Primit pentru publicare: 22 mart. 2017

SO(U)L Camp Sremski Karlovci, Serbia 2015 – O tabără cu suflet

Participarea la Tabăra SO(u)L din Sremski Karlovci în august 2015 a fost un pas important în devenirea mea ca educator global, o experiență care m-a convins că împreună, uniți, putem face ca lucrurile să se schimbe în bine. Mă gândeam să particip la acestă activitate încă de cu un an în urmă, când m-am întors dintr-o altă tabără internațională pentru profesori care s-a desfășurat în Cadça, Slovacia. Tot ce am trăit acolo, felul în care trainer-ii au reușit să închege grupul, modul de desfășurare al activităților, felul cum au valorificat toate elementele mediului în care am trăit timp de aproape două săptămâni, m-au făcut să-mi doresc să mă alătur acestei echipe din nou.

După ce am primit primele email-uri de la organizatori, am realizat că această experiență nu va fi nici pe departe o experiență de formare convențională. La ce să te aștepți când ți se cere să aduci: o carte în engleză pe care să fii pregătit s-o dai, un obiect mic care să reprezinte într-un fel sau altul țara sau cultura ta (obiect pe care de asemenea să fii pregătit să-l dai), o mostră de mâncare tradițională pe care s-o împarți cu ceilalți la o cină internațională, ceva legat de un râu din țara ta, o cutie de chibrituri și… o pietricică?!

La sosire am fost călduros întâmpinată de traineri și de organizatori: Mark Andrews, Mike Harrison, Vladica Rakić și  Sanja Čonjagić; apoi am fost  prezentată colegilor mei de curs din Slovacia, Albania, Serbia, Grecia, Macedonia, Croația, Rusia și Ungaria. Nu ne-a luat mult să ne dăm seama că, în ciuda locului diferit de origine, aveam mult mai multe în comun și nu doar pasiunea pentru predare. În seara sosirii, într-un restaurant primitor de pe malul Dunării, am început să legăm prietenii.

Schimbul de mâncăruri și băuturi specifice și interpretarea de cântece din țara fiecărui participant au făcut din acea seară unul dintre cele mai memorabile momente ale taberei. Am încercat diferite tipuri de vin, dulciuri și gustări care au fost punctul de lansare pentru discuții despre diferențe culturale și… asemănări. Eu personal, le-am oferit celorlalți salam de Sibiu, vin de Cotnari, eugenii și bomboane cu rom și le-am cântat “Mociriță cu trifoi”.

Schimbul de cărți și de cadouri a avut loc la o vinărie locală, Vinarija Došen, o locație perfectă care a contribuit la crearea atmosferei unice a celor două seri. E ceva special să dăruiești obiecte ce sunt importante pentru tine și care-ți sunt aproape de suflet. Să dăruiești un simbol al locurilor de unde ești, al țării tale sau al orașului tău te face să te simți mândru. Participanții au adus o varietate largă de cadouri care pentru ei însemnau “acasă” și de care erau pregătiți să se despartă: obiecte tradiționale, mici statuete, dulciuri, fotografii, tablouri, vederi și cărți sau chiar prețioase obiecte păstrate încă din copilărie.

Unul dintre punctele forte ale acestui curs a fost vizita la prima Școală Sârbă de Gramatică fondată în Sremski Karlovci în 1791. Un ghid mai potrivit decât Vladica, unul dintre formatorii noștri, sigur nu puteam avea. Vladica a lucrat acolo ca profesor de engleză timp de douăzeci de ani. Și pentru că este un povestitor fantastic, Vladica nu doar ne-a prezentat școala. Am călătorit înapoi în timp cu ea: ne-am plimbat silențios pe coridoare, am respirat adânc pășind printre rafturile de cărți vechi din bibliotecă, am stat muți de uimire în impresionanta sală de spectacole cu pereți și un tavan splendid decorate, cu un pian imens lângă fereastra ce dădea în centrul orașului. Eram într-o școală sau într-un castel? Când ne-am așezat în băncile din clasă, bănci care fuseseră cândva ale ei, Vladica a început să ne spună povești din anii în care a fost profesor la școală. Povești amuzante, fascinante, pline de inspirație și totodată nostalgice.

Ljiljana Jovanovic, “protectoarea pădurii”, pe care am cunoscut-o undeva pe malul Dunări, a fost un alt personaj plin de inspirație al taberei. În felul ei unic ne-a arătat o modalitate simplă de a ne scoate elevii în afara sălii de clasă, în natură, și să-i lăsăm s-o miroase, s-o atingă, s-o observe și s-o asculte. Stând în mijlocul unui luminiș într-o frumoasă pădure pe malul Dunării, ascultând sunetul frunzelor, vacile mugind în depărtare și albinele bâzâind chiar deasupra capetelor noastre, este una dintre cele mai dragi amintiri din tabăra SO(u)L. Ne-a făcut pe toți să ne întrebăm dacă nu cumva am pierdut legătura cu natura și ne-a dat un imbold să încercăm să-i redescoperim puterea și bucuria.                              

Descoperirea istoriei noastre e tot atât de importantă ca redescoperirea frumuseții naturii. Doar ieșind și luând contact cu locurile și devenind curioși asupra trecutului putem să fim capabili să înțelegem și să experimentăm realitatea prezentă și problemele ei. Pe parcursul excursiei noastre la Novi Sad am vizitat un loc istoric de o importanță majoră: un monument ridicat în memoria victimelor masacrului de la Novi Sad din ianuarie 1942, când evrei și sârbi au fost scoși din casele lor la -25° Celsius de către trupele ungare, uciși, apoi aruncați în Dunăre. Asta ne-a făcut pe toți să ne gândim la atrocitățile trecutului, dar și la prezent și modul în care educația poate ajuta la încetarea acestora în prezent și prevenirea lor în viitor.

După ce ne-am întors, am continuat să discutăm această chestiune arzătoare împreună cu trainer-ul nostru, Mark Andrews, încercând să răspundem la întrebarea: La ce vârstă putem să-i prezentăm unui copil, unui elev, tema genocidului cu scopul de a-l conștientiza și de a-l provoca să lupte contra discriminării, rasismului și fascismului? Părerile au fost diferite așa cum sunt și mediile din care provenim, așa cum sunt și percepțiile noastre. Următoarea sarcină, aceea de a alcătui un plan de lecție având ca idee centrală problema rasismului, fascismului și genocidului, ne-a captat întru totul. Dezbaterea și discuțiile s-au concretizat într-un poster cu numeroase idei, reflecții și recomandări. În acele momente nu eram doar profesori de limbă engleză în timpul unei discuții, ci o echipă de dascăli ce luptau pentru o cauză comună într-o misiune de a face lumea mai bună.

Fiecare zi a cursului a avut un punct culminant, deci am putut continua discuțiile la nesfârșit: o scurtă lecție de limba sârbă cu Sanja și Vladica, o vizită într-un loc cu vedere panoramic peste Sremski Karlovci, o vizită la Capela Fecioarei Maria a Păcii, un workshop de teatru, sesiuni de yoga devreme dimineața, o excursie la Belo Blato și conversația cu directorul școlii despre experiența multiculturală trăită acolo, sesiunea spontană a Ilhanei intitulată “Găsește-ți o cauză!” și altele. Fiecare dintre ele a fost memorabilă.

Așteptările mele de dinainte de curs e clar că nu mi-au fost înșelate. M-am simțit nemaipomenit de bine, am făcut schimb de idei, am ascultat și am vorbit, am pălăvrăgit, am râs, am cântat, am dansat, am învățat, m-am relaxat, am reflectat și… am aruncat pietricele în Dunăre cu speranța că undele se vor duce până departe, departe. Iar undele sigur vor ajunge departe dacă fiecare din cei ce am fost acolo va aplica în ceea ce predă la clasă ceea ce a învățat în timpul acelor zile în tabăra SO(u)L din Sremski Karlovci.