii lor se achită de îndatoririle şcolare şi gospodăreşti. Buna-creştere a copiilor, situaţia şcolară a acestora, antrenarea lor în treburile firmei şi ale gospodăriei sunt preocupări permanente ale acestor oameni extrem de ocupaţi. Ei, părinţii, înţeleg un lucru esenţial: Nu este suficient să le asigure copiilor un trai îmbleşugat şi să le lase moştenire o avere cât mai mare, ci să-i pregătească pentru lupta cu dificultăţile vieţii, să le formeze un viitor cât mai bun.

Lupta  împotriva factorilor generatori de rele trebuie să se transforme într-o acţiune concertată a familiei, şcolii, bisericii, instituţiilor culturale, administrative şi legislative ale statului. Viaţa a dovedit că o societate cu o moralitate şubredă, cu o legislaţie ambiguă şi tolerantă nu poate asigura climatul educativ favorabil şi eficient pentru tânăra generaţie.